Majestatea Sa Margareta a pregătit în Săptămâna Mare cozonaci, pască şi ouă roşii în bucătăria de la Săvârşin.
„Deşi este un moment dificil pentru naţiunea română şi pentru lumea întreagă, familia regală doreşte să păstreze tradiţiile noastre, chiar dacă se află în izolare”, se arată într-un mesaj transmis de Casa Regală.
Custodele Coroanei a purtat mască şi mănuşi şi a făcut o pască după o reţetă specială de la soacra sa, cu brânză, stafide, coajă de lămâie şi portocală, aşa cum precizează în videoclip. „Este frumos când facem lucruri împreună. Dacă suntem împreună, suntem mai puternici”, spune Custodele Coroanei.