Tudor Arghezi a trăit într-o viaţă de om cât alţii în zece. A fost călugărul Iosif de la Mănăstirea Cernica şi diacon. A muncit în străinătate ca bijutier şi ceasornicar. Nu şi-a încheiat studiile liceale, a făcut închisoare de două ori din cauza convingerilor politice exprimate ca ziarist. A fost interzis de comunişti, trăind la limita supravieţuirii din vânzarea cireşelor de la Mărţişor.
„Orice viaţă de om începe de mai multe ori”, spunea Tudor Arghezi şi acesta pare a fi principiul după care şi-a trăit destinul întortocheat şi fabulos deopotrivă. Tudor Argezi este unul dintre cei mai prolifici autori din literatura română şi unul dintre poeţii cu o importantă contribuţie la dezvoltarea liricii româneşti.
În spatele autorului lui ”Zdreanţă” şi al ”Florilor de mucigai” stă o personalitate complexă şi un destin remarcabil. Arghezi a avut de-alungul vieţii peste zece meserii, a oscilat între credinţă şi îndoială în relaţia cu Dumnezeu şi a făcut închisoare pentru convingerile exprimate ca publicist. A fost favorizat de unele regimuri şi interzis de altele, fiind considerat într-o vreme ”duşmanul poporului”, iar în alta ”poet naţional”.
Tudor Arghezi, pe numele său adevărat Ion N. Theodorescu, s-a născut la Bucureşti, pe 21 mai 1880. Tatăl, Nae Theodorescu, era originar din Gorj. A fost nevoit să se întreţină singur încă de la vârsta de 11 ani, din cauza situaţiei financiare precare a familiei. Între 1887 şi 1891 a fost elev al Şcolii primare „Petrache Poenaru”. A urmat iniţial cursurile gimnaziului „Dimitrie Cantemir” şi mai apoi pe cele ale liceului „Sfântul Sava” din Bucureşti. Ca elev, şi-a câştigat banii de întreţinere dând meditaţii. La 16 ani s-a angajat custode la o expoziţie de pictură. A abandonat studiile la 18 ani, fără să susţină Bacalaureatul. La 18 ani era deja angajat ca laborant la o fabrică de zahăr din Chitila.
Pseudonimul Arghezi, inspirat din denumirea latină a Argeşului-Argesis A folosit pentru prima dată pseudonimul Tudor Arghezi în perioada 1897-1899, pe vremea când începuse să publice poezii şi proză scurtă în reviste. Aşa cum va explica mai târziu, a ales pseudonimul Tudor Arghezi, îmbinând numele de familie al tatăului (Theodorescu-Tudor) cu denumirea latină a Argeşului (Argesis).
Despre primele scrieri ale adolescentului poet, Alexandru Macedonski spunea: “Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanţă fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai stralucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalităţile de imagini şi idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi si în străinătate, ca o culme a poeticii şi a artei.” Se spune că la 19 ani cel care avea să devină poetul Tudor Arghezi a trăit prima dramă a vieţii sale. Iubita de care era îndrăgostit a murit şi tânărul tulburat a încercat să-şi caute alinarea îndreptându-se către Dumnezeu.
Călugărul Iosif de la Mănăstirea Cernica Aşa a ajuns viitorul poet Tudor Arghezi, la doar 19 ani, călugărul Iosif de la Mănăstirea Cernica. Cei patru ani în care Arghezi a purtat straie bisericeşti au stârnit nenumărate controverse. Autorităţile bisericeşti de mai târziu l-au considerat un călugăr care a încălcat canoanele. Alţii au spus despre poet că a ales calea bisericească din comoditate şi că a fost avansat diacon graţie intervenţiilor unei rude, înaltă faţă bisericească. Cert este că, în 1900, odată întrat în obştea Mănăstirii Cernica, tânărul de 19 ani părea că şi-a ales singur destinul. La slujba de călugărie asistă bunul său prieten Gala Galaction, cu care a legat încă din primii ani de liceu o trainică legătură ce urma să dureze şase decenii. E hirotonisit diacon şi adus la Mitropolie ca secretar. Mitropolitul Iosif Gheorghian îl recomandă „Referent de conferenţiar pentru religie comparată la Şcoala de ofiţeri”.
Călugăr fiind, Arghezi nu a întrerupt nici activitatea literară şi nici pe cea publicistică. Osclinând între credinţă şi necredinţă, autorul celor mai necanonici Psalmi din literatură a continuat să caute răspunsuri la întrebările legate de existenţa lui Dumnezeu, chiar între superiorii pe linie bisericească. Îndoiala călugărului Iosif n-a fost însă privită cu ochi buni. Arghezi nu s-a regăsit în viaţa monahală şi nici în straiele bisericeşti. Pe vremea când era slujbaş al bisericii, Arghezi a avut o intensă corespondenţă cu Aretia Panaitescu, o tânără de care se îndrăgostise. După o serie de critici dure aduse la adresa conducerii Mănăstirii Cernica şi după mai multe abateri disciplinare, diaconul Iosif se desparte de lumea monahală. Şi-a dat demisia din funcţia de diacon în 1905 şi a plecat în Franţa.
Copil nelegimit În urma unei legături amoroase cu Constanţa Zissu, lui Tudor Arghezi i se naşte în 1905, la Paris, primul copil, nelegitim- Eliazar Lotar. Acesta ar fi fost, se pare, principalul motiv pentru care poetul părăseşte ţara. Pleacă la Paris cu gândul să reglementeze situaţia copilului nelegitim. De la scopul iniţial al părăsirii ţării, destinul lui Arghezi îi duce din nou pe căi nebănuite. De la Paris, ajunge în Elveţia unde vrea să urmeze cursurile Universităţii Catolice de la Fribourg. Cum nu avea bacalaureatul, visul lui Arghezi de a ajunge student este imposibil.
A stat o vreme la Mănăstirea Cordelierilor din Elveţia, unde i s-a propus să treacă la catolicism, însă Arghezi a refuzat. Asistă la cursurile Universităţii din Geneva. Ceasornicar şi bijutier Se spune că a făcut naveta între Paris şi Geneva cu motocicleta şi pentru a-şi câştiga existenţa în cei cinci ani cât a trăit pe meleaguri străine a prestat diverse meserii. A lucrat ca bijutier şi ceasornicar în Elveţia. A încercat să locuiască la Londra o perioadă, pentru a învăţa limba engleză. Ajunge în final în Italia, muncind şi aici din greu pentru a-şi câştiga existenţa. Despre anii petrecuţi în Europa, Arghezi avea să declare mai târziu că perioada a fost o etapă fără de care nu s-ar fi desăvârşit ca scriitor.
Ziaristul pamfletar
Revenit în ţară în 1912, Arghezi începe o intensă acivitate publicistică. La 5 noiembrie 1915 se căsătoreşte cu Paraschiva Burda. Ca publicist, Arghezi se afirmă îndeosebi ca pamfletar. De altfel, după declaraţiile sale, în opinia lui Arghezi, pamfletul ca gen jurnalistic reprezenta adevărata ”renaştere literară”. „Pamfletul săvârşeşte pentru artă şi compensaţiile vieţii sociale o operă de înviorare. El poate fi ori bine, ori idiot scris. O linie medie nu există. Pamfletul bun este mai rar ca o bună poezie. De aceea a fost profesat numai de oameni inteligenţi”, spunea Arghezi.
Citeste mai mult: adevarul.ro
