Persoanele care au lucrat în mai multe țări pot beneficia de drepturi de pensie în fiecare dintre ele. Dacă ne referim la statele din Uniunea Europeană, la Elveția, Islanda, Norvegia sau Lichtenstein, atunci stabilirea pensiei pentru perioadele în care au lucrat într-una dintre aceste țări ține cont de regulile stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială.
Regulile sistemului de stabilire a pensiei din România nu sunt identice cu cele din alte state, iar persoanele care lucrează în mai multe țări ar trebui să se documenteze cu privire la condițiile de acordare a pensiei din statul străin în care muncesc. Spre exemplu, vârsta legală de pensionare diferă de la un stat la altul. Culegerea acestor informații esențiale din fiecare stat, înainte de a merge cu o cerere de stabilire a pensiei la casa de pensii din România, este importantă pentru a nu avea surprize la momentul în care vom primi o pensie mai mică decât ne-am fi așteptat, de exemplu.
1. Munca in alte tari sa se fi desfasurat in conditii de legalitate si cineva sa ne fi platit contributiile aferente – valabil si in Romania.
2. Solicitantii trebuie sa fi muncit in fiecare stat cel putin un an – in Romania, stagiul minim de cotizare este de 15 ani. La calculul pensiei, casa de pensii va aplica principiul cumularii perioadelor de cotizare, ceea ce inseamna ca va lua in calcul toate perioadele in care ati lucrat in alte tari ca si cum ati fi lucrat pe teritoriul Romaniei.
3. Anii lucrati in strainatate pot fi cumulati cu anii de munca din Romania. De exemplu: stiind ca stagiul de cotizare minim in Romania este de 15 ani, iar in statul X, de 20 de ani, o persoana care a lucrat 10 ani in Romania si 7 ani in statul X poate sa ceara pensie in Romania chiar daca aici a lucrat mai putin de 15 ani, deoarece casa de pensii romana este obligata sa ia in calcul perioada de cotizare din statul strain – ceea ce duce la depasirea limitei minime de 15 ani, explica juristii de la avocat.net.
Cererea de pensie se depune in tara in care locuiti sau ultima tara in care ati lucrat. In Romania, cererea se depune la casa teritoriala de pensii de care apartinem cu domiciliul, insotita de documentele doveditoare.
Cum putem primi pensia în străinătate?
Începând cu anul 2008, beneficiarii sistemului public de pensii din România stabiliți in străinătate pot primi pensia pe teritoriul statului de domiciliu, CNPP asigurând plata pensiilor prin Citibank Europe plc., Dublin – sucursala România, potrivit informațiilor oferite pe site-ul Casei.
Procedura de transfer a pensiei în străinătate constă în:
- deschiderea de către solicitant a unui cont la orice bancă de pe teritoriul statului de domiciliu (nu este necesară deschiderea contului la o bancă apartinând Grupului Citi, dar această optiune poate conduce la achitarea unor taxe de transfer bancar mai mici);
- comunicarea detaliilor bancare (adresa completă a beneficiarului, denumirea și adresa băncii beneficiarului, codul SWIFT/BIC al băncii beneficiarului, acolo unde e cazul, precum și numărul de cont internațional bancar) către instituția plătitoare (casa teritorială de pensii in evidența căreia se află dosarul de pensie) prin intermediul declarației de transfer.
Declarația de transfer, împreună cu documentul care confirmă detaliile bancare și cu copia actului de identitate al titularului, se pot depune direct de către titularul pensiei sau prin mandatar cu procură specială în acest sens, la sediul casei teritoriale de pensii în a cărei evidență se află dosarul de pensie. În plus, solicitantul le poate trimite și prin poștă sau prin e-mail.
Notă: Informaţiile de contact ale tuturor caselor teritoriale de pensii pot fi găsite aici.
Cum se calculează pensia?
Potrivit informațiilor oferite pe unul dintre site-urile oficiale ale UE, autoritățile abilitate din fiecare țară în care ați lucrat calculează ce pensie ar trebui să vă plătească ținând cont de toate perioadele în care ați lucrat în orice țară a Uniunii. În acest scop, cumulează perioadele în care ați lucrat în toate aceste state și stabilește pensia teoretică, adică pensia pe care ar trebui să v-o plătească dacă toate contribuțiile ar fi fost vărsate în fondul său de pensii, pe toată durata.
Valoarea rezultată se ajustează apoi pentru a reflecta durata efectivă a perioadelor de cotizare din țara respectivă („prestația pro-rata„). Dacă îndepliniți criteriile de eligibilitate pentru a primi o pensie de stat într-o anumită țară, indiferent de perioadele în care ați cotizat la fondurile de pensii din alte țări, casa de pensie calculează și pensia națională, cunoscută drept „prestație autonomă”.
Apoi, autoritatea națională compară prestația pro-rata și prestația autonomă și vă oferă prestația care are valoarea mai mare în țara respectivă.
Pentru a înțelege mai bine mecanismul de calculare a pensiei, autoritățile europene ne oferă și un exemplu de calcul:
Rosa a lucrat timp de 20 ani în Franța și timp de 10 de ani în Spania, iar cererea de pensie o face în Franța.
În ambele țări, o persoană dobândește dreptul la pensie doar dacă a lucrat cel puțin 15 de ani pe teritoriul său. Fiecare țară va calcula pensia Rosei, după cum urmează.Casa de pensii din Franța va face un calcul dublu:
va calcula valoarea pensiei naționale pentru cei 20 de ani de lucru în Franța – să spunem, 800 de euro;
va calcula și valoarea teoretică a pensiei pe care ar fi primit-o Rosa dacă ar fi lucrat în Franța în tot acest timp (30 de ani) – să spunem, 1.500 de euro;
va stabili pensia pro-rata – adică ce sumă i s-ar cuveni proporțional cu perioada de lucru din Franța: 1.500 EUR x 20 ani în Franța / 30 de ani în total = 1.000 euro.
Prin urmare, Rosa trebuie să primească din Franța prestația cu valoarea mai mare: 1.000 de euro/lună.Casa de pensii din Spania nu va mai calcula pensia națională, pentru că Rosa nu a lucrat acolo timp de cel puțin 15 ani. Aceasta va calcula doar cuantumul la nivel european, pornind de la valoarea teoretică a pensiei pe care ar fi primit-o Rosa dacă ar fi lucrat în Spania în tot acest timp (30 de ani) – să spunem, 1.200 de euro.
Apoi, va stabili pensia pro-rata – adică ce sumă i se cuvine proporțional cu perioada de lucru din Spania: 1.200 EUR x 10 ani în Spania / 30 de ani în total = 400 euro.
În total, Rosa va primi, cu titlu de pensie, 1.400 de euro (adică aproximativ 6.300 de lei).