Actriţa Mădălina Ghenea a donat decorul din filmul “Smitten”, în care a jucat rolul principal, copiilor afectaţi de boli incurabile, din centrul Hospice.
Frumoasa româncă a adus în Adunaţii Copăceni tocmai din Italia bucătăria şi restaurantul pe care le deţinea personajul ei din film. Lungmetrajul a fost regizat de laureatul premiului Oscar, Barry Morrow şi va fi lansat anul viitor.
După ce a încheiat filmările la peliculă “Smitten”, Mădălina Ghenea a luat cu ea şi decorul din film. Personajul ei deţine un restaurant în care au loc multe petreceri, în care se cântă şi se dansează.
Madalina a jucat rolul principal, alături de Daren Criss, iar filmul a fost regizat de laureatul premiului Oscar, Barry Morrow.
Actriţa cunoaşte poveştile copiilor care suferă de boli grave şi ajung în centrele Hospice, aşa că a vrut să îi ajute. În centrul din Adunaţii Copăceni au ajuns peste 150 de piese de mobilier, mese, scaune, dulapuri şi lămpi. Sunt în stil rustic şi se integrează perfect în conacul vechi, monument istoric, donat centrului Hospice. Lucrările vor fi gata la finalul lunii decembrie.
Mădălina Ghenea: ”M-am îndrăgostit de echipă, de locul, de decorul din film. Pare aşa o nebunie ce am făcut eu. Şi tata mi-a spus, am filmat la Roma, am mutat un restaurant de 300 de mp construit într-un studio, l-am pus în două camioane, l-am adus în România, l-am pus într-un depozit pe care l-am închiriat şi nu îmi vine să cred că e aici. Că am adus acest decor în acest centru, că se vor bucura aceşti copii de el şi de poveste şi de film. Este o poveste despre dragoste, e un film pentru copii, pentru toate vârstele şi este un film despre iubire şi asta am găsit eu în centrele Hospice. Foarte multă iubire.”
Alex P: ”Nu e prima oară când ne ajută. Copiii au nevoie de poveşti. Madalina ne-a dăruit o poveste, un decor de film, în care a jucat rolul principal şi care se potriveşte perfect cu ce avem noi aici. Abia aştept să văd copiii luând masa în restaurantul din film.”
Cei de la Hospice mai au nevoie de donaţii pentru centrul din Adunaţii Copăceni, în special echipamente medicale pentru îngrijire paliativă. Orice ajutor este binevenit.
Mădălina Ghenea: ”Fac asta pentru că primesc mult mai mult decât dăruiesc. Paradoxal, rar am văzut oameni atât de fericiţi să mă vadă. Rar am primit asemenea îmbrăţişări.”
Sursa: stirileprotv.ro