An de an, îl așteptăm pe Moș Nicolae, cu ghetele lustruite, tocmai bune de umplut cu daruri dulci. Numai că 6 decembrie are o încărcătură puternică, fiind praznicul Sfântului Ierarh înfăptuitor de miracole.
Obișnuiți mai mult cu legendele legate de Moș Nicolae cel mul-așteptat în ajunul zilei de 6 decembrie, oamenii au cam uitat de esența sărbătorii religioase, anume aceea a datei morții Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirei Lichiei, făcătorul de minuni și apărător al credinței. Despre viața sa nu se știu atât de multe lucruri pe cât ar trebui, însă destule cât să ne lămurească în privința rolului lui important în credința creștină.
PE CINE AJUTĂ?
Este patronul spiritual al Olandei, Rusiei, Greciei, al regiunilor Apulia și Sicilia din Italia, al regiunii Lorraine din Franța, al multor orașe din Germania Austria, Elveția și Belgia. El este ocrotitorul judecătorilor, al criminalilor, hoților, comercianților, bucătarilor, marinarilor, săracilor, călătorilor, fetelor nemăritate, mireselor și, în special, al copiilor mici și al școlarilor. Sărbătorit laolaltă de ortodocși, catolici și protestanți, este stăpânitorul apelor și salvează de la înec corăbierii. Apără soldații pe timp de război. Puțină lume știe că o parte din mâna dreaptă a Sfântului se află în România la loc de cinste, în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din centrul Buureștiului.
MOȘ NICOLAE ADUCE IARNA
În ciuda calendarului, din bătrâni se spune că iarna începe de fapt abia când Moș Nicolae își scutură barba albă. Și asta ar trebui să se întâmple pe 6 decembrie, de ziua Sfântului Nicolae, făcător de minuni și de daruri aducător. Se mai spune despre Moș Nicolae că ar avea mare trecere pe lângă Dumnezeu. Când se deschide cerul, la miezul nopții de Crăciun, poate fi văzut la masa împărătească, chiar lângă Dumnezeu. Dacă de Sfântul Nicolae, pădurea se înnegurează, timpul se încălzește, iar dacă pădurea vuiește, va ninge în curând. Dacă fumul scos de sobele caselor iese drept în sus pe coș, va veni ger, dacă se lasă în jos, urmează moină, iar dacă nu e vânt deloc și fumul coboară spre pământ, va ninge mult. Dacă pe 6 decembrie e frig, va urma un an cu recolte bogate.