Sfântul Cuvios Tit este pomenit în calendarul creştin ortodox la 2 aprilie.
A fost monah încă din tinereţe, trăitor în timpul iconoclasmului (curent religios care a impus distrugerea icoanelor şi pedepsirea celor care se împotriveau).
A fost hirotonit preot, fiind vestit pentru blândeţea şi dragostea sa de oameni. Este cunoscut ca făcător de minuni, stâlp însufleţit şi nemişcat al Sfintei Biserici, tulburată grav de eresul luptei împotriva sfintelor icoane.
Calendar ortodox aprilie 2019. Sfântul Cuvios Tit, făcătorul de minuni este prăznuit anual pedata de 2 aprilie atât în calendarul ortodox, cât și în cel greco-catolic.
Sfântul Tit a urmat viața monahală încă de tânăr, dobândind două principale virtuți: smerenia și ascultarea. În secolul al IX-lea, vreme în care icoanele și cinstitorii lor erau prigoniți, Sf Tit a fot unul dintre adevărații stâlpi ai Ortodoxiei și ai Bisericii lui Hristos, luptând pentru apărarea sfintei icoane.
Se spune că pentru dragoste, smerenie și curatie, Dumnezeu i-a dăruit darul facerii de minuni, atât în timpul vieții, cât și după trecerea să la cele veșnice.
Alți sfinți prăznuiți pe 2 aprilie
– Sfinților mucenici și frați Amfian și Edesie;
– Sfântului Mucenic Policarp;
– Sfântului Grigorie din Nicomidia.
Troparul Sfântului Cuvios Tit. Calendar ortodox 2 aprilie
„Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat puștiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însuțiț roditoare; și te-ai făcut luminator lumii, strălucind cu minunile, Tit, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu că să mântuiască sufletele noastre.”