Rovana Plumb a ieșit la rampă: În România există salarii mai mari ca în Germania

in Politic

Rovana Plumb a ieșit la atac. Cu ocazia zilei comunei Petrești (Dâmbovița), aceasta a vorbit despre salariile românilor, comparativ cu cele oferite de Germania angajaților care muncesc sezonier.

Plumb a lăudat Fondul de Dezvoltare și Investiții, programul de suflet al lui Liviu Dragnea.

”A fost pus în aplicare Fondul de Dezvoltare și Investiții, un nou program strategic asumat de către PSD si Liviu Dragnea, cu o alocare pentru 2019 de 5 miliarde de lei pentru a fi la dispoziția tuturor primarilor în așa fel încât să poată să facă investiții prioritare: rețele de gaze, curent, apă, drumuri, spitale, dispensare, școli, grădinițe. Acest program vine în completarea Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) care a fost lansat în 2012 de către Liviu Dragnea, fiind un mare succes pentru România în materie de infrastructură. PNL prin liderii și parlamentarii săi vrea să blocheze acest program, dovedind încă o dată că nu are legătură cu România reală!

Vă spuneam că PSD este singurul partid care promovează o Românie puternică în Europa! O Românie puternică va spune STOP dublului standard. Domnul președinte Liviu Dragnea a spus ferm: nu mai acceptăm legume și fructe din import care pun în pericol sănătatea românilor! Autoritățile au demarat ample acțiuni pentru ca nimic nesănătos să nu ajungă pe mesele românilor. Vrem să fim o țară de primă clasă în Uniunea Europeană, nu o țară de mâna a doua! Vrem ca toți copiii din România să mănânce hrană sănătoasă și pensionarii să fie tratați cu medicamente de cea mai bună calitate. Nu suntem cu nimic mai prejos decât alte națiuni și e cazul să începem să arătăm tuturor acest lucru!

Propaganda penelistă spune că marile companii pleacă de la noi din țară! O minciună! Dacă ne uităm pe cifre, vedem că numărul firmelor cu capital străin nou înființate a crescut cu 9,1% în primul trimestru din 2019. Deci companiile vin și înțeleg că trebuie să respecte această țară și regulile ei!Muncitorii românii nu vor să mai fie exploatați în Uniunea Europeană! Vor să li se respecte drepturile. Vor plată egală pentru muncă egală! Prin Programul de Guvernare creat de președintele Liviu Dragnea, am reușit să majorăm salariul minim și să avem și creștere economică record! Iar rezultatele acestor măsuri încep să se vadă!

Tot mai mulți români aleg să rămână să lucreze în țara lor, să nu mai plece să lucreze sezonier în alte țări. Uitați exemplul Germaniei, unde fermierii se plâng că muncitorii români nu mai vor să lucreze sezonier la ei. Știți de ce? Pentru că astăzi există mai multe locuri de muncă în România! Azi, există salarii mai mari în România! Azi, muncitorii au drepturi în România și sunt tratați cu demnitate! Azi, economia României funcționează! Dar vedem cum PNL luptă zi de zi să blocheze aceste măsuri bune pentru România, să scadă salariul minim! Nu vom accepta aceste lucruri! Suntem singurii care ne batem pentru ca România să fie demnă în Europa!”, a declarat aceasta.