Românii care doresc să se pensioneze anticipat și care îndeplinesc condițiile de acordare pot să facă o solicitare în acest sens la Casa Teritorială de Pensii din raza domiciliului propriu.
Pensia anticipată parţială se cuvine, cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum şi celor care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la opt ani.
Care sunt actele necesare pentru depunerea dosarului de pensie pentru limită de vârstă, anticipată şi anticipată parţială?
– cerere tip pentru înscrierea la pensie ;
– acte de vechime:
– carnetul de muncă (original şi copie);
– adeverinţe privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată, completate potrivit legii;
– adeverinţa privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă (original);
– adeverinţa privind condiţiile de muncă deosebite, speciale şi/sau alte condiţii (original);
– actele de stare civilă ale solicitantului:
– BI/CI;
– certificat de naştere şi de căsătorie (original şi copie);
– livretul militar (original şi copie);
– diploma de absolvire a învăţământului universitar (original şi copie) şi adeverinţa din care să rezulte durata normală, perioada studiilor şi faptul că acestea au fost urmate la zi;
– dovada încetării calităţii de asigurat în cazul înscrierii la pensie anticipată sau pensie anticipată parţială, pentru persoanele care, la data solicitării, nu mai au calitatea de asigurat (original);
– adeverinţă care să ateste perioadele de activitate realizate după data de 1 ianuarie 2011 (original);
– dovada echivalării de către statul român a cursurilor desfăşurate în cadrul unor instituţii de învăţământ universitar din străinătate;
– procura specială, pentru mandatar (original şi copie);
– acte pentru dovedirea calităţii de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, şi/sau al Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, cu modificările şi completările ulterioare.
Pensia anticipată parțială se stabilește printr-o decizie a casei teritoriale și se acordă de la data înregistrării cererii, potrivit Legii nr. 263/2010.
Informaţiile publicate de ESKAPE.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu acordul nostru, în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor și atrage consecințele prevăzute de aceasta. https://www.eskape.ro/romanii-se-pot-pensiona-anticipat-ce-trebuie-sa-faca/