Românii care primesc pensii cu 1500 de lei mai mari. Cine se bucură de cea mai spectaculoasă creștere a pensiilor

in Politic

Casa Națională de Pensii Publice a prezentat recent o serie de date cu privire la pensiile românilor. Conform datelor instituției, cele mai mari creșteri ale indemnizațiilor le-au avut mgaistrații, care au ajuns să primească cu 1.500 de lei mai mult decât în luna septembrie a anului trecut. Totodată. pensiile speciale primite de personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete au ajuns la 4.024 de lei, de la 3.941 RON.

Totodată, în luna decembrie, numărul de magistrați care aveau pensii speciale era de 3.629, faţă de 3.568 în luna septembrie, În medie, aceștia primeau o pensie de 17.537 lei, faţă de 16.063 lei în septembrie, scrie capital.ro. Bugetul de stat a asigurat această creștere, care nu a venit din cota suportată din contribuţiile la pensii plătite de foştii magistraţi. Totodată, pensiile speciale au crescut și pentru foștii parlamentari, care au primit 4.382 de lei în decembrie, față de 4.294 lei în septembrie.

La mijlocul acestei săptămâni, Camera Deputaţilor a adoptat în calitate de for decizional, Legea pensiilor, iniţiată de fostul ministru al Muncii Lia Olguţa Vasilescu. Legea a fost adoptată cu 197 de voturi „pentru”, niciun vot „împotrivă” şi 70 de abţineri. Nu se taie de undeva și nu trebuie să introducem noi taxe pentru această lege, PIB-ul crește în fiecare an, noi am lucrat pe datele Comisiei Naționale de Prognoză care se referă la următorii patru ani. Ei până acum niciodată n-au greșit, nici creșterea economică, nici valoarea PIB-ului. Comisia Europeană a mai greșit, FMI-ul a mai greșit, dar niciodată Comisia Națională de Prognoză”, a declarat Olguța Vasilescu despre această lege.

Noua Lege a Pensiilor prevede o creștere a punctului de pensie care va intra în vigoare treptat, cu începe de la 1 septembrie 2019. Punctul de pensie ar urma să fie de 1.265 lei în 2019, de 1.775 lei în 2020, de 1.875 lei în 2021. Din anul 2022, valoarea punctului de referință se va indexa anual cu inflația și 50% din creșterea reală a câștigului mediu brut realizat, potrivit proiectului. Totodată, în noua Lege a pensiilor vor fi valorificate toate drepturile pentru care s-au plătit contribuții, cum ar fi sporuri, acord global, al 13-lea salariu, ore suplimentare, prime, premii și alte bonusuri.


Loading...