Necropsia bebeluşului mort în condiţii suspecte, după propriul botez, nu a adus lămuriri cu privire la cauza decesului acestuia.
Medicii legişti de la Institutul de Medicină Legală din Iaşi au efectuat necropsia bebeluşului decedat în condiţii suspecte, după botezul în biserica din localitatea Curături.
Potrivit conducerii IML, după prima analiză – cea macroscopică – nu se poate preciza ce a dus la decesul copilului. Legiştii au transmis că vor efectua şi un examen microscopic ale cărui rezultate vor fi evidenţiate în termen de aproape două luni.
„Medicul legist nu a văzut nimic la analiza macroscopică. Până la acest moment, nu se poate preciza cu exactitate cauza decesului”, a precizat dr. Diana Bulgaru, directorul IML Iaşi.
„Sâmbătă, prin apel la 112 la ora 17.07, SAJ Iaşi a fost solicitat să intervină la biserica din Curături pentru un sugar de o lună care prezenta dispnee, adică dificultăţi de respiraţie. La locul solicitării a fost dirijat un echipaj SAJ de tip C2, cu medic, care s-a întâlnit pe drum cu o maşină în care se afla sugarul. Bebeluşul a fost preluat de echipajul nostru care a constatat că pacientul prezintă cianoză, lipsă respiraţie şi lipsă puls. Medicul a început imediat manevrele de resuscitare, copilul a fost intubat şi ventilat mecanic şi transportat în curs de resuscitare către Unitatea de Primire Urgenţe de la Spitalul de Copii «Sfânta Maria» din Iaşi”, a precizat Nicolai Pralea, purtător de cuvânt al SAJ Iaşi.
Bebeluşul a fost scos din cristelniţă şi dat naşilor. Când trebuia să primească Sfânta Împărtășanie, băieţelul nu mai respira. Medicii au mărturisit că bebeluşul prezenta cianoză, fără puls, fără respirație şi că au făcut toate demersurile pentru a-i salva viaţa.