Fiecare dinte noi isi poarta parintii. Uneori insa ar fi bine sa ne desprindem de ei, spun psihologii, sa ne asezam mai bine pe propriile picioare. Daca-ti vei privi parintii nu din perspectiva copilului de ieri, ci din cea a adultului de azi, vei reusi sa desprinzi, sa scapi de influenta lor.
Parintii sunt cei care ne ampreteaza cel mai puternic copilaria. Pentru ca in acea perioada invatam cum merge viata si cum ne formam identitatea. Pentru dezvoltarea nostra ulterioara, felul in care se comporta parintii cu noi este hotarator. Ne-au sustinut constant ori am auzit de la ei foarte des vorbe precum “nu esti bun de nimic”. Chiar daca parintii isi iubesc copiii, ei nu le ofera intotdeauna doar experiente bune. De-a lungul timpului, in copilarie, invatam sa internalizam sfaturile si modul de a fi ale parintilor, astfel incat la un moment dat ajungem sa-i purtam in permanenta cu noi.
CE SUNT PARINTII INTERIORI
Psihologii folosesc expresia ”parinti interiori” pentru a se referi la felul in care modul de a vorbi si comportamentul acestora ne influenteaza de-a lungul intregii vieti, in gandire si in actiune. Experientele negative ne pot impovara ani la rand. Psihologii fac deosebirea intre traumele mari si mici. Cele mari se refera la abuzuri si violenta, in timp ce traumele mici fac referire la “micile raniri”, cum sunt cuvintele grele pe care le auzim deseori. Faptul ca sunt repetate atat de des face ca ele sa ne influenteze multa vreme. In plus, unii copii dezvolta o trauma de abandon atunci cand mama sau tatal au prea putin timp pentru ei.
INTERIORUL ESTE CA IN COPILARIE
Ai auzit vreodata de copilul interior? El pastreaza de-a lungul timpul toate sentimentele si experientele trecute. Ei se afla permanent in legatura cu parintii interiori, exact ca in copilarie. Chiar daca astazi se intelege bine cu parintii, daca in trecut au existat frecvent certuri in familie, copilul interior si parintii interior au o legatura dificila. Pentru a ne echilibra viata sufleteasca, personalitatile interioare trebuie sa se impace.
CE-I DE FACUT ACUM
Psihologii accentueaza faptul ca este essential sa recunosti sau sa-ti dai seam ace fel de persoane erau sau ori sunt parintii tai. Chiar si numai acest simplu fapt, de a-i privi pe parinti nu din perspectiva copilului, ci din cea a adultului de azi, ne ajuta sa ne desprindem de ei si sa scapam de influenta lor uneori atotputernica. Doar acceptand ca ei sunt oameni ca noi, cu grija, dorinte, frici si angoase umane, doar privindu-i ca pe niste egali in fata vietii ne putem desprinde din fascinatia pe care o exercita asupra noastra. Drumul spre maturitate include si aceasta etapa importanta. In fond, dupa o anumita varsta, devine jenant, ridicol sau inutil sa le atribuim parintilor toate esecurile sau nefericirile noastre. Doar asumandu-ne rolul activ in propria viata putem depasi conditionarile din copilarie si putem trai viata pe care o dorim. Sigur ca bagajul de experiente este acelasi, dar se schimba complet felul in care ne raportam la el.
CUM NE IMPACAM CU PARINTII INTERIORI
Psihologii recomanda urmatorul exercitiu: observa personalitatea parintelui interior asa cum ai vazut-o in copilarie…
1…scrie-i o scrisoare in care sa-i spui pe larg si foarte onest: ce te deranjeaza, ce te supara, ce lucruri neplacute porti cu tine din copilarie. In timp ce scrii aceasta scrisoare, observa ce sentimente se declanseaza in tine.
2…observa in ce privinta te deosebesti de parintele interior. Ati avut griji si frici asemanatoare. Scrie o a doua scrisoare parintelui interior si incepe cuvintele: “Draga mama / draga tata, de la ultima srisoare mi-am dat seama ca…”. Scrisorile sunt numai pentru tine. Le poti pastra intr-un sertar pentru a le citi oricand doresti sau le poti da foc, asta depinde doar de tine. Important e sa obtii sentimental de eliberare. In timp ce efectuezi acest exercitiu, tine minte ca nu trebuie sa evaluezi valoarea experientelor si sentimentelor si nici sa-i ierti pe mama sau pe tatal tau.
3…priveste parintele interior din perspectiva adultului care ai devenit. Cum ai vedea parintele interior cu ochii de adult de acum? In ce situatie se afla pe atunci tatal sau mama ta? Ce experiente au avut ei insisi in copilarie? Ce griji sau frici i-au chinuit?
Ar fi minunat daca noi, adultii, ne-am aminti cum gandeam in adolescenta. Sa nu mai facem aceleasi greseli fata de copii cum au facut parintii nostri.
