O familie de români cu două fetiţe mici se teme să mai trăiască în Anglia şi se întoarce acasă. Maria e de 10 ani în Marea Britanie, şi-a cunoscut acolo soţul, pe Adi, acolo li s-au născut fetiţele, dar nu mai vor să trăiască într-o ţară în care se simt din ce în ce mai nesiguri.
Totul a început la câteva luni după ce Marea Britanie a votat să părăsească Uniunea Europeană, scrie Reuters. Maria aștepta să vadă un doctor, la un spital din Londra, când o femeie în vârstă i-a spus că mai bine s-ar întoarce în ţara ei, România.
Maria era însărcinată şi aproape să nască în ziua în care a auzit-o pe acea femeie spunându-i: „Eşti o străină, locul tău nu e aici. Pleacă!”

Maria a fost uimită. Până în acel moment, nu sa confruntat niciodată cu un abuz direct asupra cetățeniei sale, în cei 10 ani petrecuți în Anglia. Dar a început să resimtă ostilitatea faţă de străini precum ea încă din timpul campaniei pentru Brexit.
Maria şi Adi au decis să se întoarcă acasă cu întreaga familie
Femeia de 31 de ani, care le-a cerut reporterilor de la Reuters să-i folosească doar prenumele, a declarat că acum se pregătește să părăsească Marea Britanie, în cursul acestui an, cu soțul ei și cu cei doi copii, speriată de ceea ce ea numeşte xenofobie. În plus, cheltuielile sunt deja foarte mari, în locul unde locuiesc la Londra.
„După Brexit, am simțit cu toţii, într-un mod evident, că nu suntem doriţi aici.”, a spus Maria. „Nu vreau ca fetele mele să crească în acest mediu.”
Ea își face griji şi se teme că fetele ar putea fi agresate la şcoală. Anul trecut, bunicul ei venit în vizită din România și fiica sa de doi ani se jucau într-un parc, când o femeie a venit la ei şi i-a acuzat că sunt hoţi.
Maria a venit în Marea Britanie în 2008 pentru a lucra într-o casă, ca îngrijitoare şi spera să câştige suficient cât să îşi cumpere o maşină. Ea a vrut iniţial să rămână un an, dar apoi l-a cunoscut pe Adi, soţul ei, şi a decis să rămână alături de el.
Într-o lună bună la compania lor mică de mutări pot economisi 500 de lire, pentru casa pe care visează să şi-o construiscă în România. Trăiesc într-un apartament de 4 metri pătraţi, la Londra, împreună cu cele două fetiţe ale lor. Împart un pat mare cu fiica lor mai mare, Elena, dar „e dificil, dacă una dintre fete plânge, îi trezeşte pe toţi.”
Maria şi Adi sunt decişi să plece din Anglia: „Brexit e o neunie. Nu cred că aveau nevoie să iasă din UE. Noi am fost foarte afectaţi, e prea multă incertitudine, aşa că ne întoarcem acasă.”