Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

Ninsoare în mijlocul lunii iulie în România: „Eu nu îmi mai aduc aminte când a mai nins”

in ExtraNews de

În noaptea de marți spre miercuri s-a înregistrat primul strat de zăpadă din luna iulie. Evenimentul s-a petrecut pe vârful Pietrosu Rodnei, din județul Maramureș, la o altitudine de peste 2.300 de metri. Primarul orașului Borșa, aflat în apropiere de vârful montan a declarant că nu își aduce aminte să fi avut vreodată parte de zăpadă căzută în mijlocul verii.

Ninsoare în mjilocul lunii iulie în vârful Pietrosu Rondei

Sorin Timiș, primarul orașului Borșa, a declarant că nu știe când a mai fost zăpadă în zona Maramureșului, în mijlocul lunii iulie:

În ultimele trei-patru zile vremea s-a răcit treptat, iar în noaptea de marţi spre miercuri a fulguit sus pe munte, astfel că avem prima zăpadă pe Vârful Pietrosul Rodnei, la peste 2.300 de metri altitudine, înregistrată în luna iulie. Temperatura scăzută din noaptea de marţi spre miercuri a adus prima zăpadă pe cel mai înalt vârf montan din Borşa, au fost, cred, zero grade. Sus pe vârf era cernut alb. În luna iulie eu nu îmi aduc aminte să fi nins, în urmă cu 15 ani, în luna august, a mai fost o fulguială sus pe munte, dar nu în iulie”, a spus Timiş, pentru Mediafax.

Ce temperaturi vor fi zilele acestea în România

Primarul din Borșa susține că temperature se menține scăzută și miercuri dimineața, când sunt numai 10 grade în centrul orașului. De altfel, potrivit celor de la ANM, temperaturile vor fi în continuare scăzute pentru această perioadă din an. Astfel, vor fi locuri unde temperaturile vor ajunge chiar și la 5 grade Celsius.

În București vremea va fi mai mult înnorată, cu șanse importante de ploaie pentru miercuri seara. De asemenea și joi cerul va fi variabil, dar vremea tot răcoroasă. Nici măcar pe litoral nu vom avea vreme de plajă, cu ploi zdravene în a doua parte a zilei. De asemenea, pot să apară vijelii iar apa mării se răceşte și va avea cam 20 de grade.



Loading...

Ultimile din

Privacy Policy Settings

Mergi la SUS