Călin Popescu Tăriceanu se retrage din cursa pentru alegerile prezidențiale, susțin surse din cadrul ALDE. Anunțul oficial ar urma să fie făcut în ședința Biroului Politic Central, de la ora 16:00. Mircea Diaconu ar fi în cărți pentru Palatul Cotroceni, urmând să fie susținut de ALDE și Pro România.
Călin Popescu Tăriceanu se retrage de la alegerile prezidențiale
Președintele ALDE a decis să se retragă din cursa pentru alegerile prezidențiale, scrie știripesurse.ro, care citează surse politice. Călin Popescu Tăriceanu și-a anunțat deja colegii de intenția sa, iar anunțul oficial ar urma să fie făcut luni, în ședința de la ora 16:00. În cadrul aceleiași ședințe ar urma să fie anunțată retragerea de la guvernare și o viitoare alianță cu Pro România, partidul condus de Victor Ponta.
ALDE și Pro România ar urma să îl susțină pe Mircea Diaconu la alegerile prezidențiale. Fostul europarlamentar a declarat că a fost chemat la discuții cu membrii celor două formațiuni politice, după ce actorul a anunțat, sâmbătă, intrarea în cursă pentru Palatul Cotroceni.
„Intenția mea este de a încerca să candidez la prezidențiale. Azi doar spun că aș încerca pentru că sunt suficient de enervat, de nemulțumit și simt că e nevoie de asta. Faptul că vreau nu înseamnă că și pot. Trebuie să strâng 200.000 de semnături, aproape imposibil. Fără un sprijin din partea oricui, cetățenilor, asociații de toate felurile. În 2014, am cerut același gen de sprijin care a venit de la cetățeni. Posibil ca din nou acum, cerând sprijinul, să se reactiveze această imensă masă de oameni. Există o formă de solidaritate cetățenească”, a declarat Mircea Diaconu.
Întrebat ce îl recomandă pentru funcția de președinte al României, actorul a răspuns: „Nu mă recomandă nimic pentru funcția de președinte, sunt un om banal, am doar două nume. Dacă eu cer un sprijin pentru un vis unde e negocierea? Ce să negociez? Nu există așa ceva. Cu orice grupare sau persoană sunt deshis și fericit dacă ar veni alături de mine. Cer sprijin la toată lumea.”