Un orășel columbian tocmai a respins un proiect minier de extracție a aurului, în valoare de 35 de miliarde de dolari, punând oamenii și protecția mediului mai presus de orice profit, după cum arată inhabitat.com. Din totalul cetățenilor din Cajamarca (Columbia), 98% au spus „nu” mineritului aurifer, din cauza îngrijorărilor legate de distrugerea mediului și de poluarea apei. Pe de altă parte, autoritățile centrale din Columbia nu sunt prea bucuroase de opțiunea cetățenilor, gândindu-se, cu jind, la toți banii pierduți.
Mina, care ar fi trebuit să se numească La Colosa, ar fi fost înființată și exploatată de către o companie minieră venită tocmai din Africa de Sud. Exploatarea minieră avea șanse să devină cea mai mare din toată America de Sud. Guvernul a aprobat întru totul înființarea giganticei exploatări aurifere, susținând că proiectul ar fi ajutat considerabil la redresarea economică a țării. Dar localnicii au organizat un referendum local, după care și-au exprimat opțiunea cu o majoritate covârșitoare. 6100 dintre cetățenii cu drept de vot au optat pentru respingerea proiectului de înființare a minei de aur.
Studenta Camila Méndez, în vârstă de 21 de ani, a declarat, înainte ca rezultatele să fi fost anunțate, că: „Am votat contra, pentru generațiile viitoare. (…) Dacă vom câștiga, vom arăta întregii lumi că orașul Cajamarca este capabil să înfrângă o imensă companie multinațională, un monstru minier (…).” Sursa: Cunoastelumea.ro