Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

MINUNI DIN VREMEA NOASTRA…VIATA DUPA MOARTE

in Curiozitati

Isihastul roman contemporan, Paisie Olaru (1897-1990), a adormit intru sfintenie, la 10 octombrie 1990.

Cimitirul Manastirii Suhastria a devenit, de atunci un spatiu si mai sfant, loc de inchinaciune, rugaciune si intarire duhoniceasca, pentru fii sai duhovnicesti, care au ramas fara pastor. La 40 de zile de la moartea lui, dupa ce a fost implinita toata randuiala cuvenita, unul dintre ucenicii sai se ruga intr-o noapte, singur in chilia parintelui. De oboseala, a adormit putin, in genunchi, si l-a vazut pe parinte imbracat cu rasa, schima si epitrahil, stand la capatul capului, unde suferise sase ani – cu Crucea in mana si plangand.

Ucenicul, intristat, a sarutat Crucea si mana parintelui si l-a intrebat: “De ce plangi, Parinte? Te doare ceva? Si acela i-a raspuns: “Nu, dragul meu, dar pentru ca voi nu plangeti, plang eu in locul vostru, caci e foarte greu sa ajunga cineva in Rai! O, cata trebuinta si cata frica are sufletul atunci! Si, daca tu nu plangi pentru tine aici, cine va plange dupa moartea ta? Pentru ca plange doar acela pe care il doare inima si care are constiita curata. Vedeti cum trece vremea?

Vai si amar, daca veti petrece timpul vostru fara folos, deoarece nu va veti reintalni cu el. Ce puteti face astazi, faceti, si nu amanati pentru maine, caci nu stim daca mai traim pana atunci. Pentru ca, daca poti si nu faci, ei avea mare pacat, si de la fata lui Dumnezeu nu poti ascunde nimic. Cand infaptuiesti ceva, scopul pentru care ai facut acel lucru va fi cercetat. Vreti sa va faceti placuti oamenilor sau lui Dumnezeu? Fiti cu luare-aminte, caci Raiul este foarte scump si e foarte greu sa ajunga cineva acolo. Ingrijiti-va de sufletele voastre, intrucat mare raspundere are fiecare pentru sufletul lui. Caci, nu ne ajuta anii traiti, ci faptele savarsite, dragii mei.

Apoi ucenicul i-a zis: “Parinte, stati sa mancati ceva, caci e ora trei dupa-amiaza…Si asa s-au despartit. Parintele Paisie a plecat si ucenicul a plans mult pentru plansul parintelui. “E ca sic and l-as vedea incontinuu, in fata ochilor mei. Iata cum ne invata parintii nostri duhovnicesti sa ne pocaim, chiar si dupa moartea lor. Nu este nevoie de comentarii, ci de lupta duhovniceasca si pocainta adevarata.” (din cartea Paisie Olaru, p. 153).

CUVIOASA MACARIA. Intr-o izbucnire de simtaminte de mila fata de oameni, Matuska mi-a infatisat mahnirea sa, cu lacrimi in ochii: Ea trebuie sa se milostiveasca de oameni. Nu vreau ca oamenii sa piara. Amplans deaspura acelei gropi (unde salasluiesc pacatosii supusi la munci), atunci cand fusese in iad, nici nu stii cat am plans. Daca nu ai vazut muncile, nu ai cum sa stii. Nu o sa uit niciodata groapa aceea, de pe lumea cealalta, nici nu stiu cati oameni sunt inghesuiti in ea. Nu pot sa indur, imi pare asa de rau pentru oameni, urla, miauna ca pisicile. Sunt asa de multi acolo si stau unul langa altul, gemand si vaitandu-se. Ea, Maica Domnului, a spus ca a mai ramas foarte putin timp.

SFANTUL CIPRIAN AL CARTAGINEI scrie: Sa se teama de moarte acela, pe care, ce va parasi aceasta lume, vesnicul foc il vor munci cu neincetate pedepse…Cei drepti sunt chemati spre mostenire, iar cei pacatosi sunt rapiti la pedeapsa.

SFANTUL UILARIE AL PICTAVIEI: Nimeni sa nu se insele ca nu va fi indata pedeapsa ori ca judecata intarzie. Mania lui Dumnezeu repede se va aprinde, iar chinul iadului indata ne va inghiti, daca traim intru rautate…Despre aceasta marturisesc bogatul cel milostiv si sarcul Lazar, ultimul a fost asezat in fericitele lacasuri, in sanul lui Avraam, iar celalalt indata a fost pedepsit.

SFANTUL EFREM SIRUL, cugeta in acelasi fel despre soarta cea amara a celor ce pier: Cand cel pacatos ajunge la hotarele vietii sale, vine ingerul infricosator, trimis sa ia sufletul lui, si ii spune: “S-a incheiat drumul vietii tale pamantesti. Mergi acum la locul tau, pe lumea cealalta! Cel pacatos, indata ca parasi bucuriile acelei vieti, luat de ingerii cei rai (demonii), el va merge in locul chinurilor si, vazandu-le pe acestea, se va cutremura, isi va lovi fata cu palmele, va privi incoace si incolo si va voi sa fuga, insa fuga lui se va arata neputincioasa, deoarece aceia, care il conduc pe el, il vor tine strans legat. Atunci, demonii ii vor spune: “Ce tremuri intr-atata nefericitule? Tu insuti ti-ai pregatit acest loc. Secera acum ceea ce ai semanat!”

SFANTUL VASILE CEL MARE ne previne: Nimeni sa nu se insele cu desarte cuvinte, caci fara de veste vor veni peste el pieirea si il va ajunge nefericirea, asemenea unui vifor. Va veni un inger infricosator si-l va lua pe el cu de-a sila si ii va duce sufletul lui. O, cat te vei chinui atuncea, cand vei vedea stralucirea dreptilor si intristarea pacatosilor in cel mai adanc intuneric! Ce vei spune, deci in chinul tau sufletesc? Vai, mie! De ce nu am lepadat de la mine acele clipe pacatoase, cand a fost atat de usor sa fac aceasta!…Vai, mie! Ca nu mi-am plans necuratia mea si m-am umplut de pacate! As fi putut fi acum impreuna cu ingerii, as fi putut sa mostenesc acum cerestile bunatati. Si, in locul acestora, pentru vremelnica indulcire a pacatului, ma chinui vesnic, si pentru desfatarea cea trupeasca sunt dat focului.

SFANTUL NIL ATHONITUL (IZORATORUL DE MIR): Lumea ii este omului ca o carte, pe care o umple cu scrierea faptelor sale, ca niste insrisuri ce au un inceput, dar nu au sfarsit, nici una dintre faptele omului nu se va uita in veacul veacurilor, din clipa nasterii sale si pana la moarte…Dupa ce moare, ele se vor desparti silaba cu silaba si fiecare fraza va fi citita intocmai cum a fost alcatuita de om, si fiecare alcatuire isi va primi dreapta rasplatire.

PARINTELE ARSENIE PAPACIOC spunea: Focul Iadului este o realitate, nu o sperietoare adusa de duhovnici sau parinti in educatia religioasa. Iadul este o mare realitate. Si daca nu ierti, mergi in focul cel de veci. Focul de acolo e de mii de ori mai tare decat focul de aici, si-i fara lumina. Nu te vezi cu cineva! Si nu stai acolo un timp, ci o vesnicie! Dati-va seama, ingrozitor! Pentru ca, nu numai suferinta fizica te macina, ci si faptul ca esti rupt de iubirea lui Dumnezeu pe vecie. Te ingrozeste vesnicia asta, mai, fratilor!

  1. EFREM FILOTHEIUL: Infricosator lucru este mantuirea noastra! Acum vietuim, iar peste putina vreme, murim, inchidem ochii. Cand acestia se inchid, se deschid alti ochi si, imediat, incepe cealalta viata. Traim insa ca si cum nu credem. Faptele noastre arata ca nu credem cu desavarsire! De aceea, ne biruiesc patimile, neputintele, de aceea ne atrage lumea si ne pervertesc ideile straine inlauntrul nostru si nu cele pe care le doreste Dumnezeu.
  2. EFREM FILOTHEIUL: Sa nu ne pierdem vremea in desert! Imparatia Cerurilor este a acelora care se silesc. Amintiti-va de iesirea sufletelor noastre in ultimul ceas si moment al despartirii celei grele! Amintiti-va ca vin demonii in ceasul cel din urma si cer sa rapeasca sufletul pacatos si sa-l duca in iad. Oh, ce durere a sufletului ce suferinta. Vai, in ce stare infricosatoare se va gasi in acele momente! Cate fagaduinte ii va face lui Dumnezeu ca-si va schimba viata, ca va merge pe calea pocaintei si a luptei, doar ca sa nu moara. Toti vom ajunge in acel ceas si le vom intalni pe cele de sus si lucruri mult mai mari.
  3. CHIRIL AL ALEXANDRIEI povesteste intr-o epistola pe care a scris-o catre Sfintitul Augustin: Trei oameni au inviat din morti, ale caror pacate Dumnezeu, cel ce economiseste toate spre foosul nostru, stie. La unul dintre acestia ducandu-ma, l-am aflat tanguindu-se fara de mangaiere; si intrebandu-l, nu mi-a raspuns nimic, ci doar plangea. In sfarsit, ca sa scape de indrazneala mea, pentru ca l-am jurat pe Dumnezeu, ca sa spuna vreun cuvant de folos celor de fata, mi-a raspuns asa: “Daca ai fi stiut pedepsele iadului, nu ai fi putut opri tanguirea defel. Si ce fel de munci socotesti sa fie pregatite celor ce pacatuiesc? Si i-am raspuns: “Socotesc sa fie mai mari decat toate acestea vremelnice”. Iar el, suspinand greu, a zis: “Daca toate necazurile si pedepsele, sfasierile si muceniciile, pe care le poate patimi cineva in aceasta lume, le vei asemana si le vei alatura cu cea mai mica si mai putina pedeapsa a Iadului, ti se vor parea dulceti mangaieri. Credem ca nu este cineva, care ar fi incercat acele munci cumplite, si sa nu voiasca mai bine sa se pedepseasca, fara incetare, pana la sfarsitul lumii, cu toate chinurile si muncile, pe care le-au patimit toti oamenii, de la Adam si pana astazi, decat sa faca numai o zi acolo, in iad. Pricina lacrimilor mele este fiindca am gresit lui Dumnezeu, care este atat de drept, incat nici diavolul nu poate sa faca nici cea mai mica pricinuire. Nu te mira, pentru ca plangi, mai ales infricoseaza-te si te minuneaza, ca oamenii, stiind bine ca-i asteapta asemenea munci, nimic pentru aceasta nu se ingrijesc, nici iau aminte ca sa stearga pacatele lor. Cunoaste si aceasta, ca in ceasul in care a iesit sufletul meu din ticalosul trup, am avut atata durere si chin, incat nu este cu putinta a o intelege cineva sau crede, daca va incerca in fapta”.

POVESTIRILE DOAMNEI LIVIA RADU care a murit si a vazut ce exista supa clipa mortii: In momentul in care realizezi ca ai murit, nu mai exista “vreau”, “nu-mi place”, “nu doresc”, ci esti preluat impotriva voii tale si dus acolo unde meriti. Dupa moarte, ti se deschid ochii mintii (asa ca la Sfinti) si vezi adevarul, adica creatia Domnului, cat de mare si necuprins este Dumnezeu sic a noi suntem un nimeni. Daca sufletul nu este curat si nu l-ai cunoscut pe Domnul aici, nici dupa moarte nu o sa-L vada. Suflet curat inseamna pacate ispasite, fara patimi si smerit. Timpul nu este acelasi ca si cel al nostru, in sensul ca 1 minut pamantesc inseamna 100 de ani dincolo de moarte. Sa puneti candela sa arda necontenit, sa faceti milostenie si de 10 ori pe zi, pentru cei adormiti, sa dati la manastiri sa-i pomeneasca timp de 7 ani, ca nici nu va imaginati cat sufera acolo. Chiar asa, nici nu va puteti imagina. Toate suferintele de pe pamant, de la intemeierea lumii, pana acum, sunt o gluma in comparatie cu ce e acolo. Sunt foarte multi acolo, in iad, care toata viata au postit, au mers la biserica. De ce sunt acolo? Pentru ca nu si-au plans pacatele. Doar lacrimile de cainta spala pacatele. Si milostenia. Faceti cat mai multa milostenie. Mai bine aici, ca acolo, in iad, ai da tot – insa nu se mai poate. Plangeti aici pacatele si cereti iertare, caci acolo, intr-un minut de-al nostru terestru, se plange de s-ar umple oceanul Pacific. Cautati carti si cumparati, despre cum au scris Sfintii Parinti – ce inseamna mantuirea. Dupa ele si Sfanta Scriptura se poate mantui! Nu va luati dupa altele, dupa mintea voastra ca Domnul e bun si milostiv. Da, este bun si milostiv, insa, in iad sunt si preoti si monahi, nu la munci, dar intr-un tunel de asteptare, intunecat, pe care tot slujbele de la manastiri ii scot repede de acolo. A ramas putin timp. Foarte putin timp. Avem foarte putin timp de pocainta, folositi-l ca sa va plangeti pacatele. Intelegeti acest lucru. Tot pamantul este blestemat, iar faradelegile au deposit demult limita. Demult! Tot timpul acesta de pace il avem pentru pocainta. Sa plangeti si pentru cei din casa, ca rugaciunea voastra este auzita, si chiar daca moare mama ta (spovedita), lacrimile tale ii pot usura suferinta iadului sau o poate izbavi de iad.

SFANTUL TIHON conchide: Mai bine este pentru tine sa rabzi aici orice napasta, mai bine este ca intreaga ta viata sa suferi de cea mai grea boala, mai bine sa fii inlantuit in temnita suferintei, sa fii batut, sa fii ranit, in fiecare zi sa mori de durere si sa arzi in foc, daca ar fi aceasta cu putinta, mai bine e, pe scurt spus, sa rabzi cu multumire toate necazurile posibile adunate laolalta, in aceasta lume, decat sa te lipsesti de fericita vesnicie si sa cazi in gheena. Aici, pe pamant, orice patimire mi s-ar intamplat, tot vine cu o oarecare mangaiere si totul se sfarseste odata cu moartea. Insa, acolo, va fi suferinta infricosatoare, chin fara nicio usurare, patimire care va ramane intotdeauna, care niciodata nu se va sfarsi. Viermele lor nu va muri si focul lor nu se va stinge. Crezand aceasta, sa cugetam asupra lor si, luand aminte adesea la infricosatoarea si vesnica suferinta, vom putea fi imbolditi catre pocainta mai osarduitoare, ca sa ne izbavim de toata aceasta nefericire. Iar cel ce nu crede, va incerca aievea acel chin, gustandu-l la nesfarsit! Atunci, cel potrivnic lui Dumnezeu se va convinge ca acel chin este moartea mai infricosatoare decat moartea. Aceasta este moartea fara de moarte, cea de-a doua moarte, moartea de dupa moarte.

  1. IOAN GURA DE AUR: Placerea pacatului este ca o umbra si un vis. Se stinge inainte ca omul sa guste bine din ea. Insa, pedepsele, care o urmeaza, nu au sfarsit.
  2. EFREM FILOTHEIUL: Sufletul singur se pregateste sa mearga la dreapta judecata, ca sa dea raspuns pentru faptele lui.si frica si cutremur il cuprind in acel ceas. Noi vorbim acum, ascultam, dar n-am trait acel moment. Cei care au plecat si s-au lovit de el nu sunt aici, ca sa ne marturiseasca si sa ni-l descrie, daca el se poate exprima prin cuvinte omenesti. Toti vom trece prin acest martiriu al mortii si, ceea ce sta in mainile nostre, in puterea noastra, cu ajutorul si iubirea de oameni a lui Dumnezeu, este sa ne pregatim pe noi insine sa primim acea clipa cat mai curati sufleteste, pentru ca aceasta stare ne va usura teama si frica mortii.

MARTURISIREA CUTREMURATOARE A PARINTELUI EFREM FILOTHEIUL despre iad: Noi am vazut moartea, taina ei, la oamenii care au plecat si care ne-au aratat prin modul lor, prin imaginea fetei, prin ochii, prin tulburarea lor si prin binecuantarea lor, ce se intampla in chip nevazut acolo. Credem nezdruncinat ca ceea ce ne spun Sfintele Scripturi, Sfanta Traditie si Traditia acestia ascetica a Bisericii este adevarat, si nu se intampla altfel. De aceea, sa avem in vedere,mai intai eu, care le spun pe toate acestea, realitatea si sa punem in randuiala viata noastra. Adica, s-o pregatim, in asa fel incat sa fugim de vesnicia iadului si sa dobandim, cu milostivirea si iubirea de oameni a lui Dumnezeu, Imparatia Cerurilor. Trebuie sa spunem lucrurilor pe nume, anume ca mantuirea nu este un joc, ceva pe care putem sa-l tratam cu indiferenta, in gluma.

  1. EFREM FILOTHEIUL: Deci, sa privim tinta mantuirea noastra, oricat ne-ar ingrozi si ne-ar rusina. Sa ne indreptam viata,sa-I multumim lui Dumnezeu si sa-I aducem doxologie pentru ca ne aflam in viata si putem sa punem sufeltul in randuiala si sa ne pregatim. Asa cum vedem in fapt, nu cunoastem nici ziua, nici ceasul, nici clipa cand lasam lumea. Sa ne facem canonul, rugaciunile, sa nu lasam privegherea, sa nu ne lenevim, sa coboram la Biserica, la slujirea noastra. Apoi, sa avem iubire intre noi, caci Dumnezeu este iubire si “cel ce ramane in iubire, ramane in Dumnezeu si Dumnezeu in el” (I Ioan 4,16). Cine este cel care iubeste pe Dumnezeu? Doar cel care tine poruncile Lui. Prima si cea mai mare porunca este sa-L iubim pe Dumnezeu,iar a doua, pe aproapele, pe fratele nostru. Cand, insa, nu tinem poruncile, este evident ca nu-L iubim pe Dumnezeu si incalcam prima porunca. Daca nu ii iubim pe frati, ci ii osandim, ii barfim, ii judecam, suntem reci fata de ei, incalcam a doua mare porunca: “Cel ce uraste pe fratele sau este ucigas cu oamenii” (I Ioan 3, 15). “Iar cel ce uraste pe fratele sau este in intuneric si umbla in intuneric si nu stie inotro se duce, pentru ca intunericul a orbit ochii lui” (I Ioan 2, 11)
  2. EFREM FILOTHEIUL: Noi pierdem timpul, in care am putea sa facem rugaciune, aceasta avere pretioasa, daruita de Dumnezeu, ce ni se scurge printre degete. Astfel, nu cumparam lucruri pretioase, folositoare pentru Imparatia lui Dumnezeu si diavolul rade de noi si ne azarle afara. De aceea, cumpara trandavie, lipsa de grija, graire in desert, osanda, risipirea mintii, cugete nefolositoare, si toate acestea inseamna cheltuirea timpului pretios al vietii. Din nefericire, maine ne vom gasi in acest ceas, in care fratii s-au gasit cu putin mai inainte si vom zice: “Ce-am facut? Cum mi-am batut joc de mine si m-am lasat inselat? Dar nu m-asteptam sa mor atat de repede!” Sa luam aminte, fratilor, pana nu este prea tarziu!
  3. EFREM FILOTHEIUL: Tocmai de aceea, trebuie sa fim atenti in toate. Sa avem mare grija. Vom trece prin niste incercari infricosatoare. – Cum este in iad, Parinte? Cum este? Ingrozior, ingrozitor. Nici macar o pasare sa nu ajunga in zbor acolo…! Asa cum oamenii se ineaca in mare, asase ineaca si in chinurile iadului, sub privirile diavolilor. Trebuie sa ne rugam pentru cei adormiti. Este o fapta de mare milostenie. Mama mea era o femeie virtuoasa. Mi-am intemeiat copilaria pe cuvintele ei. Inainte de a muri, azacut tintuita la pat, timp de doi ani de zile, si spunea adesea: “Parinte, roaga-L pe Dumnezeu sa ma ia la El. Am obosit…”. Insa, inainte de a trece la cele vesnice, a avut de luptat. Cu cine s-a luptat? Cu diavolii. I-ati vazut Parinte? Da, asa cum ii vad pe oameni. Dar nu a ajutat-o Arhanghelul? Arhanghelul era chiar in spatele mamei. El statea in spate, pentru ca ea sa se poata lupta singura si sa-si poata primi cununa de la Domnul.
  4. EFREM FILOTHEIUL: Vroiam sa spun ceva despre Rai. Inainte de a implini varsta de optsprezece ani, adesea eram rapit in Cer, in Rai. Si acum, de asemenea, dar varsta joaca totusi un rol. Odata, Domnul m-a luat de mana si mi-a spus: “Aici ai ridicat o biserica, aici ai spovenit si ai salvat un suflet, aici ai mangaiat, aici ai sfatuit si ai atentionat…” Cu alte cuvinte, El imi spunea tot ceea ce facusem si, prin acest lucru, El mi-a daruit bucurie, iar impreuna cu insusi cuvantul Sau, atat de multa bucurie, incat i-am spus: “Dulcele meu Hristos, nu mai pot indura. Nu mai pot indura…Voi plesni de atata bucurie! Te rog du-ma inapoi…”. Apoi, m-am gasit din nou in camera mea.

 


Loading...

Ultimile din

Privacy Policy Settings

Mergi la SUS