Press "Enter" to skip to content

Mii de funcţionari din Ministerul de Interne primesc anual pensii de poliţişti.

Cu şase luni înainte de pensionare, piloşii din Poliţia Română, care au stat zeci de ani pe funcţii călduţe de birou, sunt trecuţi, pe hârtie, la munca de teren care este recompensată cu sporuri şi creşteri salariale, lucru care se resimte ulterior în pensiile mult mai mari decât cele cuvenite.

În fiecare an, cel puţin 1.000 de poliţişti, care toată viaţa au făcut muncă de birou, trec în rezervă cu pensii umflate artificial, printr-o manevră birocratică. Este vorba de cei cu pile la şefii de inspectorate. În ultimele şase luni de serviciu, aceştia sunt mutaţi pe hârtie la munca operativă, care le oferă sporuri, ce se regăsesc ulterior într-o pensie mai mare. Practica a fost semnalată de poliţistul braşovean Marian Godină pe blogul lui şi confirmată de sindicaliştii din poliţie.

„După o carieră de poliţist-şofer, plimbător de hârtii şi prin alte locuri călduţe, s-a trezit un nene că vrea să iasă la pensie. Dar ieşind la pensie de pe un astfel de post, pensioara ar fi fost una mai mică decât dacă ar fi lucrat undeva în stradă sau în condiţii mai grele, dacă ar fi avut omul ore de noapte, weekenduri lucrate şi plătite, sporuri etc. Astfel i-ar fi crescut salariul şi implicit pensia. Aşa că, băieţii deştepţi s-au gândit să-l ajute şi, înainte cu câteva luni, să-i găsească omului un loc de muncă care să includă sporuri, ore de noapte şi de weekend. Şi au ajuns ei la concluzia că omul ar fi numai bun de SAS. Da, ştiu, e amuzant, dar în acelaşi timp trist de adevărat.

Vă daţi seama cât de apt pentru Serviciul de Acţiuni Speciale e un om ajuns la vârsta pensionării? Şi ca să nu-l pună pe om în postura de a merge la vreo descindere şi să rămână atârnat cu nădragii în vreun gard, l-au «ascuns» la Compartimentul Pirotehnic. Acolo, cu bombe, explozibili etc. Acolo unde băieţii ăia au poate câteva zeci de cursuri în care au învăţat ce să facă în cazul unui atentat cu bombă”, atrage atenţia Godină pe blogul său.

În fiecare an, cel puţin 1.000 de poliţişti, care toată viaţa au făcut muncă de birou, trec în rezervă cu pensii umflate artificial, printr-o manevră birocratică. Este vorba de cei cu pile la şefii de inspectorate. În ultimele şase luni de serviciu, aceştia sunt mutaţi pe hârtie la munca operativă, care le oferă sporuri, ce se regăsesc ulterior într-o pensie mai mare. Practica a fost semnalată de poliţistul braşovean Marian Godină pe blogul lui şi confirmată de sindicaliştii din poliţie.

„După o carieră de poliţist-şofer, plimbător de hârtii şi prin alte locuri călduţe, s-a trezit un nene că vrea să iasă la pensie. Dar ieşind la pensie de pe un astfel de post, pensioara ar fi fost una mai mică decât dacă ar fi lucrat undeva în stradă sau în condiţii mai grele, dacă ar fi avut omul ore de noapte, weekenduri lucrate şi plătite, sporuri etc. Astfel i-ar fi crescut salariul şi implicit pensia. Aşa că, băieţii deştepţi s-au gândit să-l ajute şi, înainte cu câteva luni, să-i găsească omului un loc de muncă care să includă sporuri, ore de noapte şi de weekend. Şi au ajuns ei la concluzia că omul ar fi numai bun de SAS.

Da, ştiu, e amuzant, dar în acelaşi timp trist de adevărat. Vă daţi seama cât de apt pentru Serviciul de Acţiuni Speciale e un om ajuns la vârsta pensionării? Şi ca să nu-l pună pe om în postura de a merge la vreo descindere şi să rămână atârnat cu nădragii în vreun gard, l-au «ascuns» la Compartimentul Pirotehnic. Acolo, cu bombe, explozibili etc. Acolo unde băieţii ăia au poate câteva zeci de cursuri în care au învăţat ce să facă în cazul unui atentat cu bombă”, atrage atenţia Godină pe blogul său.

Afacerea poate avea şi un iz penal

Chiar dacă astfel de transferuri în pragul pensionării nu sunt investigate de autorităţile competente, iar mecanismul exact prin care unii angajaţi reuşesc să obţină aceste beneficii nu este elucidat, suspiciunile de mită ori de favorizări nejustificate sunt mai mult decât întemeiate. „Este evident că prin anumite manevre semi-legale sau chiar făţiş ilegale nişte oameni încearcă să-şi îmbunătăţească salariul pentru a le creşte pensia – asta în condiţiile în care, oricum, pensia vine la mulţi dintre ei mult mai devreme decât ar trebui. Sigur, se poate întâmpla să fie şi o promovare reală, pe merite, dar într-o instituţie normală şi sănătoasă nimeni nu e promovat înaintea pensionării pentru că o astfel de decizie nu prea mai are sens.

Poate cu excepţia cazului armatei, când eşti trecut în rezervă cu un grad mai mare, simbolic, dar nu te promovează înainte cu şase luni înainte de a te pensiona. E clar că sunt formule utilizate cu un singur scop: creşterea pensiei”, a observat sociologul Alfred Bulai. Dincolo de stimulente create pentru apariţia unor astfel de situaţii de modul în care sunt calculate pensiile speciale, la mijloc este vorba de o formă imposibil de ignorat de corupţie, mai observă Bulai. „Un şef al instituţiei nu decide transferul din mărinimie. Asta pentru că din punct de vedere managerial nu are niciun sens un astfel de transfer– să mut pe cineva în pragul pensiei, să-l avansez, e stupid. Se face, deci, din alte raţiuni, nu manageriale. Iar în aceste condiţii sunt suspiciuni de fraudă – cineva foloseşte un tertip pentru a avea tot restul vieţii o pensie mai mare, bănuiesc că e chiar o miză serioasă”, a adăugat sociologul.

Trimite prietenilor
Creare Site Web by O24.RO