Mesaj tulburător de la marele nostru artist, din spital: ”Nu obișnuiesc să cer ajutor. Dar astăzi…”

Fără a detalia diagnosticul, artistul a explicat că luptă de zile bune să își recapete puterile și respirația – resursa vitală pentru un muzician care a transformat suflul în sunetul naiului.

Starea de sănătate și apelul său public

Într-un mesaj amplu, maestrul naiului a descris cele 10 zile de internare, subliniind cât de greu este pentru un artist al cărui instrument pornește din plămâni. El a cerut sprijinul celor care îl urmăresc, vorbind despre rugăciune, despre lumină și despre legătura care se creează între oameni prin muzică și credință.

„Dragii mei, vă scriu dintr-o perioadă grea a vieții mele. Nu mă simt bine și încă lupt să-mi recapăt puterea și respirația. Sunt 10 zile de când sunt aici. Pentru un om care și-a dedicat viața transformând respirația în sunet, poate cea mai grea încercare este să învețe din nou să respire cu răbdare, cu credință și cu speranță.
Nu obișnuiesc să cer ajutor. Dar astăzi simt nevoia să vă spun sincer că am nevoie de voi. De rugăciunile voastre, de gândurile voastre bune și de energia oamenilor care încă mai cred în lumină, în muzică și Dumnezeu.
M-am gândit mult la copilăria mea, la Munții Bucegi și la liniștea din care s-a născut primul meu sunet. Și poate tocmai de aceea cred că omul nu este cu adevărat singur atunci când iubirea oamenilor îl însoțește. Vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați scris, care v-ați rugat pentru mine și care mi-ați fost aproape în tăcere. Respir. Lupt. Cred. Cu recunoștință, Nicolae Voiculeț”

Înaintea acestui mesaj, el recunoscuse că nu poate încă sufla în instrument. Pentru cineva care și-a petrecut viața pe scenă, liniștea forțată devine o povară grea.

„Nici astăzi nu pot să suflu în naiurile mele. E cea mai mare greutate pentru mine… Pentru un om care și-a petrecut viața transformând respirația în muzică, tăcerea aceasta doare mai mult decât orice. (…) Astăzi lupta mea nu este pentru scenă. Este pentru respirație, pentru puterea de a mă ridica din nou și pentru a putea cânta iar din inimă pentru voi. (…) Respir. Lupt. Cred”

Artistul a vorbit și despre fragilitatea omului în fața bolii, dar și despre ceea ce rămâne neclintit: iubirea pentru muzică, pentru țară și pentru adevăr.

„În astfel de momente realizezi cât de fragil este omul și cât de puțin contează multe dintre lucrurile după care alergăm zilnic. Rămân recunoscător lui Dumnezeu, medicilor și tuturor oamenilor care mi-au fost aproape.(…) Boala poate opri pentru câteva zile trupul unui om, dar nu poate opri dragostea pentru țară, pentru adevăr și pentru lupta de a rămâne ceea ce suntem”

După peste 35 de ani în care a purtat sunetul României pe marile scene, Voiculeț a transmis un gând simplu, dar apăsat, către toți cei care îl urmăresc.

„Aveți grijă de sufletul vostru și de sănătate. Restul se poate pierde într-o singură zi”

El a relatat și o clipă-limită, în care prioritățile se reașază brusc.

„Când ajungi în ambulanță, toate lucrurile pe care le credeai urgente devin brusc ridicole. Viața se măsoară în respirațiile pentru care încă îi mulțumești lui Dumnezeu”

Valul de mesaje și legătura cu publicul

Reacția oamenilor a fost puternică: sute de mesaje, rugăciuni și încurajări au ajuns la el din toată țara și din diaspora. Artistul spune că simte această energie și că, deși se află într-un spital de boli infecțioase, rămâne conectat cu publicul și cu valorile pe care le-a apărat constant.

„Am citit în ultimele ore sute de mesaje, rugăciuni și gânduri trimise din toate colțurile României și din străinătate. Venite de la oameni simpli, de la oameni recunoscuți, de la oameni pe care i-am cunoscut în călătoriile mele prin lume. Și vreau să vă spun un lucru din inimă: sunt emoționat profund.
În aceste zile sunt internat într-un spital de boli infecțioase, pentru o perioadă în care sunt obligat să încetinesc și să privesc mai atent către mine. Iar în astfel de momente înțelegi cât de mare este puterea iubirii dintre oameni și cât de important este să nu ne pierdem credința, omenia și legătura unii cu alții.
Vă simt aproape. Și să știți că sunt în continuare alături de voi, cu aceeași dragoste pentru România, pentru adevăr și pentru lupta de a ne păstra sufletul, identitatea și demnitatea într-o lume care încearcă din ce în ce mai mult să le distrugă.”

În alte rânduri, a mulțumit celor care l-au susținut și a promis că se va întoarce pe scenă, atunci când va putea, cu aceeași dăruire.

„Vă citesc mesajele unul câte unul… și poate nu realizați câtă putere poate aduce un simplu gând bun unui om care se luptă să respire și să se ridice din nou. Acum am simțit că nu sunt singur. Vă mulțumesc pentru rugăciuni, pentru lumină, pentru iubire și pentru faptul că încă mai există oameni care știu să fie oameni. Cu ajutorul lui Dumnezeu, mă voi întoarce. Iar prima respirație pe care o voi transforma din nou în sunet va fi pentru voi. Vă îmbrățișez cu recunoștință, Nicolae Voiculeț”

Ambasador al culturii și turismului românesc și inițiator al Orchestrei Mondiale a Păcii, Voiculeț rămâne atent la ce contează: credința, legătura cu oamenii și forța vindecătoare a muzicii, chiar și atunci când tăcerea pare să acopere pentru o vreme sunetul naiului.

Lasă un comentariu