Un copil de 4 ani s-a electrocutat astăzi la o priză în care era conectată, se pare, mașina de spălat. Totul s-a întâmplat în satul Mănăstirea de lângă Pătârlagele, în timp ce micuțul se juca prin casă, scrie OpiniaBuzău.ro.
Micuțul a fost preluat de o ambulanță pentru a fi transportat la Spitalul din Nehoiu însă s-a stins în drumul spre unitatea medicală. Copilul se juca în casă însă nimeni din familie nu știe cum a ajuns copilul să se electrocuteze.
Poliția face cercetări la fața locului și urmează să fie deschis un dosar penal. Ancheta va stabili cine se face vinovat de tragedie. Sursa: Reporterbuzoian.ro