Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

Legea pensiilor s-a schimbat! Ce obligație a fost eliminată

in ExtraNews

În urma unei decizii a Curții Constituționale a României, Senatul a modificat legea cu privire la pensii pentru a pune în acord textul cu prevederile legale. În noua formă adoptată, s-a eliminat stagiul minim de cotizare pentru pensia de invaliditate. Până la schimbarea acestei prevederi, persoanele care luau pensie de handicap trebuiau să fi cotizat cel puțin 15 ani.

Modificări la legea cu privire la pensii: Ce categorie este scutită de la stagiul minim de cotizare

Senatorii Comisiei de muncă din Senat au aprobat modificările propuse de Ioan Căprariu, președintele Casei Naționale de Pensii. Astfel că au fost definite persoanele care se iau în considerare ca fiind contributoare la sistemul public de pensii. Persoanele care realizează venituri din salarii sau din activități independente au obligația de a realiza stagiul minim de cotizare.

După cum spuneam mai sus, persoanele care iau pensie de invaliditate nu mai sunt nevoite să realizeze stagiul minim de cotizare de 15 ani din munca depusă. Aici sunt reglementate pensionările ca urmare a accidentărilor la locul de muncă sau a bolilor profesionale, se arată în articolul 63 din legea pensiilor .

Articolul 63 include și situația persoanelor care s-au ales cu boli profesionale

Cât despre pensionarii care au contribuit la Revoluția din decembrie 1989, se menține reglementările propuse și confirmate de Curtea Constituțională, și anume nu trebuie să fi cotizat 15 ani la sistemul public de pensii, situație similară cu a persoanelor care iau pensie de invaliditate.

”Pensia de invaliditate se cuvine persoanelor care au realizat stagiu de cotizare în sistemul public de pensii ce nu îndeplinesc condiţiile de pensie pentru limită de vârstă şi care au capacitatea de muncă diminuată din cauza: accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, altor boli şi accidente care nu au legătură cu munca şi participării la lupta pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989”, este scris în forma adoptată a legii cu privire la pensii, în articolul 63 rectificat.

Loading...

Privacy Policy Settings

Mergi la SUS