Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

Îţi vine să urli la cer! Bunici singuri, într-o casă crăpată, afumată şi întunecată. „Soba scoate un fum înecăcios, nu au curent, iar apa o au de la un izvor din pădure!”

in Diverse de

Comunitatea „Casa Share” a adus speranţă în casa unor bătrâni abandonaţi de lume. In casa familiei Barbu a intrat, pentru prima dată, curentul electric.

Bogdan Tănasă, „tatăl” proiectului „Casa Share” prin care zeci de familii din judeţul Iaşi au primit o locuinţă nouă şi prin care zeci de bătrâni abandonaţi primesc o masă caldă periodic, a adus speranţă în casa unor bunici singuri.   Bogdan Tănasă i-a găsit pe soţii Maria şi Dumitru Barbu, în vârstă de 84 de ani, respectiv 80 de ani, în municipiul Iaşi, pe Şoseaua Ştefan cel Mare, în condiţii greu de imaginat.   Bunicii locuia într-o cameră modestă, neîngrijită, crăpată, fără curent electric, fără apă. Mişcat de situaţia ieşenilor, Bogdan Tănasă a lansat următorul apel public pe contul de Facebook al proiectului „Casa Share”.

„Soţii Barbu trăiesc într-o cociobă insalubră. Bătrâna este imobilizată la pat, norocul ei că soţul încă se mai mişcă! Îţi vine să urli la cer! Copii nu au, pensie are doar bătrânul Dumitru, 480 de RON. Soba scoate un fum înecăcios, uşa şi geamul se vede afară prin crăpaturi, nu au curent, iar apa o au de la un izvor din pădure!

De ce sunt lăsaţi aşa de sistemul social? Aş avea multe întrebări, dar ştiu că nimeni nu o să-mi răspundă! Aşa că le vom renova camera noi şi o să le îmbunătăţim traiul. O să avem nevoie de o uşă de termopan şi un geam, o sobă de teracotă mobilă şi un panou solar. Salvarea stă în unitatea noastră. Vă mulţumesc tare mult!”.

În urma apelului lansat de Casa Share, oamenii impresionaţi de imaginile dezolante din locuinţa bătrânilor au contribuit la renovarea camerei şi la dotarea ei cu electricitate. Pe 25 ianuarie 2018, după o viaţă petrecută în întuneric, soţii Barbu au aprins primul bec din casa lor.

„S-au născut în 1933 şi toată viaţa nu au avut curent electric. Astăzi, în 2018, în Europa secolului XXI, au Bec. Nu vă imaginaţi bucuria lor! După trei zile de muncă grea, le-am redat soţilor Barbu demnitatea şi speranţa de a trăi decent! Imaginile vorbesc de la sine.Totuşi nu înţeleg: de ce în România bătrânii sunt lăsaţi să fie mâncaţi de viermi!?”, a mai notat Bogdan Tănasă. ”

Proiectele lui Bogdan Tănasă şi ale donatorilor săi sunt prezentate pe larg pe pagina web a asociaţiei, www.casashare.ro. „Casa Share” poate fi sprijinită printr-un SMS la 8849 – prin care donaţi automat 4 euro – sau prin donaţii în conturile de mai jos:    Tănasă Bogdan, Banca Raiffeisen, Iaşi, Romania, cod postal 700049:  Cont IBAN în Lei: RO37 RZBR 0000 0600 0633 4312 Cont Iban in EURO: RO29 RZBR 0000 0600 0357 8104 Cod Swift: RZBR, COD Bic: ROBU la ambele conturi ! Ieşeanul poate fi contactat la numărul de telefon: 0040757451919



Loading...

Ultimile din

Privacy Policy Settings

Mergi la SUS