IANIS HAGI: „AM ÎNVĂȚAT DE LA TATA CĂ SUCCESUL TREBUIE PLANIFICAT DIN TIMP”

in Educational

Stau în fața unui tânăr frumos, atletic. Suntem așezați la o masă, eu cu o cafea în față, el cu un pahar de apă din care nu bea. Tânărul este Ianis Hagi, tânărul de 20 de ani despre care în ultima vreme s-a vorbit atât de mult.

Se așează strâns pe scaun și își încrucișează mâinile peste piept. Pare ușor intimidat, sau defensiv și când îi spun asta, râde. Râde frumos. Îmi răspunde că așa zice și psihologul echipei lor de fotbal că înseamnă gestul acesta. Se îndreaptă și mă privește concentrat. Așteaptă întrebările.

Te incomodează interviurile?

Nu, m-am obișnuit… La început, pe la 14 ani, fiind pus în situația de a da un interviu, aveam trac, dar de atunci încoace m-am obișnuit.

Ești timid?

Nu. În spațiile publice, sau acolo unde întâlnesc oameni noi, sunt deschis, vorbesc dacă sunt întrebat și nu încerc să închei discuția imediat, îmi place să comunic. E drept că prieteni îmi fac mai greu, mă refer la cei apropiați. Este greu să devii prieten cu mine, sunt foarte atent. Sigur, am cunoștințe, am colegii cu care mă înțeleg foarte bine, dar prieteni apropiați am foarte puțini. Am fost educat să fiu foarte atent la anturajul în care intru, sau cu care stau, ce prieteni îmi fac, să am mereu grijă. Dar, în același timp, să fiu și deschis, să nu mă închid în mine sau să stau doar cu familia. Mi s-a spus însă să fiu atent. În lume poți întâlni tot felul de oameni.

Jucătorii veneau de obicei la echipa de tineret cu gândul să ajungă la echipa mare. Noi am intrat în echipa de tineret ca să obținem rezultate pentru echipa de tineret! Și noi ne gândeam să facem pasul spre echipa mare, dar pasul nu se poate face decât cu rezultate.

Sunteți foarte bine educați și tu, și Kira. În ce fel ați fost crescuți? Cum ai caracteriza „metoda”, ca să-i spun așa?

Noi, când eram mici, ascultam. Pentru că aveam de învățat. Și acum ascultăm. Când am avut o părere eu sau sora mea, am spus-o, reușind să ajungem la un numitor comun cu ai noștri, sau să scoatem din situația respectivă lucrul bun și să ajungem să facem ce e bine. A fost o educație deschisă, nu foarte strictă, dar bazată pe reguli. Regulile trebuie să existe, noi le-am învățat de mici și nu puteam să le încălcăm. Am realizat mai târziu că aceste reguli ne-au ajutat în viață, fiindcă ele au rolul să te facă o persoană mai bună, mai plăcută și mai educată.

Care este prima regulă la care te gândești?

„Ca să fii respectat, trebuie să respecți.”

E greu să faci sport de performanță? De fapt, cât de greu este?

Este greu, pentru că, în primul rând, trebuie să te sacrifici, să lupți pentru cel mai bun loc, pentru cel mai bun rezultat. E greu, pentru că pleci de acasă, ai antrenamente, riști să te lovești, riști accidentări… Este greu, de fapt, pare greu. Dar eu nu văd lucrurile așa. Eu zic că e greu, dacă alegi să vezi că e greu. Pentru mine este ceea ce îmi place, este ceea ce fac cu pasiune, și atunci nu simt că e greu. E pasiunea mea de mic copil, mie îmi place când mă lovesc, când muncesc, este inevitabil dacă vrei să ajungi la rezultat. Dacă vrei să ajungi la cel mai înalt nivel, trebuie să treci prin momente grele, nu se poate altfel. Nu poate fi totul frumos și ușor.

Ai fost mereu în prim plan…

Da, având o familie pe are toată lumea o cunoștea, eram și eu în centrul atenției, în prim plan. Lumea mă cunoștea pe stradă, sau unde mă duceam. Și, dacă de mic am fost în prim plan, acum nu-mi prea mai place. Nu-mi place să ies în evidență cu viața mea de zi cu zi. Firește că pe teren lucrurile se schimbă, vreau să fiu văzut, să dau totul din mine, să se vadă ce fac.

Dacă vrei să ajungi la cel mai înalt nivel, trebuie să treci prin momente grele, nu se poate altfel. Nu poate fi totul frumos și ușor.

Cum arată o zi de antrenament?

Dacă antrenamentul începe de dimineață, să zicem la 10.30, trebuie să ajungi înainte cu o oră. Eu ajung cu 2 ore înainte, să pot să-mi iau micul dejun și să încep să mă pregătesc pentru antrenament. Ideea este să intru în antrenament atât de bine pregătit, încât accidentările să fie la un nivel cât mai scăzut, sau chiar zero. Antrenamentul durează în jur de o oră și jumătate. Cu cât ne apropiem de meci, cu atât el durează mai puțin. După antrenament, intrăm în refacere și în pregătirea pentru a doua zi de antrenament. Refacerea constă în masaj, în lucrul cu aparatele care au apărut acum și care, puse pe picioare, fac contracții cu apă rece. Eu cred mai mult în refacerea cu apă rece și gheață, adică stau cam 11 minute într-un butoi cu apă rece și gheață, până la coapse. Unii suportă asta, alții, nu, dar eu m-am obișnuit și nu am probleme. Pentru că la antrenament te încarci foarte mult, picioarele devin grele, pot apărea mici contracturi musculare… Eu fac masaj de două ori pe săptămână, înainte de meci fac iar masaj pentru a intra cât mai relaxat în teren, cu tonusul perfect pentru efortul care urmează.

Înainte de meciuri ce anume mâncați?

Carbohidrați. Pentru energie. Paste, orez… Avem și carne acolo, dar mai mare accent se pune pe carbohidrați.

Bănuiesc că după meci, după ce jucați, nu vă trageți din priză imediat.

Da, așa este. După meci contează foarte mult alimentația și odihna, deși adormi foarte târziu, pe la 4, 5 dimineața. Și nici nu poți dormi foarte mult din cauza oboselii și a efortului depus.

Cum îți explici atenția asta acordată Under-21. Până acum nu a fost așa de mare, nu? Crezi că numele tău a contribuit?

Nu neapărat, ci mai degrabă performanțele pe care le-am avut. Interesul a devenit din ce în ce mai mare, de când am început să câștigăm și să avem rezultate, de acum un an jumătate de când am făcut egal cu Portugalia, am câștigat în deplasare cu Elveția… Jucătorii veneau de obicei la echipa de tineret cu gândul să ajungă la echipa mare. Noi am intrat în echipa de tineret ca să obținem rezultate pentru echipa de tineret! Și noi ne gândeam să facem pasul spre echipa mare, dar pasul nu se poate face decât cu rezultate. Noi am adus un spirit nou, am adus entuziasm… Nu am vrut să trecem printr-o națională de tineret doar ca să trecem. Am vrut să lăsăm ceva în urmă și am avut foame de rezultate. Noi, ucătorii care am venit de la Academia Hagi, am venit cu gândul că orice meci am juca, trebuie să câștigăm.

Cum sunt tinerii de 20 de ani? Cum este generația ta?

Colegii din generația noastră sportivă au foame de rezultate și dorința de a se afirma la cel mai înalt nivel. Nu ne simțim inferiori față de cei de afară, ne vedem la același nivel cu ei, ba și mai buni. Am reușit să avem rezultate vara asta la Euro, dar nu trebuie să ne oprim aici. Mai avem încă 15 ani de carieră, deci trebuie să demonstrăm în continuare și la echipa mare. Nu va fi ușor, am ridicat ștacheta, toată lumea are așteptări mari acum, dar mie îmi plac provocările și cred că și colegilor mei și celor care nu au participat, dar care sunt la fel de talentați…

Nu poți neglija tehnologia, desigur, dar sper ca noi să folosim tehnologia, nu tehnologia să ne folosească pe noi.

Și generația extinsă? Ce vor tinerii de 20 de ani? Ce speri pentru ei, pentru voi?

Să rămânem cu picioarele pe pământ. Trebuie să conștientizăm că nu trăim datorită tehnologiei, ci tehnologia trăiește datorită nouă. Și că va fi important să păstrăm lucrurile naturale, să facem ceea ce făceau ai noștri acum 20, 30 de ani, să facem sport, să fim aproape de natură, să nu uităm să lucrăm pământul, să avem familii… Nu poți neglija tehnologia, desigur, dar sper ca noi să folosim tehnologia, nu tehnologia să ne folosească pe noi.

Cum e Gheorghe Hagi ca tată?

Și el, și mama au reușit să ne impună respectul față de părinți. Părintele este cel care decide, care conduce și pe care îl ascultăm. Tata a știut să se adapteze la situații, când a fost de țipat, a țipat, când a fost de îmbrățișat, a îmbrățișat. Dacă făceam vreo greșeală, sau o prostie, eu sau sora mea, ne certa, ne băga în ședință, ne făcea să realizăm ce am făcut, ne duceam în camera noastră și ne gândeam, tata lăsa situația să se calmeze, dar, după o oră, nu știu cum făcea, dar avea grijă să ne ia și să facem ceva împreună, ne lua în brațe, glumea… Adică mă făcea să realizez că am greșit, dar în același timp îmi arăta că el este lângă mine și mă iubește și că, indiferent ce s-ar întâmpla, el, ca părinte, mă va iubi mereu. Dar a știu să mă facă să înțeleg când greșeam, că am greșit. Nu doar țipa la mine, eu mă făceam că îmi pare rău, și apoi a doua zi o luam de la capăt.

Cum te simți când o vezi pe Kira pe scenă?

Fericit. Pentru că, atâta timp cât ea este fericită, eu sunt fericit. Și ea simte la fel pentru mine. Când mă vede așa cum mă vedea când eram mic jucând mingea în curte, făcând același lucru pe un teren la nivel mare, se simte fericită. Dar îmi aduc aminte că de mică scria piese, ne distribuia pe noi copiii, verișorii, părinții, atunci când plecam în vacanțe cu toții, în roluri, se supăra dacă nu ieșea bine, ne filma, avem și acum filmulețele:)… Și acum, când o văd că face ce-i place și face cu pasiune, eu sunt fericit.

Vrei să-ți faci familie la un moment dat?

Da, normal! Este cel mai frumos lucru de pe această planetă. Să ai familie, să ai copii, să muncești pentru ei, să produci, ca bărbat, pentru familia ta. Este o fericire. Părinții tăi, la rândul lor, să fie fericiți că au nepoți… Să ai familie mare, să pleci cu toții împreună în vacanțe, nu e nimic mai frumos pe lume!

Sunt un om care, atunci când face ceva, face cu toată inima, fără rezerve

În ce crezi că stă forța unui bărbat?

În responsabilitatea pe care și-o asumă. Atunci când este stăpân pe situație și pe deciziile pe care le ia, când controlează lucrurile și știe pașii pe care trebuie să-i facă.

Ce citești?

Îmi plac biografiile. Prima biografie a fost chiar cartea lui tata. Iar ultima pe care am citit-o este biografia lui Kevin Hart care este unul dintre modelele mele de viață. Este cel mai bun comediant la ora actuală, a umplut stadioane pe care nimeni din istoria comediei nu a reușit să le umple. A plecat dintr-o familie în care tatăl a avut probleme cu drogurile. A fost educat foarte bine de mama lui, a avut succes și, ceea ce admir eu la el este că nici banii, nici faima nu l-au schimbat. Hollywoodul nu i-a luat mințile, a reușit să rămână echilibrat și să-și facă o familie…

Te atrage ideea asta de a bate recordurile, chiar pe ale tale…

Chestia asta a fost de mic. Peste tot unde mergeam, la școală că era în Turcia, sau în Constanța sau în București, peste tot unde am fost, în orice echipă am fost, nu puteam accepta ideea de a fi pe locul doi. Și la locul de joacă simțeam că trebuie să fiu pe primul loc, în orice trebuia să fiu primul. Dacă nu eram pe primul loc, mergeam acasă și plângeam. M-am născut cu ambiția asta, am avut-o de când mă știu. Nu mi-am impus-o, nu mi-a impus-o nimeni. Așa am fost mereu.

Cum te uitai la tata la tv?

Eram prea mic, nu-mi aduc aminte. M-am uitat mai târziu și…

Cum era tata?

Era wow! La ce meciuri și la ce nivel a ajuns să domine lumea la un campionat mondial, să fie cel mai bun… Acum când mă uit îmi dau seama că este greu, este foarte greu să ajungi acolo, la nivelul lui, dar nu imposibil.

La ce valoare ții cel mai mult?

La familie.

Ce părere ai despre fotbalul românesc de acum?

Crește ușor, ușor… Acum un an, doi, trei, nu eram la nivelul la care suntem acum. Punem cărămidă peste cărămidă și părerea mea este că România va ajunge din nou la nivelul la care fost în anii 80, 90 când lumea respecta și iubea fotbalul și fotbaliștii români.

Cum te simți înconjurat de atâta atenție publică? Ce a-i vrea să transmiți celor care te urmăresc?

Că eu, tot ce fac, fac pentru că asta am decis eu de mic să fac și că, fără pasiune, nu pot fi cel mai bun. Sunt un om care, atunci când face ceva, face cu toată inima, fără rezerve. Nu le știu pe toate, nici nu am cum, am tot timpul ceva de învățat și tot timpul înainte să o fac…

Mulți tineri, azi, sunt în situații dramatice. Drogurile fac ravagii. Mulți își caută fericirea astfel.

Fericirea nu stă și bucuria nu vine decât atunci când familia ta e mândră de tine că ai realizat ceva în viață, că te ridici prin propriile forțe, că încerci să faci ca numele familiei tale să fie respectat. De ce să trăiești viața doar trecând prin ea? Trebuie să lași ceva în urma ta, oricât de mic ar fi, oricât de neînsemnat, sau, dimpotrivă, oricât de mare, desigur.

La 20 de ani vrei să schimbi lumea?

Sigur, aș vrea să o schimb, sau să schimb ce e greșit în ea, dar eu cred că fiecare trebuie să facă lucrul la care se pricepe cel mai bine și, dacă îl face cu pasiune, ceva, ceva se va schimba.

Care sunt fotbaliștii de afară care te inspiră?

Nu am fotbaliști. Am din alt sport, din baschet. Modelul meu este Steph Curry.

De ce nu fotbaliști?

Pentru că eu nu pot copia pe cineva, fiecare persoană este diferită, sigur, sunt jucători imenși, foarte buni, la care mă uit și pe care îi urmăresc, dar eu nu mă uit la un anumit jucător, mă uit la toți jucătorii.

Cât de important este bagajul emoțional înainte de un meci?

Este foarte important să-ți gestionezi emoțiile. De mic, când intram într-un loc de joacă, mă gândeam că trebuie să fiu cel mai bun de acolo. Acum, când intru pe terenul de joc, mă gândesc că intru într-un loc de joacă unde trebuie să fiu cel mai bun. Intru pentru că sunt cel mai bun. Eu nu am cum să intru gândindu-mă că adversarul meu este mai bun decât mine. Din start îi dau lui un avantaj, cum să fac asta?

Fericirea nu stă și bucuria nu vine decât atunci când familia ta e mândră de tine că ai realizat ceva în viață, că te ridici prin propriile forțe, că încerci să faci ca numele familiei tale să fie respectat.

Ce face un meci bun? Care sunt ingredientele?

Eu sunt la început de carieră, dar trăind zi de zi cu tata, cu un campion de talia lui, am învățat că succesul nu este ceva construit de pe o zi pe alta. Succesul se planifică cu ani de zile înainte. Cum crești o echipă, mediul sănătos în care a crescut fiecare dintre jucători, valorile lor, mentalitatea lor, cum este educat fiecare, cât de echilibrat este, cum este îndrumat spre performanță, cât de bine poate înțelege că tot ce vrea să facă în afara sportului va putea face și după 35 de ani, că până acolo sacrifică multe. Dacă o echipă este formată din astfel de jucători și are parte de un antrenor care să știe cum să o motiveze, atunci vine și succesul. Și apoi vin detaliile tehnice ale fotbalului și putem vorbi mult despre asta… Fiecare metru și fiecare fază trebuie gândite, antrenamentele trebuie să fie specifice meciului care trebuie jucat, sunt multe lucruri de spus…

Ai avut copilărie?

Da. Copilărie înseamnă să faci ceea ce-ți place, nu? (râde). Eu am făcut. Am jucat fotbal de mic, că mi-a plăcut și, cum părinții m-au susținut, atunci pot spune că am avut copilărie. Nu am plecat în vacanțe cu prietenii, nu am mers prin cluburi, pur și simplu nu am făcut toate astea. Și, dacă le-aș fi făcut, mi-ar fi plăcut pe moment, dar la 20 de ani aș fi fost plin de regrete. Copilăria mea este ceva ce nu voi regreta niciodată.


Loading...