Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

Grindeanu taie dreptul de semnătură pentru ministrul Sevil Shhaideh! „De azi, nu mai poate semna, nici dumneai, nici prin interpuşi”

in Diverse/ExtraNews/Politic

   Premierul Sorin Grindeanu a anunţat că ministrul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Sevil Shhaideh, nu mai are drept de semnătură pentri nimic ce ţine de Programuil Naţional de Dezvoltare locală – PNDL 2. La fel, a mai anunţat că i-a demis pe toţi secretarii de stat din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca şi pe secretarul general şi secretarii generali adjuncţi.

   „Programul Naţional de Dezvoltare Locală, faza a doua, este unul din obiectivele mele şi ale noastre principale, ca premier. În ultimele luni, am avut foarte multe întâlniri cu primari de comune, de oraşe, de municipii, cu preşedinţi de consilii judeţene, pentru a-i asculta şi a găsi împreună soluţiile pentru ca PNDL 2 să fie un succes şi să aducă dezvoltare în România. Din păcate, doamna ministru Sevil Shhaideh, în coordonarea căreia se află acest program extrem, extrem de important, a avut la dispoziţie cinci luni să facă ceva şi nu a făcut nimic. Acum o lună şi jumătate am avertizat-o că sunt întârzieri şi că primarii încep să îşi piardă răbdarea. Nu m-a ascultat! Acum două zile am avertizat-o şi public, aici, în sală, că sunt întârzieri nepermise. A doua zi după avertismentul meu public şi-a amintit brusc de PNDL şi a dat comunicat că îi va da drumul„, a spus Gdindeanu, la Palatul Victoria.

   El a mai adăugat că nu doreşte ca PNDL 2 să fie folosit în scopuri politice şi că, „pentru a înlătura orice umbră”, a semnat ordinele de demitere pentru toţi secretarii de stat din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, pentru secretarul general şi pentru secretarii generali adjuncţi.

   „De azi, doamna Sevil Shaiddeh nu mai poate semna, nici dumneai, nici prin interpuşi, niciun fel de act care să aibă legătură cu PNDL. Am făcut acest demers pentru a bloca eventualele abuzuri şi nu pentru a bloca programul. Acesta trebuie să continue şi vă asigur că acest lucru se va întâmpla cât de curând, dar doar cu respectarea legii. O invit pe doamna Shaiddeh luni la o discuţie, ca să-mi comunice stadiul tuturor programelor aflate în prezent în derulare. Ştiu că este un om care, în final, va respecta legea!„, a mai spus Grindeanu

   Anterior, MDRAPFE anunţase că îşi continua activitatea în condiţii normale, fără sincope şi că 9500 de proiecte de investiţii locale îşi gasesc finanţarea prin PNDL 2, iar Sevil Shhaideh, ministru demisionar, declarase că este important ca această criză politică să se încheie cât mai repede pentru ca noul Guvern să-și intre în atribuții și proiectele majore, inclusiv PNDL 2, să fie rapid aplicate. „Semnarea ordinelor de finanțare reprezintă un prim pas în vederea implementării proiectelor. Orice zi care trece fără un guvern legitim pune în pericol demararea lucrărilor ce rezolvă probleme vitale pentru mii de localități. Primarii așteaptă să încheie contracte pentru ca problemele comunităților nu mai pot fi amânate”, a spus Shhaideh. (foto: gov.ro)


Loading...

Privacy Policy Settings

Mergi la SUS