Formaţiunile politice maghiare au semnat o declaraţie comună privind autonomia. Kelemen a spus că cele trei forme de autonomie trebuie discutate cu majoritatea românească şi codificate din punct de vedere legislativ
Formaţiunile politice maghiare din România – UDMR, PPMT şi PCM – au semnat, luni, la Cluj-Napoca, o declaraţie comună privind armonizarea conceptelor de autonomie, pentru a avea o poziţie comună pe viitor la orice dezbatere a subiectului, inclusiv în relaţia cu autorităţile române. Documentul vorbeşte despre trei tipuri de autonomie – teritorială, locală şi culturală -, pe care formaţiunile maghiare vor să le discute cu politicienii români pentru a fi “codificate din punct de vedere legislativ”, relatează news.ro.
Declaraţia comună privind alinierea conceptelor de autonomie a fost semnată, la Cluj-Napoca, de preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, preşedintele PPMT, Szilagyi Zsolt şi preşedintele PCM, Biro Zsolt.
Într-o conferinţă de presă care a avut loc după semnarea documentului, Kelemen Hunor a declarat că se doreşte reiterarea “acelor deziterate şi principii care de 28 de ani ne conduc în viaţa politică din România”.
“Acest text a fost finalizat în decembrie, dar din motive obiective, Crăciun şi Anul Nou, vom semna acum textul”, a spus liderul UDMR.
Kelemen Hunor a precizat că documentul vorbeşte despre trei tipuri de autonomie, respectiv cea regională sau teritorială, autonomia locală pentru acele comunităţi care trăiesc în condiţii interetnice şi autonomia culturală, în primul rând pentru diaspora.
“Aceste trei forme de autonomie trebuie, la un moment dat, cât mai repede, dacă s-ar putea în 2018, discutate cu majoritatea românească şi codificate din punct de vedere legislativ”, a spus liderul UDMR.
Toate formaţiunile politice ale maghiarilor din România au semnat la Cluj, luni, 8 ianuarie, o rezoluţie comună în care se solicită explicit autonomia Ţinutului Secuiesc. Iată integral rezoluţia:
La o sută de ani după adoptarea Rezoluției de la Alba Iulia, maghiarii din România au rămas o comunitate națională puternică și generatoare de valori, care dorește să își păstreze identitatea națională și patrimoniul cultural, în ciuda politicilor de asimilare a majorității guvernelor românești din diferitele perioade istorice. Deși eforturile de apărare a identității au consumat energii și resurse semnificative, comunitatea diminuându-se atât numeric cât și proporțional, în societatea maghiară din Transilvania există încă resurse pentru progresul cultural și economic, dacă vom reuși să creăm cadrul politic, juridic și administrativ al drepturilor noastre fundamentale: sistemul de drept comun pentru formele de autonomie ale comunității.
Pe baza experienței din ultimii o sută de ani, după 25 de ani după nașterea Declarației de la Cluj-Napoca ne exprimăm ferm convingerea că: păstrarea și perpetuarea identității noastre naționale, dezvoltarea culturii maghiare și existența noastră ca o comunitate numeric minoritară, dar cu drepturi depline, pot fi asigurate doar prin instituția autonomiei. Autonomia este, de asemenea, și în interesul majorității românești, deoarece o comunitate care se simte în siguranță contribuie semnificativ la progresul întregii țări.
La o sută de ani după Rezoluția de la Alba Iulia, suntem pregătiți pentru un nou început: în interesul dezvoltării țării și al viitorului nostru comun, vrem să găsim împreună soluții pentru problemele care dezbină comunitățile noastre. Obiectivele noastre nu încalcă drepturile românilor, dar știm, de asemenea, că eforturile noastre pot avea rezultat numai cu sprijinul majorității – propunem un parteneriat în acest sens și ne dorim să fim respectați.
Noi, reprezentanții Uniunii Democrate Maghiare din România, ai Partidului Civic Maghiar și ai Partidului Popular Maghiar din Transilvania, reprezentanți responsabili și legitimi ai comunității maghiare, stabilim de comun acord următoarele principii fundamentale pentru a armonizarea conceptelor de autonomie:
1. Maghiarii din Transilvania trăiesc în situații interetnice diferite, au posibilități, proiecte și viziuni diferite și, din aceste motive, au nevoie de forme de autonomie diferite: autonomie regională pentru maghiarii din Ținutul Secuiesc, autonomie administrativă pentru localitățile unde populația maghiară este majoritară și autonomie culturală pentru toți maghiarii din România.
2. Considerăm că autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc trebuie să se concretizeze ca o regiune autonomă în limitele sale istorice. Organismul său de decizie ar trebui să aibă competențe legislative și executive regionale în domeniul educației, culturii, informării, economiei, dar și domeniul funcționării propriului aparat de administrație publică. În ceea ce privește statutul limbii maghiare în regiune, acesta ar trebui să fie egal cu cel al limbii române. Credem că administrația Ținutului Secuiesc poate fi eficientă și va servi interesele cetățenilor, dacă are la bază structura fostelor Scaune Secuiești, ținându-se cont de schimbările care au avut loc de atunci. Instituțiile autonomiei vor fi create cu respectarea valorilor fundamentale și a regulilor democratice.
3. Crearea statutului special administrativ, bilingv al regiunii Partium, unde trăiește mai mult de o treime a comunității maghiare din Transilvania, reprezintă obiectivul nostru comun.
4. Autonomia culturală înseamnă autoadministrare pentru toți maghiarii din România în domeniul educației, informării publice precum și în domeniile esențiale de păstrare și perpetuare a identității naționale și a culturii. Autonomia culturală este un drept fundamental al comunității. Recunoașterea ei prin lege și crearea unui sistem instituțional este singura soluție viabilă pe termen lung pentru a asigura comunităților maghiare care trăiesc în minoritate numerică în diferitele regiuni ale Transilvaniei, uneori în comunități dispersate, păstrarea identității naționale și prosperitatea pe pământul natal.
Depunem eforturi ca, în baza valorilor fundamentale și a obiectivelor formulate de comun acord, în interesul creării cadrului legislativ necesar realizării diferitelor forme de autonomie, să fie înaintate și adoptate în Parlament propuneri de acte normative care se bucură de cel mai amplu sprijin politic și social posibil.
Avem convingerea că un consens politic creat în interesul viitorului maghiarilor din Transilvania și în vederea obținerii formelor de autonomie comunitară va contribui semnificativ la prosperitatea pe pământul natal a comunității maghiare.
În abordarea problemelor concrete vom continua cooperarea în spiritul celor de mai sus.
Cluj Napoca,
8 ianuarie 2018
Közös állásfoglalást írunk alá az autonómia-elképzelések összehangolásáról az MPP-vel és az EMNP-vel. ÉLŐ közvetítés 👉
Posted by RMDSZ on 8 Ianuarie 2018
Preşedintele PCM, Biro Zsolt, a accentuat faptul că cele trei formaţiuni politice maghiare stau la aceeaşi masă pentru a adopta o poziţie comună faţă de un subiect important.
“Faptul că la 25 ani de la Declaraţia de la Cluj semnăm un document care promovează aceste principii, dă o semnificaţie acestui document”, a spus Biro Zsolt.
Preşedintele PPMT, Szilagyi Zsolt, a declarat că “partidele maghiare din Transilvania, la unison reafirmă acele valori pe baza cărora am pornit politica maghiarilor din în 1990”.
“Au fost mai multe variante ale textului, au fost conflicte politice în anii care au trecut, dar într-o societate plurală este normal să avem dezbateri şi poziţii diferite. Faptul că ne putem alinia pe aceste principii înseamnă că în comunitatea maghiară doleanţa libertăţii, exercitării diferitelor forme de autonomii, este una legitimă şi viabilă”, a spus Szilagyi Zsolt.
“Mulţi dintre sceptici se înteabă de ce după 100 de ani de când ni s-a promis respectarea dreptului la autoderterminare şi autonomie, de ce noi în continuare suntem cetăţeni corecţi, care creează valori, cetăţeni loiali ai României. Cred că autonomia este declaraţia supremă de loialitate faţă de statul român”, a mai spus preşedintele PPMT.