Deputatul USR Iulian Bulai povesteşte că un coleg de partid din Suceava a decedat după i s-a spus să se trateze acasă, că are o simplă răceală, deşi avea febră 40 şi stare gravă. Bărbatul a fost dus la spital abia după ce medicii militari au preluat conducerea

in ExtraNews de

Deputatul USR Iulian Bulai povesteşte că un coleg de partid din Suceava a murit de coronavirus, după ce a stat acasă o săptămână, cu febră 40 şi cu stare din ce în ce mai gravă. Bărbatului i s-a spus să se trateze acasă că are o simplă răceală. Abia după ce conducerea unităţii a fost preluată de către medicii militari, bărbatul a fost dus la spital, dar era prea târziu. ”Domnule ministru Tătaru, trimiteţi manageri medici militari la toate spitalele din ţară care vor trata pacienţii de Covid-19”, cere Iulian Bulai.

”Irimia Sava este colegul meu din USR Buneşti – Suceava. A stat acasă cu febră 40, timp de 7 zile. Cât timp a durat conducerea interimară a Spitalului Suceava. A cerut constant să fie consultat de medic şi dus la spital. Se topea pe zi ce trece. I-au spus să se trateze acasă, că e o simplă răceală. Că o să îi treacă. Acum două zile, noua conducere militară a Spitalului Judeţean Suceava a trimis o ambulanţă în 15 minute de la solicitarea telefonică”, a scris Iulian Bulai, sâmbătă, pe Facebook.

Deputatul USR afirmă, însă, că starea colegului de partid era foarte gravă, fiind inconştient şi ulterior a murit.

”Domnule ministru Tătaru, trimiteţi manageri medici militari la toate spitalele din ţară care vor trata pacienţii de Covid-19. Este nevoie de un management profesionist şi ferm la toate aceste spitale, din toată ţara”, a mai scris Bulai.

Potrivit ultimei raportări, în Suceava sunt 967 de cazuri de infectare cu coronavirus, fiind înregistraţi şi cei mai mulţi morţi.

Joi, conducerea spitalului Judeţean Suceava a fost preluată de medici militari, coordonaţi de secretarul de stat Ionel Oprea.

Autor:
News.ro