Anchetatorii vor săpa în 20 de locuri în curtea lui Gheorghe Dincă! Acesta este mesajul pe care l-au transmis oamenii legii. Polițiștii spun că nu vor să le scape niciun indiciu important, așa că vor folosi un scaner pentru a verifica și pereții locuinței. De altfel, vor avea la dispoziție un aparat la fel ca cel prin care au scanat curtea „criminalului din Caracal” şi care a descoperit cel puţin zece locuri în care s-au făcut săpături.
Anchetatorii vor săpa în 20 de locuri în curtea lui Gheorghe Dincă!
„Încep să apară victime, mai noi, mai vechi, încep oamenii să vorbească, încep să aibă curaj”, a spus Tonel Pop, avocatul familiei Melencu. Între timp, Gheorghe Dincă a mai strâns o plângere la şirul de acuzaţii care i se aduc. O altă femeie a ales să rupă tăcearea și le-a povestit procurorilor că a fost agresată sexual de acesta. Conform declarațiilor pe care le-a făcut femeia,totul s-a petrecut în urmă cu peste 20 de ani.
Plângerea victimei se adaugă declaraţiei dată săptămâna trecută de o femeie de 49 de ani, care le-a povestit procurorilor că a fost violată de Gheorghe Dincă în urmă cu câteva luni, după ce individul a dus-o la el acasă, pentru a-i lucra în grădină. „Nu am ideea exact câte plângeri, dar vă spun că veţi avea surprize”, a mai spus Tonel Pop. Între timp criminaliştii continuă căutările în curtea lui Dincă.
Anchetatorii au decis că trebuie să sape în 20 de locuri, acestea fiind descoperite de scanerul care a radiografiat proprietatea. Şi pereţii casei le ridică semne de întrebare anchetatorilor. Oamenii legii îşi doresc să afle ce ascund pereţii, pentru că suspectul principal ar fi putut să ascundă dovezi. „După ce că avea un strat de ciment, mai dădea unul, așa periodic. Eu cred că ascundea probe, pereții aia mereu încerca să îi mai acopere cu ceva, nu un glet normal, atenție, ciment peste ciment”, a mai spus Tonel Pop
Gheorghe Dincă este acuzat deocamdată de două crime. Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu sunt fetele ucise de cel pe care opinia publică l-a numit „monstrul din Caracal”. Bărbatul este în arestul Poliției de aproape o lună de zile