Tradarea in timpul primului razboi mondial, a colonelului Alexandru Sturdza, continua sa se afle sub valul misterului. Alexandru Sturdza a tradat tara si a dezertat in liniile inamice, sacrificand viata sublocotenentului Constantin Ciulei. In varsta de 45 de ani, din numeroasele fotografii care ne-au parvenit, Alexandru Sturdza ne priveste prelung, incadrat de o barba neagra, tunas neingrijit, cu o frunte inalta, car e accentueaza privirea melancolic reflectata spre sine. Statura sa este mai degraba a unui om scund, zgarcit in miscari si cumpanit in vorba. Intotdeauna cu o figura serioasa si privirea tinta, vorbeste linistit, cugetand la fiecare cuvant, inainte de a-l pronunta. Radea rar si ochii aveau o fixitate morbida care-l tintuia pe interlocutor, vrand, parca, sa-l supuna puterii sale. Vorbea scurt, précis, militareste. Anii de scoala cazona si cei din Academia de Razboi, la care s-au adaugat alti zece petrecuti in armata germana, au trecut fara a lasa urme peste o ereditate incarcata de tarele unei nebunii pe care mai mult ca sigur ca o mostenise de la tatal sau, fost prim-ministru liberal. Colonelul Sturdza isi facuse studiile militare in Germania si fusese, inainte de razboi, profesie de educatie militara si director al Scolii de ofiteri de infanterie. Apartinand vechii aristocratii, fiu si ginere al unor inalti demnitari, colonelul Sturdza se bucura de increderea si simpatia unor sefi ai armatei romane, care, in timpul razboiului, i-au incredintat comanda Brigazii 7 mixte. Brigazile mixte cuprindeau unitatile din cele trei arme: cavalerie, infanterie si artilerie.
Intre 22-31 decembrie 1916 a avut loc batalia de la Casin pe un front cuprins intre Ghimes si Vrancea. Lupta a debutat in sectorul colonelului Sturdza, care s-a retras imediat cum a inceput atacul inamicului, fara sa opuna nici cea mai mica rezistenta. Cu tot ordinul generalului Averescu de a relua ofensiva sau cel putin a ramene pe loc, spre a nu descoperi stanga Diviziei a 15-a, Sturdza crede ca aceasta miscare ar fi riscanta si continua la 31 decembrie retragerea, oprindu-se pe muntele Rachitasul, calare pe Valea Susitei. Noua pozitie a brigazii 7 mixte a fost atacata la 5 ianuarie 1917 de generalul austriac Ruiz von Roxas. Fara sa ezite, colonelul Sturdza da ordinal pentru o noua retragere, pe linia Susitei: Campurile-Racoasa-Momaia, abandonand dusmanului o considerabila portiune de teren. Aceasta retragere prematura, prin nimic justificata, compromite aripa stanga a Diviziei a 15-a, si, prin aceasta, aripa Armatei a 9-a rusa. Venind dupa alte doua retrageri executate din ordinal aceluiasi commandant, Sturdza, ea a devenit suspecta comandantului Armatei a 2-a. Averescu ordona oprirea retragerii, care urma sa se faca, la caz de nevoie, pas cu pas. Odata cu aceasta, Averescu pusese sub observatie pe colonelul Sturdza. Spre a deruta banuielile, Sturdza isi indoi energia si severitatea. Sublocotenentul Ciulei, acuzat de Sturdza ca se retrasese de pe pozitie cu unitatea sa fara ordin, a fost condamnat la moarte si executat.
Sublocotenentul Constantin Ciulei s-a nascut in anul 1886 si a absolvit, in 1909, Scoala superioara de agricultura de la Herastrau. Era fiul maiorului Ciulei, veteran de razboi de la 1877, decorat cu ordine militare si rusesti. In august 1916, din casa familiei Ciulei din comuna Urluiasca (judetul Olt) au plecat sa-si faca datoria fata de patrie sase fii si sase gineri. Sublocotenentul Ciulei a fost repartizat la Regimentul 8 Buzau, cu care a participat la luptele din Dobrogea (august-septembrie 1916) unde a fost ranit, impreuna cu capitanul Stelian Marculescu. La iesirea din spital cei doi camarazi s-au reintalnit intr-un detasament comandat de capitanul Marculescu si format din ostasi de toate categoriile: foste ordonante, pompieri, ostasi iesiti din spitale sau rataciti de unitatile lor si chiar mobilizati lipsiti de instructia militara. Detasamentul lui Marculescu, in cadrul caruia Ciulei conducea compania 1, a fost atasat Brigazii 7 mixte, comandata de colonelul Alexandru Sturdza, care actiona impreuna cu Divizia 15 in sectorul Oituz-Vrancea.
Frontul a cunoscut o relativa stabilizare pe linia Campurile-Momaia, dupa retragerea efectuata de Sturdza. La cota 625 se aflau impreuna cu alte unitati, detasamentul capitanului Marculescu in cadrul caruia se afla si compania nr.1 comandata de sublocotenenul iulei. Momaia constituia o inaltime care domina Valea Susitei reprezentand un excellent punct de observare asupra imprejurimilor pe o distanta foarte mare. Pentru stapanirea acstui punct strategic s-au dat lupte sangeroase, care i-au creat o trista celebritate. Pe data de 8 ianuarie, dupa-amiaza, armatele germane inamice au dezlantuit un puternic atac asupra acestei inaltimi, cu scopul evident de a o ocupa. Apararea era incredintata, printre altele, si detasamentului comandat de capitanul Marculescu. In fata ofensivei inamice, mult superioare numeric si inzestrata cu tehnica de lupta, detasamentul lui Marculescu nu i-a putut face fata si s-a retras. In detasamentul lui Marculescu se afla si capitanul de rezerva Polihroniadi, ce fusese eliminat din armata anterior declansarii razboiului datorita unei “rele purtari” si care acum isi urmarea reactivarea si inaintarea in grad. Sub pretextul ca a fost retinut de administratia unitatii, capitanul nu a luat parte la luptele pentru apararea inaltimii Momaia. Dupa terminarea luptei, Polihroniadi s-a gandit ca este momentul sa se poata releifa. El a mers la Sturdza si i-a raportat infrangerea unitatii, considerandu-l vinovat de aceasta pe capitanul Marculescu, care nu era capabil sa conduca si pe sublocotenentul Ciulei cu care avusese un diferent in urma cu cateva zile.
Colonelul Sturdza, stiindu-se supravegheat de generalul Averescu, care aproape intuise intentiile sale, a socotit ca este momentul sa dea un exemplu de disciplina. In aceeasi noapte a venit in sectorul respectiv, a adunat trupa sip e ofiterii ce se aflau in zona. A scos in fata frontului pe capitanul Marculescu si pe sublocotenetul Ciulei, declarandu-i vinovati de retragerea de pe Momaia. A mai poruncit catorva soldati sat raga in acestia iar el insusi a descarcat cateva focuri de carabina. Ciulei a sarit in apa Susitei, unde a stat vreo doua ore, dupa care a mers in satul Verdea unde a cerut adapost la un taran. A fost arestat a doua zi de un subofiter din plutonul de cavalerie, care l-a condus la brigada. Marculescu ranit usor de un proiectil a cazut, dar indata dupa plecarea lui Sturdza, s-a ridicat si a disparut in padure. Colonelul Sturdza, pentru a-si motiva gestul, a intocmit, in dupa-amiaza zilei de 10 ianuarie 1917, o reclamatie catre pretorul Diviziei 1-a, in care mentiona, denaturand faptele, ca in ziua cand a inspectat unitatea lui Marculescu, ofiterii l-au intampinat cu priviri ostile. In vreme ce il admonesta pe Marculescu pentru comportarea sa defetista, chipurile, o companie ar fi trecut la inamic si el Sturdza personal insotit de un locotenent de cavalerie si de o ordonanta a organizat inchiderea golului. Marculescu impreuna cu Ciulei si restul trupei ar fi fugit in vale abandonand lupta. Pentru aceasta, afirma Sturdza, a ordonat a se trage in ei.
In ziua de 26 ianuarie 1917 sublocotenentul Ciulei a fost inaintat Preturei Diviziei 1-a pentru efectuarea interogatorului. Instructia penala, dat fiind importanta cazului, a fost facuta si de comisarul regal al Curtii Martiale a Diviziei 1-a, care a intocmit la randul lui un al doilea dosar de ancheta. Acest dosar, ca si primul, favorabil inculpatului, a ajuns la Curtea Martiala in ziua de 8 februarie, cand a inceput procesul. Martor al apararii era sublocotenentul Popescu Dionisie, iar al acuzarii capitanul Polihroniadi. In ciuda faptului ca acuzatul era bolnav si avea temperatura, Curtea Martiala s-a intrunit in ziua de 8 februarie la ora 15:00. In ciuda unor vicii de forma, lipsa principalilor martori din ambele parti si faptul ca dosarul complementar cu numarul 68 abia sosise si nu fusese cercetat de niciuna din parti, procesul a inceput judecarea in fond. Luand cuvantul, acuzatul la sfarsitul dezbaterilor a afirmat ferm: “Nu sunt vinovat. Doresc sa fiu trimis pe front, in linia intai, ca sa-mi fac datoria ca si pana acum.” Acuzatul a fost scos din sala de judecata, iar Curtea s-a retras pentru deliberare intr-o camera alaturata. Cand a revenit completul de judecata in sala, a fost citita sentinta: condamnare la moarte! Spre nefericirea acuzatului, prin Decretul regal din 10 ianuarie 1917, dreptul la recurs la Curtea Superiaoara de justitie militara a fost suspendat. Sentinta a fost indeplinita in ziua de 10 februarie pe poligionul de tragere din Bacau.
Capitanul Marculescu a supravietuit razboiului si a ajuns locotenent-colonel. Dupa ce Sturdza a tras asupra lui, ranindu-l la gat si la mana stanga, s-a refugiat intr-un spital din Burdujeni si apoi la Botosani. Dupa ce s-a insanatosit, s-a reintors la Regimentul 8 Buzau, unde si-a reluat in primire comanda companiei.
Dupa repetate incercari intreprinse de serviciile de contrainformatii ale armatei romane de a-l captura si aduce in tara, Sturdza si Wachmann au fost judecati in contumacie si condamnati la moarte, confiscarea verii si plata sumei de 10.000 lei drept daune de judecata. Aflat in spatele liniilor germano-austriece, Sturdza a incercat organizarea unui corp de voluntary recrutati dintre prizonierii aflati in leagarele austro-ungare. Esecul insa a fost total. Venit in Bucurestiul aflat sub ocupatie germana, Sturdza a vrut sa-l viziteze pe socrul sau P.P.Carp. Dar acesta i-a inchis usa in nas. Dupa razboi s-a auzit ca Sturdza s-ar afla in Elvetia, fiind functionar la o banca. Conform altor zvonuri ar fi trait in Germania la Danzig, avand directia unui cazinou. S-a mai spus ca este functionar de banca la Berlin.