Pe lângă alte patru produse românești recunoscute și înregistrate la nivel european, respectiv Magiunul de prune de Topoloveni, Salamul de Sibiu, Novac afumat din Țara Bârsei, cu Indicație Geografică Protejată şi Telemea de Ibănești cu Denumire de Origine Protejată, plus cele două produse care se află în analiză la Comisia Europeană, respectiv Cârnați de Pleșcoi și Scrumbie de Dunăre afumată (ambele cu Indicație Geografică Protejată), un alt produs românesc a trecut etapa opoziției naționale și a fost transmis la Bruxelles, în vederea înregistrării și dobândirii protecției la nivelul Uniunii Europene ca Indicație Geografică Protejată, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Este vorba de produsul „Cașcaval de Săveni”, obținut după o metodă de tip gospodăresc, bazată pe o reţetă transmisă din generaţie în generaţie şi de prelucrare a laptelui de vacă crud provenit din arealul geografic delimitat. Caşcavalul de Săveni este o brânză maturată cu pastă opărită având o consistenţă semitare. Acest sortiment de caşcaval se obţine din lapte de vacă crud prin coagularea enzimatică cu cheag şi prelucrarea conform unei metode specifice zonei.
MADR consideră că potențialul gastronomic și natural al României, pus în valoare de Politica Agricolă Comună prin politica de calitate, constituie un element important pentru creşterea valorii adăugate a produselor agroalimentare, valorificarea zestrei locale, crearea de locuri de muncă și dezvoltarea zonelor rurale.
Ultimul produs înregistrat oficial în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate este „Novac afumat din Țara Bârsei”. (foto: madr.ro)