Soţia preşedintelui României, Carmen Iohannis, a fost prezentă duminică, la Sibiu, ea fiind alături de copiii şi părinţii care au marcat Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului.
Ea a participat la atelierele de creaţie organizate în Parcul Sub Arini, şi, alături de copii, a desenat, a făcut diverse jucării din hârtie, s-a fotografiat şi a stat de vorbă cu cei prezenţi.
Evenimentul de la Sibiu a fost organizat de Fundaţua „Un copil, O Speranţă” – UCOS, care a marcat astfel şi zece ani de activitate în acest oraş. Tot cu acest prilej au fost oferite baloane albastre în formă de inimă tuturor participanților la eveniment, după amiaza fiind organizat şi un marş pe străzile din centrul Sibiului. „Responsabilii din sănătate, social, educaţie adică toţi cei de care depinde viitorul copiilor noştri, să vadă că suntem mulţi, că avem nevoie de servicii”, se specifică într-un comunicat al Fundaţiei UCOS..
Seara, clădirea Primăriei Municipiului, Turnul Sfatului şi sediul Fundației UCOS au fost luminate în albastru, la fel ca alte clădiri administrative din România, pentru a marca Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului. (foto: pagina facebook Carmen Iohannis)