Canalul Navigabil Gdansk – Galați, cunoscut și sub denumirea de Canalul Vistula – Dunăre, este ideea unui canal navigabil important care leagă Marea Baltică de Marea Neagră, traversând Polonia, Cehia, Slovacia și România. Acesta este cel mai lung canal navigabil din Europa Centrală și de Est, cu o lungime de aproximativ 1.200 de kilometri și o lățime de 54 de metri.
Procupările pentru acest proiect nu sunt noi, ideea construirii unui canal între Baltica și Marea Neagră datând de peste 200 de ani. În urmă cu câteva zeci de ani proiectul era facilitat și prin faptul că Prutul era navigabil. După cel de-al doilea război mondial, Prutul a devenit granița de vest a URSS și autoritățile de la Moscova au interzis navigația.
Un proiect cu multiple avantaje
Proiectul a mai fost adus în atenția opiniei publice din Galați de omul de afaceri Gheorghe Mardare, care a a fost atras de ideea Canalului Gdansk – Galați și a discutat cu specialiști despre calea navigabilă care ar urma să străbată Europa de Est de la nord la sud, de la Baltica la Marea Neagră și implicit la Mediterana. Potrivit lui Gheorghe Mardare, Proiectul Canalului Navigabil Gdansk – Galați a fost studiat la Universitatea Iași de profesorii Ion Andriescu-Cale, Ion Ionescu, Cristea Mateescu și Victor Stark, dar și la Universitatea din Lvov, de profesorul Matakiewicz.
Concluziile comune ale acestor studii au fost că noua Cale Navigabilă Gdansk – Galați răspunde la mai multe obiective, în primul rând la utilizarea Prutului ca o cale navigabilă, parte a liniei internaționale Marea Baltică – Nistru – Prut – Dunăre – Marea Neagră, dar și la valorificarea potențialului agricol din zona Prutului. În prezent, sunt amenajate sisteme de irigații pe 76.020 ha de pe malul românesc și pe 71.950 ha de pe malul moldovenesc, dar prin dezvoltarea proiectului există un potențial de creștere consistentă a suprafețelor irigate și implicit a producțiilor agricole.
Din 1900 km, numai 72 km de canale excavate
Calea Navigabilă Gdansk-Galați ar urma să aibă o lungime de 1.900 km, din care numai 72 km ar presupune zone de canale excavate pentru a se face joncțiunile între cursurile râurilor Vistula – San – Nistru – Prut, micșorându-se astfel distanța între Marea Baltică și Marea Neagră cu aproximativ 6.000 km. Partea cea mai importantă este ce va presupune acest proiect, care sunt costurile și care ar fi avantajele în ce privește eficiența economică și din punctul de vedere al protecției mediului.
Din punctul de vedere al părții române, Prutul reprezintă frontiera de est, pe o lungime de 716 km. Bazinului hidrografic al Prutului are o suprafață de 28.396 km pătrați, din care 10.990 km pătrați pe teritoriul României. Potrivit lui Gheorghe Mardare, sectoarele pe care cursul ar trebui modernizat sunt sectorul superior – de la izvoare până la ieșirea din munți, în zona orașului Cernăuți, sectorul de la Cernăuți până la Ungheni și pe Prutul inferior, de la Ungheni până la vărsarea în Dunăre, la Galați.
Polonia, Ucraina, Moldova și România, sunt semnatare ale Acordului European privind Marile Căi Navigabile de Importantă Internațională
Din punct de vedere diplomatic, primii pași au fost făcuți. „Trebuie menționat că țările riverane Căii Navigabile Gdask – Galați, respectiv Polonia, Ucraina, Republica Moldova și România, sunt semnatarele Acordului European privind Marile Căi Navigabile de Importantă Internațională (A.G.N.), semnat la Geneva pe data de 19 ianuarie1996, conform Convenției de la Viena privind dreptul internațional al tratatelor din 23 mai 1969”, ne-a declarat Gheorghe Mardare.
Potrivit acordului din 1996, caracteriticile tehnice ale Căii Navigabile Gdansk – Galați de importantă vor fi de cale navigabilă de tip E, clasa IV-VII. Asta înseamnă că trebuie să fie asigurate condițiile de navigație pentru nave cu dimensiuni de până la 85 m lungime, lățimea de 9,5m și pescajul de la 2,5-2,8 m până la 4,5-5,5 m.
Trebuie să fie asigurate condițiile de navigație 365 de zile pe an. Este estimată o capacitate de operare anuală a 5 milioane de tone de mărfuri transportate..
Pe Prut s-a navigat până la apariția URSS
Pe Prut se naviga din 1856, dar abia din 1870 se poate vorbi de o activitate organizată. Până în 1914, s-a navigat pe un sector de 318 km, de la vărsarea Prutului în Dunăre, la Galaţi, până la Nemţeni.
Lucrările hidrotehnice, realizate de Administraţia Comercială a Porturilor şi Căilor de Comunicaţie după sfârşitul primului război mondial au permis extinderea sectorului navigabil până la Sculeni, pe o distanţă de 445 km.
Se naviga cu nave având capacităţi de 300 până la 600 de tone. După al doilea război mondial, Prutul a devenit graniţă a URSS şi autorităţile de la Moscova au interzis navigaţia. După 1990 au fost mai multe demersuri de reluare a navigației pe Prut, asupra cărora vom reveni.
Puțini români știu că Prutul a fost navigabil încă din 1870 iar navigația a fost închisă de ruși în 1940, când Prutul a devenit graniță de vest pentru Uniunea Sovietică.
