Press "Enter" to skip to content

Bianca Andreescu s-a calificat în finala US Open, unde o va întâlni pe Serena Williams

Bianca Andreescu s-a calificat în finala US Open, după ce a învins-o pe Belinda Bencic, cu scorul de 7-6(3), 7-5, în semifinale. Sportiva canadiană de origine română, aflată pe locul 15 WTA, o va întâlni astfel pe Serena Williams (locul 8 WTA).

Bianca Andreescu a întâlnit-o pe Belinda Bencici, din Elveția, în semifinalele turneului american. Primul set a fost unul echilibrat, în care cele două și-au câștigat serviciile. În tie-break, Bianca s-a impus cu 7-3.

Al doilea set a început mai bine pentru elvețiancă. Bencici a făcut repede un break și a condus cu 4-1 și, apoi, cu 5-2. A urmat o serie de 5 game-uri consecutive câștigate de Andreescu și partida s-a încheiat, după două ore și 12 minute, cu scorul de 7-6, 7-5.

Trimite prietenilor
Creare Site Web by O24.RO