Bărbat amendat cu 10.000 de lei pentru că a mers să se tundă a fugit din două centre de carantină

in Diverse de
DISTRIBUIE PE FACEBOOK

Bărbatul din Tulcea care a fost amendat de jandarmi cu suma de 10.000 de lei, că a mers să se tundă deşi era în izolare la domiciliu, a fost introdus apoi într-un centru de carantină din care a reuşit a încercat să fugă după numai câteva ore. El a fost mutat apoi într-un alt centru de carantină, de unde a fugit de asemenea, fiind prins de poliţişti screi News.ro

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ)Tulcea a anunţat luni, printr-un comunicat de presă, că un bărbat aflat într-un centru de carantină, a încercat să fugă, fiind prins de oamenii legii.

IJJ reaminteşte că duminică dimineaţa, jandarmii l-au amendat cu suma de 10.000 de lei pe bărbatul respectiv deoarece nu a fost găsit acasă, aflându-se pe lista persoanelor izolatate la domicilu,  el spunând ulterior că a mers să se tundă. Pentru că nu a respectat izolarea la domiciliu, bărbatul a fost dus într-un centru de carantină pentru 14 zile, având obligaţia să suporte toate cheltuielile în această perioadă.

După câteva ore, bărbatul a fost surprins în timp ce ieşea din cameră pe acoperişul clădirii în care funcţionează centrul de carantină.

Autorităţile au decis atunci ca el să fie transferat în alt centru de carantină, iar duminică seara un echipaj al Poliţiei Rutiere s-a prezentat pentru a însoţi echipajul ISU care urma să facă transferul persoanei respective.

“În timp ce erau desfăşurate procedurile necesare pentru transfer, bărbatul a fost observat în timp ce sărea gardul centrului de carantină. Agenţii de poliţie au plecat imediat în urmărirea sa, bărbatul fiind imobilizat după aproximativ 150 de metri”, au precizat reprezentanţii IJJ Tulcea.

Bărbatul a fost transferat într-un alt centru de carantină, însoţit de un echipaj al poliţiei rutiere şi de echipa de intervenţie a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea.

El este cercetat pentru comiterea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor.


DISTRIBUIE PE FACEBOOK

Având în vedere perioada critică prin care trecem cu toții, atât sanitară cât și psihologică, dar mai ales pentru că există o avalanșă de titluri alarmiste și foarte multe fake news-uri, informațiile legate de criza provocată de coronavirus sunt prezentate în fluxul nostru doar din surse oficiale sau după ce au fost documentate și atent verificate. De asemenea, siteul ExtraNews.ro este partener al uneia dintre cele mai mari agentii de presa din Romania, News.ro . Ne puteți contacta aici.


Loading...