Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

Atenţie! Podul de la Agigea se închide iar, până la finele lunii!

in Diverse/ExtraNews de

   Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – CNAIR a anunţat că, începând de astăzi, 8mai, până pe 25 mai, se închide circulaţia rutieră pe podul de la Agigea. Măsura are ca scop pregătirea acestui pod pentru circulația din sezonul estival, în condiții de siguranță și într-un termen cât mai scurt.

   CNAIR sfătuieşte conducătorii aută că, pentru evitarea blocajelor în trafic, ruta alternativă propusă este nodul rutier A4 intersecţia cu DN 39 Agigea, A4 (intrare port Constanţa Sud) – podul nou peste Canalul DunăreMarea Neagră – bretea acces la DN 39A-DN 39A-DN 39 (Eforie Nord – Agigea). O veste bună este că după finalizarea lcurărilor şi redeschiderea podului, toate cele patru benzi vor putea fi utilizate fără restricții de circulație, pe întreaga durată a sezonului estival.

   Închiderea totală a traficului pe pod este necesară în această perioadă pentru tensionarea finală a cablurilor ce au fost înlocuite în perioada septembrie-decembrie 2016, demontarea ancorajului provizoriu de pe pilonul central și montarea elementelor rosturilor de dilatație ale podului. Demontarea ancorajului, cu o greutate de aproximativ 90 de tone, va fi efectuată cu ajutorul a două macarale cu o capacitate de 400 tone fiecare, utilaje care nu pot acționa în condiții de vânt puternic. În vederea evitării unor accidente care ar putea pune în pericol viața sau integritatea corporală a participanților la trafic, podul de la Agigea trebuie închis în totalitate, în perioada efectuării acestor manevre. La fel, pentru tensionarea finală a cablurilor sunt necesare operațiuni de nivelment al poduluiși teste pentru măsurarea forțelor din fiecare cablu, lucruri care se pot face doar după eliberarea oricărei sarcini de pe pod, ceea ce înseamna implicit oprirea traficului. (foto: CNAIR)

Ultimile din

Mergi la SUS