Andrei Pleșu a vorbit, în timpul emisiunii „În fața ta” de la Digi24, despre lipsa de calificare a celor care ne conduc. „Avem un fost muncitor de la mecanică fină a ajuns jurist si a ajuns să facă propuneri de reglementări legale în România. Eu nu spun că un muncitor nu poate să aibă cariera…”.
El a mai adus în discuție exemplul ministrului de Interne Carmen Dan. „Fără să o cunosc personal, nu mă simt perfect în siguranță când ministru de Interne e o doamnă, de altfel agreabilă la vedere, care a fost ani de zile secretară de școală generală în Videle. Eu nu zic ca o secretară nu poate fi ministru, dar să mi se arate un CV în acest sens”, a spus Pleșu.
„Ministrul Educației, Pop, e un personaj. Când afli că la educație există doi secretari generali, unul a lucrat 10 ani la o firmă de transport maritim, de ce îl pui la învățământ? Al doilea a spus si el ceva memorabil că nu se face deosebirea între copiat si plagiat. Copiatul e când furi, dar spui, plagiatul e când furi, dar nu spui, dacă furi și spui nu ești sub influența legii. E greu de aflat ce zice ministrul când spune că învățământul e gratuit pentru copii”, a mai arătat Pleșu, care a subliniat că, din cauza dezordinii de valori și competențe ajungi să nu mai ai criterii de evaluare pentru nimeni scrie republica.ro