Știri captivante și curiozități din toată lumea – Descoperă informațiile care contează!

Americanii dictează sancțiuni, iar ca răspuns, rușii cer reducerea personalului diplomatic și confiscă proprietățile folosite de către diplomații americani

in Extern/ExtraNews de

Senatul SUA, a votat favorabil un proiect legislativ de impunere a noi sancțiuni Iranului, Coreei de Nord, dar și Rusiei. Legea a fost trimisă președintelui Trump spre a o promulga sau a se opune aprobării acesteia.
În cazul în care președintele american este de acord cu proiectul de lege, va trebui să obțină acordul Congresului în cazul în care va vrea să renunțe la sancțiunile asupra Rusiei.
Rusia este vizată de noi sancțiuni din cauza ingerințelor în campania electorală a americanilor și din cauza agresiunii sale militare din Ucraina și Siria, unde Kremlinul l-a sprijinit pe președintele Bashar al-Assad.
Înainte ca președintele Statelor Unite să promulge proiectul de lege privind sancțiunile, ministrul rus de Externe a anunțat că „într-o manieră de reciprocitate, care ar putea să aibă un impact asupra intereselor Statelor Unite”, Moscova adoptă la rândul ei, măsuri restrictive suplimentare.
Într-un comunicat al ministerului rus de Externe se arată că:”Partea rusă suspendă de la 1 august folosirea de către ambasada SUA în Rusia a depozitelor de pe strada Dorozhnaya din Moscova și a complexului de relaxare din Serebryany Bor”.
Potrivit aceluiași minister, personalul din misiunile diplomatice și consulare ale SUA (Ambasada SUA la Moscova și consulatele din Sankt-Petersburg, Ekaterinburg și Vladivostok),urmează să se reducă până la 1 septembrie, la 455 de persoane, ajungându-se la același număr cu cel al diplomaților ruși, care se spune că au rămas în Statele Unite după ce Washingtonul a expulzat 35 de persoane, în decembrie 2016.
Autoritațile ruse au anunțat că vor confisca proprietăți folosite de către diplomații americani.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov a spus că aceste „măsuri anunțate de ministerul de Externe, nu au fost posibile fără aprobarea președintelui Putin.”

Trimite prietenilor

Ultimile din

Mergi la SUS