Zeci de turişti ajung în ultima perioadă în spitalele din Constanţa din cauza unei boli grave de sezon asupra căreia medicii atrag atenţia că poate fi provocată de paraziţi sau ciuperci, scrie Adevărul.
Conform oficialilor Spitalului Clinic de Boli Infecţioase din Constanţa, în perioada 17 – 23 iulie 2017 au fost diagnosticate în serviciul de boli infecţioase un număr de 101 cazuri de enterocolită, din care au fost spitalizate 63 cazuri.
Comparativ cu aceeaşi perioadă din luna iunie, cazurile de îmbolnăvire au crescut cu 40%. Fie că staţi pe plajă, faceţi baie sau vă plimbaţi prin staţiuni, trebuie să fiţi în permanenţă atenţi la produsele alimentare pe care le consumaţi şi la normele de igienă. Pericolele sunt la tot pasul, de la nisipul în care se joacă copii, până la apa mării care înghiţită poate reprezenta o sursă de îmbolnăvire.
”Enterocolita este o afecţiune a tractului digestiv. Afectează intestinul subţire şi intestinul gros, fiind determinată de infecţii diverse, în principal de bacterii sau virusuri, dar şi de paraziţi sau ciuperci.
Principalele manifestări ale bolii sunt scaunele moi, apoase, care în funcţie de agentul patogen pot fi numeroase, ajungând chiar pana la 20 scaune /zi, greaţa şi vărsăturile, dureri abdominale difuze (de cele mai multe ori sub forma de crampe), dar şi manifestări extra-digestive cum ar fi: febra şi frisonul, cefaleea, semne de deshidratare – sete, uscăciunea mucoasei bucale, scăderea tensiunii arteriale, ameţeli şi, nu în ultimul rând, alterarea stării generale”, explică simptomatologia acestei boli Raluca Caraivan – medic specialist gastroenterologie la Ovidius Clinical Hospital.
” Atenţie la tratamentul cu antibiotice! Acestea trebuie folosite doar în cazul enterocolitelor bacteriene. Enterocolita provocată de virusuri nu răspunde la tratamentul antibiotic, de cele mai multe ori este o boală autolimitantă. În plus, utilizarea neraţionala a antibioticelor duce la perturbarea microbiotei intestinale sau determină selecţionarea unor tulpini microbiene rezistente la antibiotice”, mai avertizează medicul Raluca Caraivan care susține că cel mai bun tratament este prevenția, respectarea igienei și a unei alimentații cât mai sănătoase, fără fast-food.
Sursa: B1.ro