Press "Enter" to skip to content

Activitatea unui centru privat de dializă din Bucureşti a fost suspendată după confirmarea a 9 cazuri de infectare cu coronavirus

Direcţia de Sănătate Publică a municipiului Bucureşti a demarat o anchetă epidemiologică la un centru de dializă privat, după la unul din punctele de lucru au fost confirmate pozitiv la COVID 19 un număr de 9 persoane. DSP a dispus suspendarea activităţii centrului, fiind aplicată şi o amendă de 30.000 de lei.

Autorităţile au anunţat, miercuri, că la un punct de lcuru al unui centru privat de dializă din Bucureşti au fost confirmate 9 cazuri de infectare cu coronavirus.

”În punctul de lucru au fost prelevate un număr de 40 de probe. Pentru 20 de probe au fost primite rezultatele, 9 au fost confirmate pozitiv, restul de până la 40 de probe urmează să fie lucrate în centrele acreditate în perioada următoare. Mai mult, DSPM Bucureşti a verificat modul de funcţionare şi acreditare al celor 6 puncte de lucru ale centrului”, au transmis autorităţile.

Inspectorii sanitari au hotărât suspendarea activităţii Centrului de dializă -spitalizare de zi până la remedierea deficienţelor constatate.

Astfel, s-a constatat că unitatea nu respectă structura funcţională autorizată referiroare la numărul de paturi.

”Nu au fost instituite măsuri pentru limitarea/prevenirea infectării cu COVID 19:

– nu este asigurată o distanţă minimă corespunzatoare în spaţiul de aşteptare/recepţie pentru pacienţi

– personalul nu poartă echipament complet

-nu  se respectă procedurile şi protocoalele de lucru privind curăţenia şi dezinfecţia

– trajul pacienţilor se face în recepţie/aşteptare

– nu a fost efectuată dezinfecţia terminală după ce s-a ştiut de primul pacient confirmat”, au mai transmis autorităţile.

Unitatea a fost amendată de inspectorii sanitari cu 30.000 lei pentru neinstiturea măsurilor Art 30 b , H.G.857/ 2011

Trimite prietenilor
Creare Site Web by O24.RO