Printre porturile fiscale, care reprezintă un interes mai mare pentru planificarea fiscală individuală internaţională, se poate menţiona Andora, Campione d’Italia şi Cipru (partea greacă a insulei).
Andora. Jurisdicţia fiscală dată este o ţară muntoasă mică, cu o suprafaţă de 468 km2 şi o populaţie de 65 mii de locuitori (din care circa 10 mii sunt locuitori băştinaşi ai Andorei), situată în centrul Pireneilor dintre Franţa şi Spania. Andora este un centru popular al sportului de schi alpin din regiunea Pirenei (cinci staţiuni balneare de schi cu o lungime generală a traseului de 175 km). În afară de aceasta, lipsa impozitelor pe consum şi taxele vamale joase au transformat această ţară pitică într-un centru turistic de shoping. Aici sunt 5 mii de magazine, consumatorii principali ai cărora sunt turiştii străini. În total Andora este vizitată de 7 milioane de turişti anual (mai mult de o sută de turişti la un locuitor băştinaş).
Climatul politic al ţării se deosebeşte prin stabilitate şi toleranţă naţională. Partea vorbitoare a limbii spaniole şi partea francofonă a populaţiei sunt prezentate de doi prinţi, fiecare dintre care fiind urmaşul dinastiilor regale corespunzător spaniolă sau franceză. În Andora în total sunt o sută de funcţionari de stat, aici lipsesc sindicatele.
Climatul fiscal al Andorei este interesant prin aceea, că aici lipsesc impozitele pe venit, atât la profitul companiilor, cât şi la veniturile persoanelor fizice. Dar pentru a deveni rezident fiscal al Andorei şi în baze legale a avea toate temeiurile a nu fi impozitat conform principiului global, este necesar a respecta un şir de condiţii.
În primul rând, rezidenţa fiscală a Andorei (cu posibilitatea scutirii venitului global de impunerea fiscală) este garantată numai proprietarilor de locuinţe. Iar piaţa de imobil în acest stat occidental pitic este limitată. Din 1976 în Andora nu se mai construieşte nimic nou, şi pentru a procura în proprietate o casă sau un apartament, trebuie aşteptat momentul, până când cineva din locuitorii Andorei îşi va scoate imobilul la vânzare. Particularităţile date majorează esenţial valoarea obiectelor de imobil, amplasate în Andora.
În al doilea rând, pentru cetăţenii străini, care au devenit rezidenţi fiscali ai Andorei în exclusivitate din considerentele de a minimiza consecinţele impozitelor globale şi care nu primesc venituri din sursele din Andora, există un impozit special pentru „rezidenţa pasivă”. El se plăteşte conform cotei fixate şi constituie circa 6 mii euro pe an.
A crea în Andora o companie scutită de achitarea impozitelor de asemenea nu este foarte simplu. Din anul 1973 în ţară a fost introdusă interdicţia la înregistrarea întreprinderilor noi, nu se admite şi existenţa companiilor fictive – lădiţe poştale. În aşa mod, unica posibilitate este achiziţionarea unei companii gata din Andora. Totodată două treimi din capitalul companiei trebuie conform legii să aparţină cetăţeanului Andorei.
Deci, deşi cotele impozitului pe profit şi impozitului pe venit individual sunt nule, Andora nu este un port fiscal accesibil pentru locuirea persoanelor fizice sau o jurisdicţie de bazare a companiilor. De climatul ei favorabil se pot folosi numai persoanele fizice destul de înstărite, care tind spre rezidenţa fiscală a Andorei. Andora este atractivă pentru pensionari, dar incomodă pentru persoanele, care duc un mod de viaţă şi de business activ. Printre alte incomodităţi ale ei ca jurisdicţii ale rezidenţei fiscale se poate menţiona îndepărtarea relativă a aeroporturilor internaţionale (distanţa până la cel mai apropiat – Tuluza – constituie 190 km, iar până la Barselona – 210 km). Andora de asemenea nu are convenţii fiscale internaţionale, în legătură cu ce la transferarea veniturilor în Andora din alte ţări se suportă anumite pierderi, legate de achitarea impozitelor după cotele ridicate, reţinute la sursa distribuţiei profitului pe adresa rezidentului Andorei.
Camione d’Italia. Acest teritoriu micuţ este o enclavă italiană pe lacul Lugano, înconjurat de Confederaţia Elveţiană (cantonoci Ticino). Aici locuiesc circa 3 mii de locuitori, iar o curiozitate semnificativă a enclavei este cazinoul. Campione d’Italia este una din primele porturi fiscale pentru persoanele fizice pe teritoriul Europei de Vest.
Pe teritoriul enclavei nu se răspândesc unele legi ale Republicii Italiene (inclusiv convenţiile fiscale internaţionale, încheiate cu Italia), da şi însuşi prezenţa reprezentanţilor italieni ai organelor de drept în Campione este reglementată. În particular, Elveţia nu admite trecerea prin teritoriul său a poliţiştilor italieni sau carabinierilor cu arme.
Avantajele fiscale sunt garantate necetăţenilor Italiei, care dispun de locuinţă pe teritoriul Campione. Ei pot fi scutiţi de impunerea fiscală conform principiului global. În afară de aceasta, există înlesniri fiscale pentru companiile cu adresă juridică în Campione d’Italia. Acestor companii, în particular, li se permite a nu prezenta darea de seamă fiscală. Dar dimensiunile mici ale enclavei şi limitarea fondului locativ existent încă şi mai mult, decât în Andora, complică folosirea Campione d’Italia în planificarea fiscală individuală internaţională.
Insulele Bermudei. Cunoaşterea teritoriului dat este legată nu numai de apropierea de cunoscutul trist anormal „Triunghi al Bermudei”, dar şi de acel rol, care îi revine acestei jurisdicţii în mecanismele planificării fiscale internaţionale corporative. În particular, aici se găsesc subdiviziunile unor CTN atât de cunoscute ca ITT, Texaco, Rank Xerox, Union Carbide, Hoffman la Rocke, Mobil Oil, Holiday Inn, Dow Chemical, Elf Aquitaine. Mărimea minim admisă a companiilor nou create se găseşte în limitele a 12 mii de dolari SUA, ceea ce contribuie la creşterea numărului de companii de bază ale grupurilor transnaţionale pe Bermude. În prezent aici sunt înregistrate mai mult de 10 mii de companii offshore.
Specializarea insulelor Bermudei în planificarea fiscală internaţională este activitatea companiilor –fiice (captive) de asigurare. Circa o mie jumătate de companii-fiice şi asociate de asigurare ale grupurilor transnaţionale sunt amplasate în jurisdicţia fiscală dată. Volumul anual global al primelor de asigurare, transferate pe adresa agenţilor de asigurare ai companiilor – fiice (captive) din Bermude, depăşeşte 15 miliarde de dolari.
Popularitatea insulelor Bermude atât în businss-ul offshore în ansamblu, cât şi în asigurarea offshore este câştigată prin nivelul scăzut de impunere a companiilor, ce aparţin rezidenţilor străini. Pe insulele Bermudei lipsesc impozitele pe profit şi pe creşterea capitalului, precum şi pe repartizarea profitului în diverse forme. Unica convenţie fiscală, încheiată de insulele Bermudei cu SUA, garantează condiţiile favorabile de transferare a primelor de asigurare pe adresa agenţilor de asigurare a companiilor – fiice (captive). Cu toate acestea pentru menţinerea statutului său fără impozite, companiile offshore din insulele Bermudei anual trebuie să plătească o taxă obligatorie în mărime de 1,6 mii de dolari.
Gibraltar. Un teritoriu mic (cu suprafaţa de circa 6 km2, 35 mii de locuitori), care intră în Comunitatea Britanică a Naţiunilor. Formal în Gibraltar este răspândită puterea coroanei britanice, dar există un grad suficient de autonomie de Marea Britanie, inclusiv suveranitatea fiscală proprie. Statutul oazei fiscale a fost garantat Gibraltarului destul de demult, şi deoarece în timpul dictaturii lui Franco în Spania Gibraltarul a fost blocat de pe uscat, regimul preferenţial de impunere fiscală l-a făcut o ţară atractivă de bazare a companiilor structurilor transnaţionale chiar şi în lipsa comunicării stabile cu Europa continentală.
Port fiscal Gibraltarul este făcut de regimul preferenţial de impunere fiscală a business-ului. Conform legislaţiei locale, se admite crearea structurilor de bază offshore de două tipuri – companii scutite de impozite (exempt companies), precum şi companii cu statut fiscal preferenţial (qualified companies).
Pentru companiile scutite de impozite este caracteristică lipsa impozitului pe venit şi impozitului pe repartizarea profitului. Destul de liberale sunt cerinţele faţă de constituirea companiilor: capitalul minim scutit de impozite constituie numai 100 lire sterline (l. st) Asemenea companii se bucură de regimul confidenţialităţii, iar plata fiscală anuală obligatorie pentru menţinerea companiei în stare de funcţiune constituie 225 l. st. Companiile scutite de impozite au început să se formeze la sfârşitul anului 1960 şi astăzi funcţionează mai mult de 40 de mii de asemenea companii gibraltariene.
Faţă de companiile cu statut fiscal preferenţial se înaintează cerinţe mari după mărimea minimă a capitalului (el trebuie să depăşească 1 mie de l. st.). dar impunerea lor se face după o cotă fiscală contractuală, mărimea căreia se coordonează de proprietari cu organele fiscale locale. Mărimea cotei impozitului poate varia de la zero până la 30 % din venitul companiei. Cointeresarea proprietarilor companiei de achitare a impozitului pe profit se explică prin aceea, că în cazul dat compania nu se consideră offshore, de aceea operaţiile cu participarea ei pe teritoriul ţărilor dezvoltate ale lumii nu nimeresc sub suspiciunea de eschivare de la plata impozitelor. De aceea compania gibraltariană cu statut fiscal preferenţial poate fi folosită fără nici un fel de restricţii în planificarea fiscală corporativă. Spre exemplu, grupul transnaţional, cu cartierul general în Marea Britanie, poate evita în mod legal impunerea fiscală pe teritoriul Marii Britanii a rezervelor (dividendelor), acumulate în Gibraltar, dacă cota impozitului pe profitul companiei de bază din Gibraltar corespunde jumătăţii cotei impozitului pe profit din Marea Britanie plus un punct de dobândă. Cota contractuală a impozitului pe profitul companiei gibraltariene cu statut fiscal preferenţial în asemenea caz trebuie să constituie minimum 16 %.
Regim fiscal preferenţial primesc pe teritoriul Gibraltarului şi companiile holding. Deşi cota impozitului pe profit pentru ele constituie 30 %, dividendele, primite de companie, sunt completamente scutite de impunerea fiscală. Un asemenea regim fiscal permite companiilor subholding de bază ale grupului transnaţional, activitatea cărora nu se efectuează pe teritoriul Gibraltarului, în temeiuri legale a nu plăti impozitul gibraltarian pe profit. La repartizarea de către compania holding gibraltariană a dividendelor rezidenţilor ţărilor UE impozitul la sursa achitării dividendelor nu se reţine. La plăţile dividendelor nerezidenţilor Uniunii Europene cota impozitului pe repartizarea profitului constituie 1 %.
Cu toate acestea Gibraltarul este exclus din Directivele UE din anul 1997 despre companiile – mamă şi fiică, de aceea transferarea dividendelor din ţările Uniunii Europene pe adresa companiei subholding gibraltariene presupune reţinerea impozitelor corespunzătoare la sursa plăţii unor asemenea dividende.
Lihtenştein. Acest stat pitic al Europei Occidentale (suprafaţa – 160 km2, populaţia 35 mii locuitori) ocupă o poziţie destul de importantă în planificarea fiscală corporativă internaţională. Regatul alpin, amplasat pe pantele munţilor în valea Rein-ului, este jurisdicţie pentru circa 30 mii de companii, utilizate de structurile transnaţionale pentru minimizarea poverii fiscale globale. Nivelul mic al impozitelor pe venit individuale (cotele IVI variază de la 9 la 15 %) fac Lihtenşteinul o jurisdicţie atractivă şi pentru persoanele fizice. În afară de aceasta, el este unul din cele mai importante centre financiare (bancare) din Europa Occidentală.
Din anul 1926 în Lihtenştein funcţionează o legislaţie specială referitor la posibilităţile organizatorice ale business-ului. Conform Legii date, fiecare companie de orice formă de organizare în mod obligatoriu trebuie să aibă în Lihtenştein un reprezentant al său din numărul băştinaşilor. Nu este greu de observat, că practic fiecare cetăţean al Lihtenşetinului de fapt este director sau reprezentant al unei oarecare companii. În afară de aceasta, din anul 1980 fiecare companie din Lihtenştein în mod obligatoriu trebuie să aibă avocat, economist, contabil, care ar poseda diplome de studii superioare, recunoscute de Elveţia. Asemenea cerinţe de fapt lichidează pe teritoriul Lihtenşteinului şomajul.
Printre formele organizatorice populare în business-ul internaţional al companiilor din Lihtenştein se pot evidenţia Ansalt şi Stiftung. Asemenea companii primesc de la guvernul Lihtenştein-ului garanţii pentru invariabilitatea statutului său fiscal (nivelului corespunzător al impozitelor achitate) pe parcursul a 30 de ani din momentul înregistrării. Iar aceste companii se creează în regim de anonimat şi confidenţialitate deplină cu medierea avocatului sau persoanei de încredere a fondatorului, numele căruia nu se dezvăluie. Anume lipsa transparenţei în administrarea business-ului pe teritoriul Lihtenştein-ului este baza principală a includerii regatului în „lista neagră” a porturilor fiscale necorporative, care face abuz de practică fiscală nefastă.
Ansalt-ul la constituirea sa necesită o mărime minimă a capitalului de 30,5 mii fr. elv. Pentru organizarea unei asemenea întreprinderi este suficient un singur acţionar, iar impozitul de înregistrare constituie 600 fr elv. Impozitul pe profit pentru compania în formă de Ansalt lipseşte, dar impozitul anual obligatoriu pe capital şi rezerve constituie 0,1 % din mărimea lor (minimum – 1 mie fr. elv.).
Stiftung este analogul fondului de încredere, creat în baza dreptului anglo-saxon. La fondarea unui asemenea fond de încredere se achită un impozit în mărime de 0,002 % din mărimea capitalului, iar impozitul obligatoriu anual de asemenea constituie 0,1 % din mărimea capitalului şi rezervelor (minimum 1 mie de fr. elv.).
Lihtenştein are numai o singură convenţie fiscală, încheiată cu Austria. Trebuie de menţionat, că cetăţenii Austriei nu pot să se folosească de condiţiile preferenţiale ale impunerii pe venit individuale din Lihtenştein, deoarece în corespundere cu convenţia fiscală încheiată între două ţări, cotele joase ale IVI nu sunt aplicabile faţă de cetăţenii Republicii Austria.
Malta. Această insulă mediteraneană este concurentul principal al Ciprului în lupta pentru atragerea companiilor internaţionale în jurisdicţia sa fiscală. Ea de asemenea propune un regim preferenţial de impunere fiscală pentru companii, şi parţial, pentru persoanele fizice. Între timp ţinându-se cont de integrarea Maltei în Uniunea Europeană, aici deja a fost soluţionată problema practicii fiscale nefaste. Din anul 1994 pe Malta au fost lichidate diferenţele la impozitarea operaţiilor offshore şi onshore, dar Malta ca şi odinioară atrage companiile de bază ale structurilor transnaţionale. Numai în anul 2002 aici au fost constituite circa 400 firme offshore noi.
Climatul fiscal al Maltei permite a vorbi despre ea ca despre un port fiscal deoarece:
- la existenţa unei cote destul de înalte a impozitului pe profitul companiilor (35%) este garantată restituirea a două treimi din suma impozitului plătit anterior, dacă compania Maltei repartizează profitul în formă de dividende;
- se acordă credit pe impozitele, plătite de către compania din Malta peste hotare, în ţările – surse ale veniturilor ei;
- pentru companiile holding este în vigoare scutirea completă de plata impozitului pe profit la achitarea dividendelor de către asemenea companii;
- lipseşte impozitul la sursă la repartizarea profitului în formă de dividende.
Malta de asemenea propune condiţii deosebite de impunere pentru pensionari: cota unificată a impozitului pe venit individual în mărime de 15 %, importul fără taxă a mărfurilor pentru consum personal, lipsa impozitelor la creşterea capitalului, precum şi a impozitelor pe moştenire.
Reţeaua de convenţii fiscale internaţionale a Maltei şi regimul fără impozite de repartizare a dividendelor de către companiile holding permite a aborda acest port fiscal mediteranean în operaţiile, legate de înregistrările interne de firmă a mijloacelor financiare pentru reducerea poverii fiscale globale a grupurilor transnaţionale. Totodată operaţiile de înregistrare a dividendelor prin Malta („Şoimul din Malta”) dau nişte rezultate financiare chiar mai bune, decât „trambulina” tradiţională populară a transferării dividendelor, numită „sandwich olandez”. „Şoimul din Malta” este o metodă mai convenabilă de transferare a dividendelor de la compania – fiică a grupului transnaţional, care se află în una din ţările Uniunii Europene, în orice punct al lumii.
Nauru. Statul de bază – o fostă colonie germană, situată în Oceanul Pacific – a câştigat recunoaşterea în planificarea fiscală corporativă internaţională comparativ recent. Anterior statul punea accentele pe dezvoltarea economică în domeniul extragerii fosfatelor, dar rezervele de materie primă nu sunt imense. Utilizarea Nauru în calitate de port fiscal deschide noi posibilităţi pentru dezvoltarea ţării, integrarea ei activă în sistemul financiar internaţional. Circa 500 de bănci, deschise în Nauru în ultimii ani, servesc drept confirmare celor spuse mai sus.
Condiţiile preferenţiale de impunere fiscală constau în cota zero a impozitului pe profitul companiilor. Taxa anuală obligatorie pentru menţinerea companiei în stare de funcţionare constituie numai 20 de dolari australieni. Nauru nu salută pe teritoriul său atât rezidenţii noi – persoane fizice, cât şi, pur şi simplu, apariţia străinilor, de aceea crearea companiilor holding în Nauru este posibilă numai prin poştă cu intermedierea specialiştilor locali. Cheltuielile pentru crearea companiei în acest caz constituie circa 300 de dolari australieni. Nauru acordă companiilor, înregistrate pe teritoriul ei, libertate deplină de activitate. În particular, companiile, create în Nauru, nu sunt obligate să ţină evidenţa contabilă şi să prezinte rapoarte fiscale. Un asemenea regim liberal atrage spre Nauru atenţia grupărilor criminale internaţionale şi a cetăţenilor cu afaceri murdare ai ţărilor străine (vezi exemplul 8.1). Acest lucru serveşte drept temei pentru includerea Nauru în „lista neagră” a ţărilor – porturi fiscale. Un şir de ţări mari ale lumii, inclusiv şi SUA, Marea Britanie, Franţa Germania, Spania şi Singapur, ţin activitatea companiilor nauriene pe teritoriul său fiscal sub un control deosebit. Corespunzător, structurile – business transnaţionale, care folosesc Nauru în calitate de jurisdicţie de amplasare a companiilor de bază, riscă să fie învinuite în abuzuri de impozite, inclusiv şi de eschivarea de la plătirea impozitelor.
Insulele Virgine Britanice. Numai în anul 2002 în acest port fiscal al regiunii Caraibe au fost create 50 mii de companii noi. Spre deosebire de Nauru, insulele Virgine Britanice au o reputaţie bună în lumea de afaceri. Teritoriul dat are şi convenţii fiscale internaţionale cu Elveţia şi Japonia (convenţia fiscală cu SUA a fost denunţată în anul 1983), ceea ce îi dă companiei cu sediul în insulele Virgine Britanice un anumit grad de recunoaştere internaţională.
Condiţiile preferenţiale ale impunerii fiscale sunt garantate pe insulele Virgine Britanice atât companiilor rezidente, cât şi nerezidente. Companiile – rezidente trebuie să fie înregistrate în insulele Virgine Britanice şi să aibă cartierul general aici (locul de control şi administrare reală). Asemenea companii achită impozitul pe profit după cota de 15 %. Repartizarea dividendelor nu se impozitează la sursă, dar la achitarea plăţilor dobânzii şi royalty se reţine impozitul după cota de 12 %. Companiile nerezidente nu au dreptul să administreze o activitate pe insulele Virgine Britanice, dar sunt eliberate de achitarea impozitului pe profitul global. Anual impozitul fixat obligatoriu pentru asemenea companii constituie 300 dolari SUA.
Cipru. Port fiscal se consideră partea greacă (de sud) a acestei insule mediteraneene separate. Intensitatea determinată, legată de opoziţia comunităţilor insulei greacă şi turcă, se răsfrânge favorabil asupra caracteristicii portului fiscal dat. Astfel, Nicosia în prezent este, unicul oraş din lume, prin care trece analogul peretelui trist cunoscut din Berlin cu puncte de control şi permisiune în deschizături. La referendumul de unificare a insulei, care a avut loc pe 24 aprilie 2004, comunitatea greacă a insulei s-a pronunţat împotriva integrării părţilor de nord (turcă) şi de sud (greacă). De aceea la 1 mai 2004 în Uniunea Europeană a intrat numai Ciprul. Totodată căutarea unui compromis între Grecia şi Turcia în soluţionarea problemei cipriote, atragerea la negocieri a unui număr mare de mediatori internaţionali, permit a considera situaţia politică în Cipru, în ansamblu, favorabilă. Cipru a devenit port fiscal în anul 1980, ocupând nişa Libanului după începutul instabilităţii în Orientul Apropiat. Meritul climatului fiscal al Ciprului este regimul preferenţial al impunerii veniturilor de la operaţiile offshore, plăţile de tip royalty, precum şi un număr impunător de convenţii fiscale internaţionale existente (inclusiv cu Rusia).
Pentru persoanele fizice Ciprul în calitate de port fiscal este interesant din câteva considerente. În primul rând, condiţiile preferenţiale de achitare a impozitului pe venit individual se propun acelor, care lucrează dincolo de hotarele Ciprului, dar primesc salariul în valută străină prin transfer la contul bancar, deschis în Cipru. În asemenea caz impozitul pe venit individual se reduce de zece ori, maxim până la 4 % din venit (cota cea mai înaltă a impozitului pe venit individual pentru rezidenţi în general constituie 40 %). În al doilea rând, în Cipru este convenabilă activitatea de show – businesss, sport, profesională etc. Royalty din realizarea drepturilor de autor şi licenţe, care sunt primite de rezidenţii Ciprului, se impozitează conform cotei de 10 %, ceea ce e esenţial mai jos, decât în multe alte ţări ale lumii. În al treilea rând, Ciprul nu reţine impozitele la sursă la repartizarea profitului în formă de dobândă, dividende şi royalty, plătite persoanelor fizice şi juridice. Aceasta favorizează utilizarea Ciprului în calitate de ţară de bază a operaţiilor de planificare fiscală internaţională, legate de înregistrarea fluxurilor financiare.
Climatul cald mediteranean şi nivelul scăzut de impunere fiscală pentru rezidenţii – străini fac Ciprul un port fiscal convenabil pentru persoanele fizice, care primesc venituri de peste hotare. Dacă în acest caz persoanele fizice sunt proprietari de companii offshore, atunci avantajele lor fiscale se măresc. Veniturile companiilor cipriote, care se formează pe teritoriul jurisdicţiilor fiscale străine, se impozitează după cota fiscală redusă de 4,25 %. Convenţiile fiscale, la rândul lor, minimizează consecinţele fiscale ale transferului veniturilor date în Cipru. Spre exemplu, conform convenţiei fiscale, încheiate de Cipru cu Rusia, repatrierea dividendelor, dobânzii şi royalty din Rusia în Cipru se efectuează fără reţinerea impozitului la sursa de formare a lor. De aceea nu este întâmplător interesul stabil înalt faţă de Cipru ca jurisdicţie a rezidenţei fiscale a întreprinzătorilor ruşi, doar printre proprietarii companiilor cipriote offshore sunt foarte mulţi cetăţeni ai Rusiei, iar Ciprul însuşi, la rândul său, este unul din cei mai mari investitori în economia rusă. Cu toate acestea, după intrarea Ciprului în Uniunea Europeană statutul lui de jurisdicţie – port fiscal deja este revăzut, deoarece regimul fiscal preferenţial al insulei stimulează concurenţa fiscală nefastă.
Ţările cu regimuri speciale de impozitare.
Regimurile speciale de impozit se introduc, de regulă, de către ţările mari ale lumii, cointeresate în atragerea pe teritoriul său fiscal a investitorilor străini. Regimurile fiscale speciale garantează privilegii fiscale companiilor de anumite tipuri sau unor regiuni separate ale ţării. În planificarea fiscală internaţională regimurile speciale ale impunerii fiscale se utilizează la amplasarea companiilor de bază, care se specializează în anumite tipuri de operaţii (mai ales, financiare). Cele mai populare jurisdicţii, care se poziţionează ca regimuri fiscale speciale, sunt Luxemburgul, Ţările de jos şi Belgia. Să examinăm particularităţile înlesnirilor fiscale garantate diverselor genuri de activitate pe teritoriul ţărilor date.
Luxemburg
Marele ducat Luxemburg acordă privilegii fiscale companiilor holding şi financiare. Specializarea acestei ţări occidentale mici în operaţiile financiare internaţionale deschide posibilităţi mari pentru planificarea fiscală corporativă.
Companiile holding din Luxemburg. Privilegii fiscale deosebite sunt garantate companiilor holding, create în Luxemburg în corespundere cu legea din 1929. Aceste companii primesc statut offshore, ele se găsesc în afara sferei de acţiune a dreptului intern al Luxemburgului. Cu toate acestea companiile holding, create după legea anului 1929 (ulterior – holdinguri 1929), sunt excluse din agenţii, asupra cărora se răspândeşte acţiunea convenţiilor fiscale internaţionale ale ţării. În total în Luxemburg sunt create mai mult de 15 mii de companii holding asemănătoare, iar activele lor globale depăşesc 30 mld. de euro. Holdingurile 1929 din Luxemburg sunt un mecanism vechi şi verificat de timp al planificării fiscale corporative internaţionale.
Avantajele fiscale ale companiilor holding 1929 constau în aceea, că pentru ele lipseşte impozitul pe profit, precum şi pe repartizarea lui în formă de dividende şi dobândă. Referitor la holdinguri 1929 nu se aplică impozitul pe creşterea capitalului, impozitul local pe meserii, precum şi impozitul pe lichidarea companiei. Nu se impozitează şi plăţile acumulate pe conturile companiilor date de tipul royalty, primite de ele de la companiile – fiice ale sale. Se garantează anonimatul posesorilor de active ale companiilor de holding 1929.
Comoditatea utilizării companiilor de holding 1929 constă în aceea, că în componenţa grupului transnaţional ele pot să se ocupe de adunarea şi acumularea dividendelor, transferate de întreprinderile – fiice de peste hotare. Cu toate acestea holdingurilor 1929 le este greu să joace rolul de companii conducătoare, deoarece ele sunt scoase în afara acţiunilor convenţiilor fiscale internaţionale ale Luxemburgului. Transferarea ulterioară a dividendelor acumulate de asemenea holdinguri presupune plata impozitului la sursa de repartizare a dividendelor, care constituie în Luxemburg 25 %. Dar pentru a nu fi supuse impozitelor date pe repatrierea dividendelor, compania se poate lichida peste doi – trei ani din momentul primirii de către ea a sumei căutate de dividende, retrăgând totodată rezervele acumulate (dividendele, primite de la companiile – fiice străine). Transferarea peste hotare a activelor financiare date se efectuează fără perceperea impozitului la sursa repartizării rezervelor acumulate.
Limitările, prevăzute pentru folosirea companiilor de holding 1929 presupun:
- activitatea exclusivă de holding a companiilor create în corespundere cu Legea 1929. Lor, în particular, le este interzis să se ocupe de activitatea comercială sau industrială, precum şi să presteze careva servicii.
- Controlul nivelului şi caracterului întreprinderii (sunt valabile limitările la raportul mijloacelor proprii şi atrase)
- Imposibilitatea utilizării cotelor preferenţiale ale convenţiilor fiscale internaţionale la transferarea dividendelor din Luxemburg peste hotare. Devierea de la regula dată este posibilă numai referitor la două ţări – România şi RPC.
Holdingurile 1929 din Luxemburg sunt obligate anual să plătească impozitul pe capital în mărime de 0,2 % din mărimea activelor sale, precum şi să plătească impozitul la emisiunea capitalului (1 % din mărimea mijloacelor emise).
Activitatea companiilor holding din Luxemburg, înregistrate în corespundere cu Legea 1929, este comodă la repartizarea de către grupul transnaţional a veniturilor sale financiare pe teritoriul Marelui Ducat. În asemenea caz lipsesc toate impozitele pe venit pentru profitul acumulat de holdingurile date (impozitul pe profit, impozitul pe creşterea capitalului), precum şi impozitul pe repartizarea lui în formă de dobândă sau dividende. Cu toate acestea holdingurile 1929 din Luxemburg sunt complicat de folosit în calitate de companii de bază conducătoare ale grupului transnaţional, deoarece în cazul dat se presupun cote ridicate ale impozitului pe dividendele, repartizate din Luxemburg pe adresa acţionarilor străini (impozitul la sursa achitării dividendelor – 25 %). Pentru depăşirea neajunsurilor date ale hodingurilor 1929 în structura grupului transnaţional se pot folosi companiile financiare din Luxemburg.
Companiile financiare, folosite pentru scopurile interne de firmă, se creează în Luxemburg din 1989. Ele de fapt au statut de bancă internă de firmă, şi unicul gen admisibil de activitate a companiilor financiare date este creditarea internă din cadrul firmei. Pentru companiile financiare din Luxemburg lipsesc limitările la raportul mijloacelor proprii şi atrase, ceea ce cu succes se poate folosi în scopurile minimizării impozitelor cu ajutorul diminuării profitului impozabil prin deducerea din baza fiscală a creanţelor companiei. Companiile financiare, înregistrate în Luxemburg, spre deosebire de holdinguri 1929 sunt obiectele convenţiilor fiscale internaţionale ale Marelui Ducat. Conform majorităţii convenţiilor date, transferarea plăţilor de peste hotare pe adresa companiei din Luxemburg nu presupune reţinerea impozitului la sursa repartizării dobânzii. În afară de aceasta, lipsesc impozitele la repartizarea dobânzii din Luxemburg pe adresa beneficiarilor străini.
Companiile financiare din Luxemburg sunt plătitoare a impozitului pe profit (cota impozitului constituie 30 %), dar baza lor fiscală în corespundere cu legislaţia Marelui Ducat constituie numai de la ¼ până la 1/8 din mărimea fondurilor împrumutate. De aceea nivelul real al impunerii profitului nu depăşeşte 0,03 % din mărimea lui. Impozitul anual obligatoriu pentru companiile financiare constituie 0,36 % din mărimea capitalului, iar impozitul pe emisiunea capitalului corespunde 1 % din mărimea lui.
Dividendele, transferate de către companiile financiare din Luxemburg se impozitează după cotele impozitelor la sursa plăţii dividendelor, prevăzute de CFI a Luxemburgului. Companiile financiare nu au dreptul să se folosească de metoda creditelor fiscale, compensând astfel impozitele, reţinute anterior în ţările – surse de formare a veniturilor lor străine. De aceea ele nu reuşesc a evita în totalitate povara impunerii duble internaţionale.
Societatea cu participare financiară din Luxemburg (la societe de participation financiere, SORAFEI). Scopul de bază al creării societăţilor cu participare financiară este îmbunătăţirea regimului holding 1929, în particular, posibilitatea folosirii CFI a Luxemburgului la păstrarea concomitentă a avantajelor fiscale ale companiei internaţionale de holding.
Societăţilor cu participare financiară le este garantată scutirea deplină de impozitarea dividendelor, repartizate de către ele peste hotare. Ele de asemenea sunt scutite de impozitul pe creşterea capitalului la repartizarea repetată a pachetului de control al acţiunilor companiei. Societăţilor cu participare financiară li se permite a utiliza metoda creditelor fiscale pentru trecerea în cont a impozitelor plătite anterior în ţările – surse de formare a veniturilor. În afară de aceasta, din baza fiscală la calcularea impozitelor se poate trece în cont depăşirea necreditată a impozitelor străine plătite asupra limitărilor în vigoare ale metodei creditelor fiscale obişnuite, utilizând de fapt metoda creditelor fiscale depline. Societăţilor cu participare financiară, spre deosebire de holdingurile 1929, le este permis a se ocupa de operaţiile comerciale, ne legate de activitatea de holding.
Limitările, prevăzute pentru societăţile cu participare financiară din Luxemburg, sunt următoarele:
- ele trebuie să controleze activele companiilor străine ale grupului său minimum la 10 % (sau mărimea activelor controlate trebuie să depăşească 1 milion de euro);
- ele sunt plătitoare ale impozitelor locale (circa 5 % din mărimea activelor nete ale companiei);
- veniturile societăţilor de participare financiară, altele decât dividendele, precum şi creşterea capitalului se impune după cotele obişnuite ale impozitului pe profit (30 %);
- pentru posibilităţile folosirii cotelor preferenţiale ale CFI ale Luxemburgului este necesar, ca compania străină, pe adresa căreia sunt transferate dividendele (sau dividendele sunt primite de la ea), să fie supusă în ţara de reşedinţă impozitării pe profit după cota nu mai mică de 15 %. Aceasta, în particular, complică administrarea operaţiilor financiare cu jurisdicţii cu impozite mici (porturi fiscale sau Irlanda, unde cota impozitului pe profit constituie 12,5 %).
Ţările de jos.
Ţările de jos sunt o adevărată Mecca pentru companiile de bază holding, financiare şi de licenţă a structurii interne din cadrul firmei a CTN. La acest fapt contribuie reţeaua largă de convenţii fiscale internaţionale, care există în Olanda, precum şi posibilitatea în baza ei de a aplica schemele cunoscute de transferare a fluxurilor financiare, ca „sandwich olandez” şi „şoimul din Malta”).
Companiile holding de tip de bază cu reşedinţa în Ţările de jos destul de des se folosesc în planificarea fiscală corporativă internaţională. Ţările de jos, spre deosebire de numeroasele porturi fiscale, au o reputaţie binemeritată înaltă în lumea de afaceri, precum şi printre administraţiile fiscale naţionale ale altor state. Convenţiile fiscale, de care dispun Ţările de jos, contribuie nu numai la folosirea lor eficientă de către agenţii economici în planificarea fiscală, dar şi garantează schimbul informaţional şi susţinerea juridic-administrativă dintre administraţiile fiscale ale părţilor contractante, ceea ce face mai dificil abuzul internaţional în achitarea impozitelor.
Companiile holding din Ţările de jos au următoarele privilegii fiscale:
- pentru ele lipsesc impozitele pe repartizarea dividendelor (la repartizarea dividendelor în interiorul ţării) şi impozitele pe creşterea capitalului;
- ele pot să practice activitatea comercială alta, decât operaţiile de holding;
- lipsesc restricţiile de angajare a personalului (compania poate fi virtuală în totalitate şi să se administreze de la distanţă dintr-o jurisdicţie străină, de asemenea nu există mărimea minimă obligatorie a capitalului;
- dividendele obţinute de companiile date se exclud din baza fiscală la achitarea impozitului corporativ pe profit (dacă toate veniturile companiei se formează în exclusivitate din operaţiile de holding, atunci cota impozitului pe profit pentru această companie este zero);
- repartizarea profitului în formă de dobândă şi plăţi de tipul royalty nu presupune reţinerea impozitelor la sursa achitării lor.
Cu toate acestea companiile holding din Ţările de jos trebuie să satisfacă următoarele cerinţe:
- de la compania străină, de la care se primesc dividendele, trebuie să fie percepute impozite pe profit în ţara sa de reşedinţă (pentru amplasarea companiilor – fiice sub controlul subholdingului olandez nu sunt potrivite porturile fiscale cu cota impozitului pe profit zero);
- activitatea de holding a companiei trebuie să fie activă, adică compania trebuie să efectueze operaţii reale de administrare şi control a structurilor-fiice ale sale (controlul nominal după tipul holdingurilor 1929 din Luxemburg şi „companiile de hârtie” în acest caz sunt excluse).
Sensul principal al restricţiilor date constă în inadmisibilitatea folosirii ilegale de către structurile holding din Ţările de jos a reţelei convenţiilor fiscale corespunzătoare. Operaţiile companiei de holding – rezident al Ţărilor de jos nu trebuie să se examineze ca operaţii financiare internaţionale de tranzit, efectuate în exclusivitate în scopurile minimizării plăţilor fiscale a grupelor transnaţionale. Ţările de jos în sensul dat sunt o ţară destul de convenabilă – veriga de legătură dintre economiile dezvoltate cu nivel înalt de impozitare şi porturile fiscale, care admit eschivarea de la plata impozitelor pe teritoriul său fiscal. De aceea operaţiile cu participarea companiilor de holding olandeze se iau de către multe ţări ale lumii, îndeosebi de SUA, sub un control special privind posibilitatea abuzurilor în sfera fiscală.
Companiile financiare, înregistrate în Ţările de jos sunt o completare specifică a posibilităţilor structurilor de holding. În cazul dat avantajele fiscale se presupun la operaţiile internaţionale cu resurse de credit, iar minimizării sunt supuse plăţile fiscale repatriate din alte jurisdicţii. Activitatea companiilor financiare ale Ţărilor de jos este limitată de creditarea internă din cadrul firmei, ceea ce le face o verigă convenabilă a structurii transnaţionale, care poate fi folosită în scopurile planificării fiscale internaţionale.
Avantajele fiscale ale companiilor financiare ale Ţărilor de jos includ:
- determinarea bazei fiscale a lor ca 1/32 -1 % din toată suma împrumuturilor acordate (cota concretă depinde de mărimea împrumutului);
- lor li se permite a folosi reţeaua de convenţii fiscale a Ţărilor de jos (pentru repatrierea plăţilor dobânzii convenţiile fiscale ale Ţărilor de jos presupun cota zero);
- posibilitatea folosirii metodei creditelor fiscale pentru trecerea în cont a impozitelor, achitate anterior în ţările – surse de formare a veniturilor companiei financiare a Ţărilor de jos. Metoda creditelor fiscale se permite a aplica chiar şi în cazurile, când lipsesc convenţiile fiscale corespunzătoare. Aceasta face convenabilă folosirea Ţărilor de jos în creditarea internaţională a structurilor grupului transnaţional, amplasate în ţările în curs de dezvoltare.
Exemplul 11.7. dă o închipuire despre avantajele folosirii companiei financiare a Ţărilor de jos la efectuarea operaţiilor dintre banca offshore, amplasată pe insulele Virgine Britanice, şi Belgia.
