”Cum să las un copil pentru care m-am străduit din greu să îl alăptez cât mai mult și să îi cultiv gusturi cât mai naturale pentru mâncare, să scape în alimente pline de chimicale, din comerț?”. Să nu vă mire însă că după 9 ani și ceva și încă un copil, am un mesaj pentru voi: ”Nu mai interziceți copiilor să mănânce dulciuri!”. Stați așa, citiți până la capăt, nu vă bucurați încă!
Dulciurile nu trebuie să fie un bau bau în alimentaţia copiilor. Nu sunt nici metodă de disciplină, nici formă de recompensă. Cu cât copilul va fi mai privat de dulciuri, cu atât tentaţia va fi mai mare. Soluţia: cumpătarea şi priceperea părinţilor de a aborda cu tact pofta de dulce
Până la vârsta de vreo 2 ani, Amalia nu era deloc atrasă de ciocolată, bomboane, jeleuri şi alte produse colorate din comerţ. Singurele dulciuri pe care le cunoştea erau prăjiturile de casă făcute de bunica. Dacă se găsea câte o mătuşă să-i ofere o ciocolăţică, o despacheta tacticoasă, gusta o dată, iar pasta cleioasă care i se forma în guriţă îi displăcea teribil. Cu alte ocazii, Ioana, mama fetiţei, ne povesteşte că îi dădea în parc o napolitană sau o prăjitură pe motiv că „şi ceilalţi copii mănâncă tot felul de dulciuri la locul de joacă şi ar putea pofti“.
Azi aşa, mâine aşa, până când ciocolăţelele de la mătuşa au început să aibă succes, în parc, schimburile de prăjiturele au devenit parte din joacă, iar produsele din reclamele de la televizor au ajuns de pe rafturile magazinelor în coşul de cumpărături şi apoi acasă în sertarul cu bunătăţi. Şi iată cum, la 6 ani, Amalia are un moment sau două din zi când o auzi spunând: „Mami, vreau un dulce!“. Şi nu întotdeauna mama are succes cu un dulce pregătit în casă ori cu un fruct.
Fetiţa preferă o ciocolăţică, o prăjitură văzută într-o reclamă. În zilele când mănâncă două-trei feluri de fructe şi poate un orez cu lapte sau o budincă făcută de bunica, Amalia uită complet de dulciurile din sertar. Deci se poate şi fără ele! Vă regăsiţi în acest tablou? Sunt dulciurile periculoase pentru sănătatea copiilor noştri? Ar trebui să le interzicem? Ce rol au în dezvoltarea obezităţii? Cum le formăm copiilor obiceiuri alimentare sănătoase? Ne ajută să găsim echilibrul în ceea ce priveşte consumul de dulciuri în alimentaţia copiilor dr. Mihaela Oros, medic primar pediatru, şi psihologul Bogdana Bursuc. Despre epidemia de obezitate care ia amploare şi în rândul copiilor din România ne vorbeşte şef lucrări dr. Tudor Lucian Pop, secretarul Societăţii Române de Gastroenterologie, Hepatologie şi Nutriţie Pediatrică.
Preferinţa pentru dulce este înnăscută. Oamenii de ştiinţă susţin că laptele matern stă la baza acestei preferinţe. Ba chiar este un mecanism de supravieţuire care asigură acceptarea laptelui matern, ce are un gust uşor dulceag. Dulcele este aşadar gustul preferat din prima zi de viaţă şi se menţine în top pe durata copilăriei şi adolescenţei. Până la un punct, nevoia de dulce este normală şi indică volumul de energie necesar copiilor. Afinitatea pentru gustul dulce trebuie însă gestionată cu grijă. Şi aici intervin recomandările medicilor.
„De acord, ne naştem cu preferinţa pentru dulce. Dar multe lucruri sunt înnăscute, de la trăsături fizice până la trăsături de personalitate sau unele aspecte din comportamentul nostru. Este foarte important şi mediul în care evoluăm, obiceiurile pe care le căpătăm. Dulcele este gustul copilăriei, este foarte bun, ştim asta cu toţii. Dar important este să rămână un echilibru în cultivarea preferinţei pentru dulce“, consideră medicul pediatru Mihaela Oros. Echilibrul este cheia în alimentaţia unui copil, în relaţia cu copilul şi, în general, cu tot ceea ce ţine de viaţa lui.
Dr. Miheala Oros atrage atenţia asupra unor tendinţe dezechilibrate ale părinţilor de astăzi:
„Sunt oameni care ajung la o extremă, iar mâncatul sănătos devine o preocupare foarte rigidă pentru ei. Mai grav este că obligă şi copiii să intre în acest şablon. Sunt nişte convingeri pe care ei şi le-au dezvoltat în urma unei experienţe de viaţă de ani buni. Or, copiii nu au această experienţă“. Spre exemplu, părinţii care aleg să urmeze o dietă exclusiv vegetariană sau vegană nu numai că nu trebuie să-i oblige şi pe copii să aibă o alimentaţie asemănătoare, dar trebuie să ştie că îi expun riscurilor. Lipsa proteinelor de origine animală va afecta grav evoluţia normală a copilului, care trebuie să aibă un meniu variat de la primele etape ale diversificării până la definitivarea creşterii şi dezvoltării.
