Momente încărcate de emoție la Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, unde familia, colegii și apropiații și-au luat rămas-bun de la actorul Ioan Isaiu. Printre cei prezenți la căpătâiul artistului s-a aflat și Medana Oprea, care a vorbit cu emoție despre relația apropiată pe care a avut-o cu acesta.
Medana Oprea, profund afectată de pierderea actorului
Ioan Isaiu s-a stins din viață la vârsta de 56 de ani, în timpul unor filmări, vestea morții sale provocând un val de reacții în lumea artistică.
La ceremonia organizată la teatrul din Cluj-Napoca, Medana Oprea a stat alături de familia actorului și a povestit cât de puternic a afectat-o despărțirea de bunul său prieten.
„O zi atât de dureroasă pentru toți cei care l-am iubit și prețuit. Astăzi am stat alături de mama și surorile lui, o familie absolut minunată, unită prin aceeași durere greu de descris în cuvinte.”
Aceasta a mărturisit că unul dintre cele mai grele momente a fost atunci când sora actorului i-a spus cât de frumos vorbea acesta despre ea.
„A fost ultimul lui spectacol”
Potrivit declarațiilor făcute de Medana Oprea, oamenii au venit necontenit pentru a-i aduce un ultim omagiu actorului, iar momentul scoaterii sicriului din teatru a fost marcat de aplauze îndelungi.
„Iar la final, când sicriul lui a fost scos din teatru, ropotele de aplauze au cutremurat locul. A fost ultimul lui spectacol… după care cortina s-a tras pentru totdeauna.”
În interiorul teatrului rulau imagini din spectacolele și aparițiile actorului, iar apropiații au rememorat momente importante din cariera sa.
Amintiri despre actorul Ioan Isaiu
Medana Oprea l-a descris pe actor drept un om carismatic, elegant și extrem de talentat, spunând că scena teatrului clujean va rămâne „mai tristă” fără el.
„Există oameni care nu pot fi înlocuiți niciodată, pentru că lasă în urmă nu doar roluri, ci bucăți din sufletul lor. Iar el a lăsat lumină. Multă lumină!”
Moartea lui Ioan Isaiu a provocat numeroase reacții emoționante din partea colegilor de breaslă, a prietenilor și a publicului care l-a apreciat de-a lungul anilor pentru rolurile sale din teatru, televiziune și film.
Mesajul sfâșietor al tatălui










