Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

Zeci de milioane de victime. Povestea măcelului despre care Occidentul alege să vorbească doar în şoaptă

in Extern

De 17 ani în China se petrece cel mai mare măcel al istoriei contemporane. Cu toate acestea presa mainstream nu prea vorbeşte despre acest lucru. Dezastrul care stă să cuprindă Partidul Comunist Chinez şi are şanse să se răspândească în Occident prin toate căile şi canalele îşi are originea aici.

Măcelul a început în toiul nopţii, pe 20 iulie 1999.

În acea noapte, ascunşi sub vălul întunericului, în întreaga Chină, miliţienii au târât zeci de mii de oameni din pat şi i-au băgat cu forţa în dube. Mulţi au fost duşi în închisori. Când acestea s-au umplut, au fost duşi pe stadioane. China era din nou întoarsă pe dos la ordinul unui dictator comunist.

Au urmat anchete extrem de dure, după tipicul Partidului Comunist. În săptămânile care au urmat, regimul chinez a reuşit să aresteze milioane de oameni, care s-au trezit peste noapte inamicul public numărul unu al Partidului.

Ce vină aveau? Nici una, de fapt. Partidul Comunist nu zdrobeşte vinovăţia, ci omoară în principal pentru a-şi menţine controlul. Milioanele de năpăstuiţi ajunşi pe mâna Securităţii chineze aveau un singur lucru în comun: practicau Falun Gong, o formă tradiţională de exerciţii de arte marţiale, dublate de un set de învăţături morale bazate pe principiile Adevăr, Compasiune, Toleranţă.

Mişcarea spirituală, adusă în faţa publicului în 1992, ajunsese extrem de populară. Prea populară pentru închistaţii de la conducerea Partidului, care începeau să înţeleagă că doctrina spirituală propusă de Falun Gong punea serios în umbră ateismul marxist, învechit şi stupid, care pierduse orice priză la public după masacrul din 1989. Nimeni nu mai credea în Partid, iar popularitatea mişcării Falun Gong o arăta din plin.

Securitatea, care din 1989 lenevea, căpătase brusc de lucru, prin urmare călăii s-au grăbit să prindă acţiunea. Liderul Partidului Comunist de atunci, Jiang Zemin, ordonase zdrobirea grupului şi dăduse trei luni pentru îndeplinirea sarcinii. Dictatorul comunist era plin de resentimente la adresa popularei practici – care număra deja 100 de milioane de practicanţi – şi era complet posedat de ideea că persecuţia pe care o începea era menită să etaleze măreţia puterii supreme a Partidului.

În efortul său de a „eradica Falun Gong”, Jiang Zemin nu s-a abţinut. „Nici un mijloc nu este excesiv”, „morţile [ca urmare a torturilor, în închisori, n.r] vor fi considerate sinucideri”. A creat un serviciu special pentru a implementa măcelul, care raportează direct Biroului Politic – temutul Birou 610, asupra căruia au control doar cei nouă oameni care guvernează China.

Lupta cu morile de vânt

Sarcina pe care Jiang Zemin o dăduse călăilor Partidului nu era, însă, uşoară. Trebuiau să aresteze „Falun Gong” şi să-i facă să „renunţe”. Dar cine era „Falun Gong”? Practicanţii erau oameni normali, de pretutindeni, nu existau liste, nici măcar noţiunea de membru. De unde să-i iei? La ce să-i obligi să renunţe? La „adevăr”? Căci totul era doar un alt soi de artă marţială, ca atâtea altele în China.

Dată fiind situaţia, călăii Partidului au făcut ce ştiau ei mai bine: au bătut, violat, torturat şi ucis, pentru a strânge cât mai multe nume şi pentru a raporta îndeplinirea planului. Au urmat, după cum era evident, decese în puşcării, datorate torturilor sălbatice, proteste sporadice din partea practicanţilor, mai multe torturi, mai multă sălbăticie, mai multe crime.

Cele trei luni au trecut, iar Partidul, la toate nivelurile, înţelegea cu groază că dăduse peste un grup de oameni complet diferiţi: deşi paşnici, nu puteau fi controlaţi prin teroare. Deşi lesne de omorât, cei rămaşi în viaţa continuau.

Odată începută, însă, persecuţia Partidului nu putea fi oprită lesne – se strânseseră deja mult prea multe crime oribile. Aşa că maşina de ucis a Partidului a funcţionat în continuare, producând grozăvii din ce în ce mai mari. Au fost alocate fonduri imense pentru a sprijini persecuţia, de care, de fapt, nu avusese nimeni chef; propaganda Partidului a început să demonizeze practicanţii Falun Gong pentru a se asigura de sprijin popular.

Nici logistica nu prea făcea faţă. După milioane de oameni arestaţi, puşcăriile şi lagărele de muncă deveniseră pline de practicanţi Falun Gong, care trebuiau torturaţi, anchetaţi şi puşi la muncă prin lagăre. Alte milioane erau afară, protestând paşnic împotriva măcelului, afisând bannere pe blocuri sau prin copaci, scriind sloganuri anti-Partid pe bancnote sau împărţind pliante.

 

Citeste mai mult aici.


Loading...

Ultimile din

Privacy Policy Settings

Mergi la SUS