Ziua Educației se va sărbători joi, 5 octombrie, iar elevii și profesorii nu vor face cursuri, potrivit unui ordin al ministrului Educației. Fiecare școală decide dacă elevii vin la școală pentru diferite activități sau rămân acasă.
Anul trecut, cele mai multe instituții de învățământ din București și din țară au fost închise pe 5 octombrie, iar profesorii i-au anunțat pe elevi că nu trebuie să vină la școală.
Vă reamintim că românii vor mai avea parte de încă o minivacanţă de 4 zile până la sfârșitul anului, prilejuită de sărbătoarea Sfântului Andrei. Sfântul Andrei pică într-o zi de joi – (30 noiembrie), însă românii vor sta acasă și vineri, deoarece este 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, Aceste zile libere sunt legate de weekend, prin urmare românii se vor bucura din nou de o minivacanță.
Regula se aplică pentru elevi, angajaţii de la stat, dar şi pentru majoritatea celor din privat. Sursa: Eskape.ro