Orice părinte informat ştie că vârsta de doi ani este ceva de care trebuie să se teamă. Cu oricâtă bucurie aştepţi cea de-a doua aniversare a celui mic, inima ţi se face cât un purice de oricâte ori te întrebi dacă nu cumva îngeraşul tău de copil se va transforma într-un monstru urlător în magazine şi în vizite, un mic tiran cu care îţi va fi teamă să ieşi din casă: „Oare şi copilul meu va deveni precum copilul acela din reclama la prezervative, cel care se dă cu fundul de pământ, urlă până nu mai poate respira şi loveşte în jur până la epuizare?” Răspunsul scurt: da. Răspunsul lung: da, dar nu este neapărat un lucru rău.
Vârsta lui NU, vârsta tantrumurilor
Aţi citit desigur articole şi aţi auzit discuţii în legătură cu the terrible twos. Este un termen care a intrat practic în limbajul şi conştiinţa părinţilor de pretutindeni. Sau poate prieteni cu copii mai mari v-au avertizat, zâmbind cu superioriate: „Las că vezi tu la doi ani ce crize o să-ţi facă! Să vezi atunci!”
Noi am descoperit teoria despre the terrible twos, îngrozitoarea vârstă de doi ani, după ce eram convinşi că am eşuat definitiv ca părinţi: copilul nostru de nici doi ani făcea crize de nervi la orice refuz, ne trântea NU-uri în cele mai banale şi aparent paşnice situaţii (uneori îl suprindeam vorbind singur, repetând ritmic un singur cuvânt: „nu, nu, nu, nu”). Într-un fel, descoperirea ne-a luat o piatră de pe inimă. Dacă vârsta de doi ani şi-a câştigat renumele de vârsta teribilă, asta ne făcea să părem mai puţin dezastruoşi ca părinţi.
Dar soluţiile întârziau să apară. Nouă de ce nu ne-a spus nimeni despre asta? De ce am fost aruncaţi în gropa cu lei a teribilei vârste de doi ani fără nicio avertizare? Ceilalţi părinţi cum au supravieţuit, cum s-au descurcat, cum au reacţionat? Nu e suficient să îţi spui „e vârsta de doi ani, e normal să se poarte aşa”. Jobul tău de părinte nu se termină cu acest ”diagnostic”. Dimpotrivă, abia începe. Ca şi în primele zile de după naştere, ca şi la trei luni sau la un an, copilul tău are nevoie de tine, de ajutorul şi de înţelegerea ta. Căci dacă the terrible twos există cu adevărat (iar denumirea reflectă evident perspectiva părinţilor!), este cu siguranţă o perioadă terifiantă şi pentru copil, nu numai pentru părinte.
Dar ce se întâmplă la doi ani?
Copiii cresc. Uimitor! Nemaipomenit! Nu vă aşteptaţi la aşa ceva, nu-i aşa? Copiii noştri se transformă atât de repede, experimentează atâtea lucruri noi într-un timp atât de scurt încât nouă, ca părinţi, ne este greu să ne adaptăm. Dar lor, copiilor? Lor nu le este greu? Tu, ca părinte, abia te-ai obişnuit cu un copil umblător şi curios, a cărui principală preocupare în viaţă era să fie cât mai aproape de tine să îţi facă pe plac. Brusc, îngeraşul de un an şi câteva luni (căci da, criza de la doi ani poate începe cu lejeritate la un an şi un pic şi poate ţine până pe la patru ani!) îţi spune un NU hotărât. Fii sigur că şi pentru el momentul a fost la fel de debusolant ca şi pentru tine. „I-am spus NU mamei! Oare ce o să se întâmple acum?”
Sursa: Totuldespremame.ro
