Press "Enter" to skip to content

Va plăti România pentru bazele SUA de la noi?

Declarația președintelui Donald Trump de la finele săptămânii trecute că statele care găzduiesc baze militare americane trebuie să plătească o valoare ce acoperă costul desfășurării militarilor americani plus un procent de 50 la sută a născut alte dezbateri asupra intenției administrației Trump de a reforma relațiile SUA cu aliații și partenerii.
Este, de altfel, o continuare a viziunii președintelui american de a face armata americană profitabilă, după ce a avut discuții aprinse cu liderii europeni privind alocările bugetare pentru apărare și au apărut în presă informații că Donald Trump ar fi vrut retragerea SUA din NATO.

Aceste informații au apărut pe timpul discuțiilor privind alocările bugetare pentru armata SUA în anul fiscal 2020, mai ales că există presiunea ca o parte din aceste alocări să fie cheltuite pentru construirea zidului de la granița cu Mexicul, în cazul în care legislativul american nu va aproba fondurile necesare.

Referitor la bazele militare, armata SUA are, conform informațiilor apărute în spațiul public, în jur de 600 de unități militare, cele mai numeroase fiind în Germania (180), Corea de Sud (80) și Japonia (120).
Chiar și așa, este greu de crezut că formula de calcul propusă de președintele Trump se va aplica, deoarece parte din aceste unități deservesc militarii americani și interesele Americii. De exemplu, în Germania este un spital unde sunt tratați militarii americani răniți în conflictele din Afganistan și Orientul Mijlociu. Mai este un important nod logistic pentru tranzitul trupelor, dar și importante facilități de instruire.

Bazele militare din Japonia sprijină interesele SUA din zona India-Pacific, iar cele din Corea de Sud au un rol vital în negocierile de dezarmare nucleară purtate cu Corea de Nord.

În România, SUA are până într-o mie de militari, dislocați în baze militare rotaționale, unde contingentele sunt schimbate la intervale mai mici de un an de zile, la Deveselu și Mihail Kogălniceanu. Pentru anumite perioade de timp, forțe aeriene americane vin la Câmpia Turzii pentru antrenamente și misiuni de poliție aeriană.
Toate cele trei locuri au fost modernizate cu bani americani, fiind cheltuite mai multe sute de milioane de dolari până acum.

Este greu de crezut că România va fi nevoită să plătească ceva pentru găzduirea acestor baze, deoarece la Deveselu este desfășurat sistemul de interceptori Aegis Ashore, ca parte a scutului anti-rachetă.

Baza de la Kogălniceanu este folosită pentru structuri de infanterie, dotate cu mijloace blindate și elicoptere, ce fac parte din inițiativa SUA pentru asigurarea aliaților din Europa în fața politicii agresive a Rusiei, dar și ca important nod logistic pentru militarii americani care desfășoară misiuni în Afganistan.

Revenind la bani, România a plătit deja o sumă considerabilă industriei americane de armament, toate contractele încheiate în ultimii doi ani, de aproximativ 6 miliarde de euro, au fost făcute, fără licitație, doar cu firme americane.

Anul trecut, oficiali români au cerut desfășurarea de baze militare permanente și pe teritoriul României, prin vocea fostului ministru al apărării Mihai Fifor și a ambasadorului la Washington, George Maior.
De altfel, ideea mutării bazelor americane din Germania a apărut înaintea ultimului Summit NATO, din iulie, când multe publicații au speculat că la mijloc ar fi un joc al președintelui american pentru a avea o mai bună bază de negociere cu Germania și alte țări europene pe ideea creșterea bugetelui pentru apărare la 2 la sută din PIB.

Până în prezent, oficialii americani nu au confirmat luarea unei decizii și au spus că se fac rapoarte periodice cu posibile dislocări de trupe și costurile aferente.

În Germania sunt desfășurați câteva zeci de mii de militari SUA, cu echipamentele necesare desfășurării unei acțiuni militare: mașini blindate, aeronave de diferite tipuri, tancuri etc. La aceștia, trebuie adăugați membrii familiilor și contractorii din Statele Unite

Spre deosebire de bazele SUA din România, cele permanente sunt adevărate localități, cu spital, școli și magazine, unde militarii stau câțiva ani și pot veni cu membrii familiei.

Și Polonia a cerut înființarea de unități militare permanente americane, ca o garanție suplimentară de securitate. Oficiali din Ministerul Polonez al Apărării au venit deja cu un plan în care arată disponibilitatea țării lor de a cheltui până la 2 miliarde de euro pentru construirea unei baze militare americane permanente.

Trimite prietenilor
Creare Site Web by O24.RO