Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

USTUROIUL, O PLANTĂ CU UIMITOARE CALITĂȚI GASTRONOMICE ȘI VIRTUȚI TERAPEUTICE

in Curiozitati de

Usturoiul este fara indoiala una dintre cele mai vechi, daca nu cea mai veche, plante cultivate pe pamant. Se estimeaza o vechime a culturii 5-6 mii de ani. Intr-adevar, s-au gasit urme ale acestei plante aproape peste tot in lume si in diverse epoci istorice. Usturoiul si-a pastrat si continua sa-si pastreze atat calitatile gastronomice, cat si virtutile terapeutice.

Din Egipt in Grecia, din Roma Antica in batrana China, din Coreea in India, din Italia in Spania, din SUA in Canada, nu cunoaste niciun fel de frontiere. Se pare ca aceasta planta este de origine asiatica si a fost raspandita in restul lumii de triburile nomade si de negustori. In momentul de fata, usturoiul se cultiva, mai ales, dar nu exclusiv, in China, Spania, Coreea de Sud, India si SUA, consumatorii sai cei mai fideli sunt italienii, spaniolii si francezii din regiunea sudica.

Usturoiul, cu mirosul lui puternic si persistent si, pentru anumite persoane, extrem de neplacut, joaca de mii de ani un rol important in toate civilizatiile. In Eiptul Antic, usturoiul a fost considerat mult timp insusi simbolul universului. Membranele care acopera planta au fost asociate cu obstacolele pe care trebuie sa le depaseasca orice persoana care doreste sa stabileasca relatii privilegiate cu cosmosul. Cat despre micii bulbi pe care ii numim “catei”, acestia evocau planetele sau niste corpuri in rotatie, intr-un loc stramt, in jurul unui nucleu, al unei “inimi”, care ar fi reprezentat originea a tot ce exista.

Usturoiul a aparut pentru prima data in zona Marii Caspice, la frontierea dintre Europa si Asia, iar in Asia Centrala a gasit apoi conditii faorabile pentru a se raspandi in lume, la inceput in stare salbatica, catre Grecia, Egipt, Orientul asiatic, China, Afghanistan si India. Intrucat planta se adapteaza foarte usor atat la o clima mai rece, cat si la una ceva mai calda, a putut fi exportata usor de poparele nomade, de exploratori si cuceritori, precum si de negustorii care au circulat, de peste 6.000 de ani, intre Marea Caspica si Italia, din China in Egipt, creandu-se astfel “drumul usturoiului”.

Prezenta usturoiul in America se datoreaza lui Cristofor Columb. Usturoiul a ajuns in Republica Dominicana in preajma anului 1492 si apoi in America de Sud si in America Centrala. In America de Nord se constata o oarecare intarziere fata de celelalte continente, caci abia in secolul al XX-lea micuta planta a fost popularizata de mexicani, in esenta, prin arta lor culinara, astazi recunoscuta la nivel mondial.

Este o epoca foarte tarzie pentru istoria usturoiului, caci primele atestari scrise ale utilizarii acestei plante se gasesc in sancrita, cu aproximativ 3.000 de ani i.Hr., la sumerieni, care facusera din usturoi unul din principalele lor alimente. In aceeasi perioada, chinezii utilizau si ei usturoiul pentru a imbunatati savoarea mancarurilor. In India, primele texte despre usturoi apar in Veda, cartea sacra a hinduismului, in preajma anului 1.800 i.Hr.

Usturoiul ocupa deja un loc privilegiat in cadrul civilizatiilor stravechi. Astfel, in Egipt, era distribuit cu marinimie, impreuna cu o bucata de paine, celor care construiau piramidele, caci cateii cu miros specific aveau reputatia ca sporesc puterile si rezistenta, vitalitatea si energia lucratorilor. Constructorii de piramide au refuzat chiar la un moment dat sa mai munceasca, atunci cand importurile au scazut si ratiile lor de mancare au fost diminuate, ajungand uneori chiar si la o adevarata penurie. Aceasta incetare a lucrului, planificata de sclavi si de toti ceilalti muncitori remunerati, a fost probabil prima adevarata greva din istoria omenirii.

Usturoiul era ceva mai mult decat un aliment de baza, caci i se recunosteau deja puterea de a proteja impotriva anumitor boli si capacitatea de a intari forta si rezistenta organismului. Asadar, era foarte avantajos sa fie oferit sclavilor si salahorilor. Datorita consumului zilnic al acestui aliment “medical si magic”, muncitorii erau stimulati mental si intariti fizic. Si atunci puteau sa depuna cu adevarat cele mai sustinute eforturi pentru inaltarea uneia dintre cele sapte minuni ale lumii.

Usturoiul era in acelasi timp mancarea, stimulentul si salariul celor pe care romanii ii poreclisera “mancatori de usturoi”. Acest aliment contribuia mult mai eficace decat o lovitura de bici, in special, la sporirea randamentului fortei de munca.

Asadar, egiptenii aveau o oarecare veneratie pentru usturoi, ii reproduceau imaginea in morminte. Antropologii au descoperit, de altfel, pe sarcofage, hieroglife si reprezentari grafice ale acestei plante cu reputatie magica. Usturoiul isi avea locul si in arta mumificarii. Cultul pe care egiptenii il dedicau ustiroiului ca simbol religios se concretiza, intre altele, intr-un obicei, astazi devenit desuet, de a depune juramant “pe catelul de usturoi”.

Vechii greci vedeau, la fel ca si evreii, in usturoi un remediu impotriva ciumei. Vechii greci si romani prescriau si ei usturoiul ca tratament pentru numeroase afectiuni. era utilizat atat pentru combaterea constipatiei, cat si pentru virtutile afrodisiace. Aceasta calitate atribuia usturoiului pare sa fie universal recunoscuta de-a lungul secolelor. Utilizarile cunoscute deja in Egipt s-au perturbat la greci si la romani pe parcursul intregii antichitati.

In Grecia Antica, usturoiul era recunoscut pentru virtutile sale medicinale. Hipocate, parintele medicinei, recomanda si el usturoiul, cu 400 de ani i.Hr., pentru tratarea diverselor afectiuni intestinale, infectii, dureri de dinti, rani de tot felul, dureri de piept sau ciuma. Cat despre filosoful Aristotel, acesta sugera, in anul 350 i.Hr., sa se foloseasca usturoiul ca laxativ sau ca remediu impotriva hidrofobiei. Dar nu-l recomanda pentru ochi.

Cu toate aceste virtuti care i-au fost atribuite de-a lungul anilor, planta era consumata in special de muncitori, de tarani si de soldati, de aceea a fost curand asociata cu clasele inferioare ale societatii. S-a mers pana acolo incat, la un moment dat, s-a interzis accesul in templu persoanelor care mancasera usturoi. Mirosul persistent care se degaja din respiratia si din transpiratia celor care mancau usturoi era considerat vulgar de catre clasele superioare, astfel ca aristocratia vremii a inceput sa dispretuiasca usturoiul. In preajma anului 200 i.Hr., aderase si el la miscarea snobilor care nu agreau catelul de usturoi cu miros patrunzator si a scris despre el ca era “mai veninos decat cucuta”. Aceasta apreciere este cel putin severa, caci cucuta este o planta toxica din care se extrage o otrava cu acelasi nume.

Probabil ca romanii nu imparteau aceasta parere, caci au raspandit usturoiul in toata Europa. Intr-adevar, medicina romana descoperise pueterile tamaduitoare ale micului bulb binefacator prin intermediul traditiilor egiptene si pastrase principalele retete pe care apoi le-a raspandit in Spania, Franta si Anglia. De altfel, in Spania, usturoiul avea si o utilizare aparte, care nu se mai intalneste la alte popare, se introducea usturoi in narile catarilor si cailor care sufereau de lipsa de oxigen.

Pretutindeni in Europa se perpetua utilizarea sa preventiva si terapeutica, de exemplu, in timpul epidemiilor de ciuma, se recomanda sa se mestece un catel de usturoi pentru a se imuniza organismul impotriva acestei boli. Toate virtutile atribuie usturoiului au facut ca acesta sa se implementeze rapid in deprinderile alimentare ale oamenilor sin Evul Mediu.

Pe vremea lui Mahomed (570-632), usturoiul era foarte comandat, devenind un condiment preferat pe masa marilor califi din Bagdad. Nici cultura musulmana nu scapa de numeroasele superstitii legate de binefacerile catelului miraculos de usturoi. Parasind Gradina Edenului, Satan ar fi lasat, se spune, urme de picioare pe pamant si din urmele piciorului stang crescuse bulbul magic, de unde si virtutile asa-zis “satanice” atribuite ulterior usturoiului de catre musulmani. Locurile de rugaciune erau interzise celor care consumau usturoi. Originea sa demonica si respiratia marcata de mirosuri specific si puternice a celor care obisnuiau sa manance in mod regulat usturoi au dus la interzicerea lui in locurile sfinte.

Dar pretutindeni virtutile lui au ramas necontestate si au fost impartasite de populatii intregi. Numeroase personalitati din Evul Mediu erau convinse de binefacerile lui. Carol cel Mare, regale francilor, impusese cultura usturoiului in toate gradinile sale pentru a-i incita pe apropiatii sai sa il imite. Astfel, usturoiul a devenit o planta nelipsita din toate gradinile de legume si zarzavaturi ale Evului Mediu.

Intre secolul al VIII-lea si secolul al XI-lea, vikingii, vestiti pentru talentele lor de naigatori, au transportat usturoiul in timpul numeroaselor lor expeditii. Inainte de a pleca, aveau grija sa ia cu ei cativa catei miraculosi de usturoi care aveau dubla utilizare: ca hrana si ca remediu impotriva numeroaselor maladii de care erau afectati adesea marinarii.

Indiferent de epoca, cei care au calatorit au transportat cu ei si au raspandit usturoiul dintr-o tara in alta. Se pare, de asemenea, ca soiurile incrutisate care au reaparut in Europa, dupa ce usturoiul fusese deja introdus cu cateva secole mai devreme, au contribuit la popularizarea celui introdus pe teritoriul european de romani inca din Antichitate.

Nici cei mai mari autori nu au ocolit in scrierile lor aceasta planta atat de apreciata. Scriitorul italian Bocaccio (1313-1375) relateaza in Decameronul ca un tanar recurge la usturoi ca sa-si seduca iubita. Se povesteste, intr-adevar, ca pretendentul ii trimisese iubitei sale usturoi ca s-o cucereasca si,oricat de uimitor ar parea, initiativa lui este incununata de succes! Autorii nu sunt insa intotdeauna unanimi. De exemplu, Cervantes, autorul romanului “Don Quijote”, recomanda “sa nu mancati nici ceapa, nici usturoi, caci mirosul lui va va trada obarsia de taran”. In anul 1300, oricine indraznea sa se prezinte la curtea lui Alfonso de Castilia mirosind a usturoi era alungat imediat si nu mai avea voie sa vorbeasca cu ceilalti curteni timp de o saptamana. Usturoiul se pare ca nu era pe placul stomacurilor sensibile ale burghezilor, obisnuiti cu o bucatarie foarte fina, ci mai mult al stomacurilor robuste si rezistente ale muncitorilor. Dar aceasta opinie n-a impiedicat utilizarea usturoiului in bucataria spaniola, unde este apreciata in mod deosebit savoarea aparte oferita de acest condiment.

Usturoiul si-a gasit deja locul printre condiment in bucataria chinezilor. I se atribuiau si calitati de agent de conservare pentru carne. Cu toate acestea, se pare ca abia in secolul al XIII-lea chinezii au descoperit virtutile terapeutice ale usturoiului pentru toate problemele principale legate de sistemul digestiv, indiferent ca este vorba de ficat (bila) sau de stomac (aciditate). Planta medicinala servea, de asemenea, si pentru combaterea problemelor renale si i se atribuiau calitati de sedativ si de substanta antitoxica, care putea sa contracareze efectele nocivw ale carnii si ale pestelui alterat. Era recunoscuta in China si pentru faptul ca scadea tensiunea arteriala.

In secolul al XVI-lea, in Franta, o maxima populara spunea ca pentru a te bucura de o buna sanatate tot anul, trebuia sa mananci usturoi si unt proaspat in luna mai. Aceste afirmatii reflecta reputatia pe care a dobandi-o usturoiul si masura in care virtutile lui erau actualizate in traditiile populare. De exemplu, istoria ne relateaza ca, la nastere, lui Henric IV i s-au frecat buzele cu usturoi si a fost apoi stropit cu vin. Celebrul rege nu ezita, de altfel, sa dea o mana de ajutor la bucatarie pentru a asezona mancarurile cu usturoi. I se recunoasteau anumite merite pentru felul de mancare numit “pui la ceaun”, care era condimentat din belsug cu usturoi.

In Anglia, negustorii de plante medicinale, care nu se bazau neaparat pe credintele traditionale, dar a caror indeletnicire era un amestec de alchimie, vrajitorie si stiinta, atribuisera numeroase utilizari medicinale plantei magice (antitoxica, diuretica, vermifuga etc.). De notat ca britanicii foloseau mai mult aceasta planta ca medicament decat ca aliment. Ei alcatuiau o societate aristocratica si nu este de mirare ca usturoiul era considerat mai degraba un aliment pentru popor. Shakespeare, de exemplu, considera ca usturoiul nu era facut pentru inalta societate. Scriitorul francez Alexandre Dumas sublinia, in 1873, in lucrarea sa “Mare dictionar al bucatariei” ca “oricine recunoaste mirosul de usturoi cu exceptia celui care il mananca si care se intreaba de ce oamenii se indeparteaza de el”.

Literature americana din aceasta perioada atesta si ea interesul americaniloe pentru plantele medicinale. In lucrarea “Cartea sanatatii de acasa”, aparuta in 1878, John Gunn citeaza din plin efectele benefice si plantelor asupra sanatatii umane si mai ales ale usturoiului pentru vindecarea tuturor afectiunilor  pulmonare, pentru indepartarea febrei, pentru prevenirea viermilor intestinali si multe altele. Un medic american spunea ca un adult poate manca mai multi catei de usturoi ca sa se protejeze, dar considera ca este mult mai bine sa se extraga sucul dintr-un catel de usturoi foarte proaspat si sa fie amestecat cu un lichid pentru a facilita absorbtia. Iata, asadar, o reteta de sirop foarte usor de preparat!

Acesta este genul de utilizare care se apropie cel mai mult de folosirea moderna a usturoiului. Se mai mentioneaza ca in timpul Primului Razboi Mondial, rusii mancau preventiv usturoi ca sa evite raspandirea epidemiilor de gripa.

Nici americanii nu au scapat de acest entuziasm mondial pentru micul bulb de usturoi. De fapt, au creat chiar si “Ordinul trandafirului imputit” care ii reuneste pe adeptii ferventi ai usturoiului. Acestia se intalnesc pentru a studia obiectul veneratiei lor si pentru a degusta diverse feluri de mancare condimentate din belsug cu acesta.


Ultimile din

CULTURA ZMEURULUI

Zmeurul este un semiarbust valoros care creste spontan in tara noastra dar
Mergi la SUS