Marian Corcodel, șeful bazei de Administrare și Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române a fost reținut de către procurorii DIICOT, fiind acuzat de cămătărie și șantaj. El urmează să fie prezentat la Curtea de Apel București cu propunere de arestare pentru 30 de zile.
În același dosar, este cercetat sub control judiciar, Octavian Cristescu, fost ofițer DIPI.
Joi dimineață, au fost efectuate percheziții de către procurorii DIICOT la 12 imobile din București și din Ilfov, din care 7 la sediile unor instituții publice. Perchezițiile au vizat un grup infracțional specializat în camătă și delapidare.
Într-un comunicat al DIICOT se anunță că:”La data de 03.08.2017 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție din cadrul M.A.I. – I.G.P.R. –D.C.C.O. au efectuat un număr de 12 percheziții imobiliare (din care 7 la sediile unor instituții publice) pe raza municipiului București și a județului Ilfov, în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de camătă, delapidare și alte infracțiuni aflate în competența acestei unități de parchet”.
La perchezițiile care au avut loc, joi, la sediul Jandarmeriei Române, conform unor surse judiciare, în biroul comandantului au fost găsiți circa 250.000 de lei cash.
Procurorii DIICOT au arătat că începând din anul 2011 și până în prezent, mai multe persoane din cadrul Bazei de Administrare și Deservire a Jandarmeriei Române, au fost suspectate pentru constituirea un grup infracțional organizat care acorda ca împrumut diverse sume de bani unor debitori, în mod repetat. Pentru aceste sume, ei percepeau dobânzi considerabile.
Inculpații sunt învinuiți de procurorii DIICOT și de faptul că și-au însușit fără drept bunuri și valori aparținând unitătii în care erau încadrați.

Părinții Alexandrei Măceșanu refuză să elibereze certificatul de deces al fetei. Anunțul făcut de DIICOT
DIICOT a emis un comunicat de presă, în care anunță faptul că mai mulți ofițeri de