Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

Un tânăr și-a început o afacere de succes cu o investiţie de 500 de euro! Care este povestea lui

in ExtraNews de

George Joiţa, un tânăr de 31 de ani din Ploieşti, crede că nu este nimic ruşinos în a vinde fructe şi legume într-un aprozar. Cu atât mai mult cu cât este al lui, o investiţie realizată cu multă muncă, iar marfa chiar este ceea ce scrie pe etichetă, adică legume şi fructe româneşti, extrem de gustoase.

Absolvent al Liceului Economic din Ploieşti, George Joiţa a lucrat până acum, la cei 31 de ani ai săi, în domenii dintre cele mai diverse. A început două facultăţi, de administraţie publică şi una de marketing, însă a abandonat când a realizat că perspectivele nu sunt dintre cele mai strălucite.

A fost barman, ospătar, mercantizor, dar, mai ales ajutor al părinţilor care au, de câţiva ani de zile, un mic magazin de fructe şi legume într-o piaţă din Ploieşti. „Este un domeniu care vine din familie, aş putea spune. Mama mea se trage din Băleni-Sârbi, un bazin legumicol celebru din Dâmboviţa, iar ani de zile s-au ocupat şi de plantarea legumelor în solarii, la Vlădeni, tot în Dâmboviţa. Practic, am crescut printre roşii şi castraveţi“, povesteşte George modul în care a ajuns să deschidă, la rândul său, o afacere destul de atipică pentru un tânăr.

După ce, ani de zile, şi-a ajutat părinţii la aprovizionare şi vânzare, în urmă cu trei ani, a decis să-şi încerce norocul pe cont propriu. „Am plecat în Anglia, pentru un job sezonier, de câteva luni pe an, la o fermă de salată şi rădăcinoase. Era o muncă în care se câştiga foarte bine, însă era extrem de solicitantă. Trebuia să stai aplecat 15-16 pe zi. În primul an, am zis că merg să strâng bani de nuntă, m-am căsătorit, apoi ca să-mi strâng bani pentru propria afacere“, povesteşte George.

Citeste mai mult pe adevarul.ro 

Sursa foto: adevarul.ro



Ultimile din

Privacy Policy Settings

Mergi la SUS