O imagine banală, într-o zi obișnuită de decembrie. Din dinamica celor surprinși de obiectivul camerei foto, îți dai seama că e forfota unei dimineți în care oamenii se îndreaptă către locul de muncă, nimic special, nimic care să atragă atenția.
Și totuși, bărbatul marcat cu săgeată în imagine, cel cu păr grizonat, cu un rucsac în spate, cu un pachețel de mâncare, purtat grijuliu sub braț, oricât de discret ar dori să fie poate fi recunoscut.
La fel de modest ca și ceilalți trecători se îndreaptă către locul de muncă – Președinția Austriei. N-are nevoie antemergători cu girofar, care să-i ușureze deplasarea prin trafic, nu sunt străzi închise, iar gărzile de corp sunt la fel de discrete ca și el.
Alexander Van der Bellen este președintele Austriei, o țară cu un venit național brut de 403.768 de miliarde de dolari, cu un PIB de 47.188 de dolari pe cap de locuitor.
Privește imaginea. E firească, e plină de normalitate. Nu-ți vine din nou să strigi că vrei o țară ca afară? Nu ți se plimbă prin gură toate înjurăturile pe care le cunoști, și altele pe care le-ai inventa pe loc, pentru mai-marii societății românești? Niște boiernași provinciali, care cred că votul primit ăi face speciali, îi ridică deasupra noastră, a prostimii în viziunea lor, nu remarci cât de înguști sunt, cât de mici, raportați la umanitate?
Oare va fi oare vreodata posibil în România ca un fotograf să imortalizeze, nu președintele, ci un ministru, un deputat, mergând pe jos către locul de muncă? Nu vă mințiți, oricât ne-am zbate, răspunsul, de-a lungul vieții noastre e încă NU. Pentru a ne însănătoși, mai avem nevoie de civilizație, de educație, și în doze din ce în ce mai mari!
Alexander Van der Bellen a candidat independent la funcția de președinte al Austriei la alegerile din decembrie 2016. Acesta s-a clasat pe primul loc în urma celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, cu 53,6% din voturi.
Poziţia de preşedinte în Austria este simbolică, fără puteri executive, însă Hofer a indicat clar că doreşte să fie un şef de stat activ, ameninţând să demită guverne în cazul introducerii de taxe şi să ceară organizarea de referendumuri pe o serie de teme, chiar dacă convocarea de plebiscite nu intră în atribuţiile preşedintelui.
