Caz bizar in Mangalia, unde autorul unui atac a incercat sa se apere sustinand ca este posedat de un demon.
Totul a pornit de la un atac cu cutitul petrecut in noiembrie 2015 la o saormarie din Mangalia. Potrivit Replica Online, patronul localului l-a atacat intr-o seara cu un cutit pe unul dintre angajati care ramasese sa faca curatenie. Victima a pus atacul pe seama faptului ca patronul ar fi consumat mai multe beri – in jur de 10 beri, insa la audieri atacatorul ar fi avut o alta explicatie.
El ar fi declarat ca este posedat de un demon si ca tocmai de aceea a baut 10 beri. Si-a recunoscut fapta, spunand insa ca deseori face lucruri pe care le uita complet ulterior din cauza acestei entitati demonice. Patronul a cerut sa fie supus unui expertize psihiatrice, dar si unei exorcizari. Se pare insa ca oamenii legii au decis ca are discernamant, astfel ca a fost condamnat la 5 ani de inchisoare cu executare, potrivit stirileprotv.ro.
Un motiv mai intemeiat pentru atac se pare ca ar fi acela ca victima a plecat in timpul verii trecute sa lucreze pentru un alt local, cu toate ca era ruda cu patronul. Angajatul injunghiat recunoaste insa ca fostul sau sef avea idei stranii: “Nu vorbeste cu nimeni daca nu ii spune ca are idee despre taramul mortilor sau al viilor”, a declarat el pentru Replica Online.