Ultimatum de la primării: racordare la canalizare sau amendă

in ExtraNews de

Autorităţile din România fac, în sfârşit, ceva privind problema locuinţelor care au toaletă în fundul curţii. Nu pentru că s-ar gândi la confortul oamenilor, ci pentru că România ar putea fi obligată să returneze fondurile europene care au finanţat lucrări de canalizare.

Prin urmare, Ministerul Dezvoltării a cerut informaţii de la primării şi a transmis că persoanele care nu-şi achită suma ce le revine pentru racordare vor fi amendate cu până la 4.000 de lei. În cel mult trei luni, acolo unde există canalizare, trebuie să dispară toaleta din curte. De sancţiuni ar urma să scape doar cei fără posibilităţi financiare – în cazul lor, costul branşării ar urma să fie suportat integral de autorităţile locale.

Reporter – Asta e fosa dumneavoastră?

Locuitor – Da. E betonată.

Reporter – Cam cât vi s-a cerut să vă racordeze la canalizare?

Locuitor – (…) 5,6,7 milioane.

Reporter- Şi nu aveţi aceşti bani?

Locuitor – Deocamdată, nu.

Reporter – Aveţi toaleta în fundul curţii?

Locuitor – În fundul curţii. (…)

Reporter – Ce probleme aveţi să vă racordaţi la canalizare?

Locuitor – (…) Tre să fac un cămin, să-mi pun pompă separată, să împingă pompa din căminul meu în canalizare. De ce să fac eu aşa ceva?

În satul Olteni, sistemul de canalizare a fost finalizat anul trecut. Până acum, au fost racordate doar un sfert din cele aproximativ 2.000 de locuinţe. O explicaţie poate fi costul.

Adrian Budeanu, primarul comunei Clinceni: „La conducta principală, din stradă până la limita de proprietate, se plăteşte de către operatorul regional. Omul îşi plăteşte de la limita de proprietate în curtea dânsului. Acum, operatorul are undeva, cu taxe, cu vize, undeva la 1.500 – 1.700 de lei de proprietate.

Reporter – Credeţi că în 3 luni se pot branşa 1.500 de gospodării?

Adrian Budeanu – Nu, greu de realizat.

În comuna Cârcea, din judeţul Dolj, situaţia e similară.

Primarii comunelor cu mai mult de 2.000 de locuitori şi care au canalizare au primit de la Ministerul Dezvoltării o circulară prin care li se cere să ia măsuri urgente pentru racordarea locuinţelor.

Valerică Pupăză, primarul localităţii Cârcea: „Mi se pare un lucru absolut normal atâta timp cât s-a făcut o investiţie şi avem toate utilităţile, e păcat acum să folosim toaleta din curte”.

Cele mai recente date ale Institutului Naţional de Statistică arată că 10 milioane de români au toaleta în curte şi se spală la lighean. Situaţia jenantă pentru un stat membru al Uniunii Europene nu e înregistrată doar în mediul rural, ci şi în şapte municipii şi oraşe.